De ce a purtat prinţul Harry la nuntă o uniformă asemănătoare cu cea a ţarului Nicolae al II-lea
0
Coborând pe aleea capelei St. George de la castelul Windsor împreună cu proaspăta lui soţie, prinţul Harry, duce de Sussex, a impresionat cu o uniformă elegantă. Având în vedere că ţinuta sa a adus aminte de cea a lui Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei, mulţi s-au întrebat dacă a fost un act conştient sau o pură coincidenţă.
Ţinuta aleasă de prinţul Harry pentru nunta sa a impresionat, dar a generat şi o nelămurire. De ce a fost atât de asemănătoare cu cea a ţarului Nicolae al II-lea?
Potrivit portalului Russia Beyond, cele două uniforme nu sunt identice, dar seamănă mult între ele.
Prinţul Harry a purtat o redingotă standard a regimentului de cavalerie Blues and Royals. Această ţinută a fost aprobată de bunica sa, regina Elisabeta a II-a.
În ceea ce-l priveşte pe Nicolae al II-lea, el a preferat adesea să se îmbrace cu uniforma unui alt regiment britanic de cavalerie, şi anume Royal Scots Greys. Această ţinută a adoptat-o începând din 1984, când a urcat pe tronul Rusiei şi s-a căsătorit imediat cu Aleksandra Feodorovna, nepoata reginei Victoria. Ultimul ţar al Rusiei a devenit din oficiu colonel şef de onoare al acestui regiment şi a rămas aşa până la sfârşitul vieţii sale, în vara lui 1918.

Nicolae al II-lea şi Aleksandra Feodorovna (stânga), în vizită la regina Victoria (centru) FOTO Captură Getty Images
Iar mărturisirea respectului faţă de un corp militar prin purtarea uniformei sale este o veche tradiţie militară, notează Russia Beyond.