Atentat terorist, dejucat în oraşul belgian Anvers
0O persoană a fost reţinută în oraşul belgian Anvers după ce a încercat să intre cu maşina, în mare viteză, pe o arteră pietonală extrem de circulată, transmite Reuters, citând informaţii furnizate de poliţie.
Poliţiştii belgieni au oprit un suspect, care a încercat să intre cu viteză pe cunoscuta pietonală De Meir - o arteră comercială aglomerată din Anvers, scrie Le Derniere Heure.
Maşina suspectului avea numere de înregistrare din Franţa, iar autorităţile locale au creat un perimetru de siguranţă pentru a-l opri pe suspect într-o parcare din zona Kaaien.
"În jurul orei 11.00, un autovehicul a intrat cu mare viteză pe strada De Meir, provocând panică în rândul trecătorilor", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de Reuters.
Oficialul a precizat că şoferul a fost arestat la capătul unei curse de urmărire şi că în maşina cu numere de înmatriculare franceze au fost găsite arme şi "substanţe ilegale".
Primarul oraşului, Bart De Wever, a declarat într-o conferinţă de presă că a fost vorba despre un atac terorist dejucat.
AFP relatează că persoana arestată este un bărbat de naţionalitate tunisiană, iar postul de televiziune VTM a transmis că "individul se radicalizase" şi că "intenţiona să străbată în viteză strada Meir, cea mai importantă arteră comercială din Belgia".
Între timp, un procuror federal a precizat că suspectul arestat este cetăţean francez.
Iniţial, mai mulţi soldaţi au observat maşina, după ce suspectul a ignorat lumina roşie a semaforului.
De asemenea, autorităţile au descoperit mai multe arme şi substanţe ilegale în maşina oprită.
O echipă de genişti a fost desfăşurată la faţa locului, iar suspectul a fost arestat de poliţia locală din Anvers.
Autorităţile belgiene rămân în stare de alertă teroristă la un an de la atentatele sângeroase care au zguduit metropola Bruxelles.