Ce vrea Cameron

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul ministru David Cameron îşi face un selfie cu susţinători la primăria din Norton Sub Hamdon Somerset Anglia FOTO Guliver/Getty Images
Primul ministru David Cameron îşi face un selfie cu susţinători la primăria din Norton Sub Hamdon Somerset Anglia FOTO Guliver/Getty Images

Crimele de la Paris, din seara de 13 noiembrie, au amânat dezbaterea ce fusese provocată, cu doar trei zile înainte, de David Cameron. Acesta a prezentat oficial aşteptările sale de la UE, în perspectiva referendumului pe care l-a promis cetăţenilor britanici, până la sfârşitul lui 2017. A folosit, în acest scop, o scrisoare către Donald Tusk şi un discurs la Chatham House. Patru sunt temele de negociere pe care le-a propus.

Prima se referă la eurozonă. Cameron vrea ca statele care au adoptat euro să nu poată decide soarta celor care nu folosesc moneda comună. Cine are propria monedă nu trebuie discriminat. Piaţa unică trebuie să păstreze concurenţa monetară. La fel cum, zice premierul britanic, UE şi zona Schengen sunt şi pot rămâne diferite. O uniune bancară nu e obligatorie. E cerută astfel conservarea stării prezente. Marea Britanie se poziţionează ca apărător al europenilor „rebeli” care nu vor să renunţe la propria monedă şi nici la rolul băncii (băncilor) centrale în asigurarea stabilităţii financiare. Dacă britanicii şi danezii au negociat, la începutul anilor nouăzeci, excepţii de la obligaţia de a adopta euro, alte şapte state-membre dintre cele actuale au amânat introducerea monedei comune. Unii – precum conservatorii polonezi – sunt foarte hotărâţi să nu mai intre vreodată în eurozonă, alţii – precum românii – au schimbat data-ţintă de mai multe ori. Toţi aceştia ar putea fi îngăduitori cu britanicii. E greu de estimat, în schimb, câţi dintre actualii membri ai eurozonei vor accepta separaţia pe termen lung.

A doua solicitare britanică priveşte sporirea competitivităţii prin dereglementare. Exemplul privilegiat e cel al pieţei digitale, iar de câte ori se iveşte ocazia Cameron aminteşte că turiştii britanici (ca şi toţi ceilalţi europeni, adaug eu) nu vor mai plăti costuri de roaming, începând din 2017. Un alt exemplu, citat cu acelaşi scop, e cel al acordurilor de liber schimb cu ţări asiatice, care ar aduce economii fabuloase: în discursul de la Chatham House, de pildă, Cameron a menţionat că înţelegerea făcută de UE cu Coreea de Sud va însemna o economie de 5 miliarde de lire pe an. Din perspectiva europeană, Londra bate la uşi deschise. Programul Comisiei Juncker prevedea deja ca punct distinct debirocratizarea: sub coordonarea vicepreşedintelui Timmermans, ea identificase, între cele circa 450 de propuneri pentru care se aştepta o decizie de la Consiliu sau de la Parlamentul European, vreo 80 care ar trebui retrase. În general, am impresia că statele-membre nu vor respinge principiul simplificării, al renunţării la reglementări împovărătoare.

Cea de-a treia năzuinţă a lui Cameron vizează „suveranitatea şi subsidiaritatea”. Pe scurt, e vorba despre opoziţia la principiul „mai multă Europă” sau la proiectul „Statelor Unite ale Europei”. Britanicii cer sporirea rolului corpurilor legislative naţionale, pentru ca un grup de parlamente din statele-membre – nu se specifică numărul exact – să poată „respinge legile europene care nu sunt în interesul lor naţional”. Tratatul de la Lisabona prevede deja un mecanism de avertizare timpurie (aşa-numitele cartonaşe galben şi portocaliu), mecanism pe care legislativele din cele 28 de ţări membre îl pot folosi, atunci când apreciază că principiul subsidiarităţii e încălcat de o nouă reglementare europeană. În aceste condiţii, nu-i deloc clar dacă premierul britanic vrea o simplificare a mecanismului existent  sau o redefinire a sistemului cartonaşelor în funcţie de „interesul naţional”, nu de subsidiaritate. Asta ar presupune o modificare a Tratatului şi nu ştiu cât de realist e aşa ceva acum.

În fine, a patra aspiraţie venită de dincolo de Canalul Mâncii are în vedere imigraţia, subiect foarte controversat peste tot în Europa. În propunerile făcute, Cameron amestecă observaţii despre evoluţii interne în politica migraţionistă – „nu mai putem continua să primim 300 de mii de migranţi pe an” –, şi propuneri de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor din statele-membre. O piaţă liberă creează mereu nemulţumiţi. În această privinţă, aşa cum se ştie, românii au jucat recent rolul de ţap ispăşitor, după ce polonezii cunoscuseră o stigmatizare asemănătoare, acum un deceniu. Pe scurt, ideea e ca libertatea de mişcare să fie limitată până când e atins un grad de convergenţă economică între statul de origine şi cel de destinaţie. Nu cred că vreunul dintre cele 13 noi state-membre, intrate în 2004-2013, va susţine propunerea asta şi mă aştept ca şi membri mai vechi să se opună premierului conservator.

Negocierea nu va fi uşoară, dar preşedintele Juncker a declarat deja că „Brexit nu va avea loc”. El a profeţit, totuşi, şi că viitorul aparţine diferenţierii. E vechea poveste a Europei cu două viteze. Să fie reluarea ei, într-o versiune consolidată, soluţia de compromis?      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite