Juncker vrea ca Uniunea Europeană să-şi „reînnoade“ relaţiile cu „marea Rusie“. Cum îşi justifică propunerea

Juncker vrea ca Uniunea Europeană să-şi „reînnoade“ relaţiile cu „marea
Rusie“. Cum îşi justifică propunerea

Jean-Claude Juncker, în faţa studenţilor de la Universitatea din Luxemburg FOTO Didier Sylvestre/ Le Quotidien

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, a pledat vineri pentru reînnoirea relaţiilor dintre Uniunea Europeană (UE) şi „marea Rusie“, care s-au deteriorat puternic din cauza anexării Peninsulei Crimeea, transmite France-Presse, preluată de Le Quotidien.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Crede cineva la modul serios că ne putem gândi la Europa fără să avem ochii îndreptaţi către marea Rusie?“, s-a întrebat Juncker în faţa studenţilor la Universitatea din Luxemburg. Rusia este „primul nostru mare vecin, cu care trebuie într-un fel - şi fără a uita de conflictele care există - să reînnodăm în mod clar (relaţiile, n. red.)!“, a continuat şeful CE.

„Teritoriul UE este de 5,5 milioane de kilometri pătraţi, e foarte puţin“, a insistat Juncker, amintind cu titlu de comparaţie că „Rusia singură are un teritoriu de 17,5 milioane de kilometri pătraţi“.

Dintre cele 44 de ţări care se află pe continentul european, 27 au apărut după prăbuşirea Zidului Berlinului, „cu toate conflictele încă nesoluţionate, unele încă îngheţate, pe care le-a adus acest lucru“, a spus Juncker, referindu-se la criza din Ucraina, dar şi la tensiunile pe marginea teritoriilor separatiste susţinute de Moscova în Republica Moldova şi Georgia.

Europenii „nu sunt străpânii lumii“

Relaţiile dintre Bruxelles şi Moscova s-au degradat substanţial după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie 2014. Atunci când separatiştii proruşi au lansat o ofensivă militară în estul Ucrainei, UE a acuzat Moscova că-i susţine pe ascuns, acuzaţie dezminţită de Kremlin, şi a ripostat cu sancţiuni economice, vizând bănci, companii petroliere şi din sistemul de apărare rus. 

Divergenţele s-au agravat şi mai mult după intervenţia armatei ruse în Siria de partea regimului lui Bashar al-Assad.

Însă europenii „nu sunt stăpânii lunii“, a susţinut Juncker, aducând la cunoştinţă că UE se va confrunta cu un declin demografic şi economic în anii ce vor urma.

„În câţiva ani“, UE va reprezenta 15% din bogăţiile mondiale produse, comparativ cu un sfert cât reprezintă acum, şi „nicio ţară europeană nu va avea mai mult de 1% din populaţia mondială şi nu va mai fi membră a G7 în următorii 25 de ani“, a avertizat el.

Jean-Claude Juncker a glumit şi pe seama declinului demografic: „Comisia ştie să facă tot, însă nu putem organiza libidoul continental. Asta e, populaţia va continua să scadă!“.

citeste totul despre: