Video VIDEO Albania fierbe: "Fie vom avea un dictator, fie război civil!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albania e calmă după violenţe. Pentru cât timp?

Flori proaspete şi steaguri albaneze au fost depuse luni pe strada din Tirana unde vinerea trecută trei oameni au murit în timpul unui protest anti-guvernamental care a scos în stradă mii de albanezi. Străzile Albaniei sunt liniştite dar Tirana a rămas traumatizată.

"E ca şi cum ai trăi într-o zonă de război", spune Fatos Lubonja, un intelectual albanez care a petrecut 13 ani într-un lagăr de muncă în vremea dictatorului stalinist Enver Hohxa care a condus Albania din 1945 până în 1985.

"Conflictul nu are nimic de-a face cu interesele oamenilor, este doar lupta unor două mari grupuri de interese politico-economice", a adăugat Lubonja şi "chiar dacă participi la această luptă sau nu, vei suporta oricum consecinţele"

Lubonja spune că după ce demonstraţiile anti-guvernamentale au degenerat în violenţă, trei albanezi au murit şi alţi câţiva zeci au fost răniţi, tensiunea rămâne la fel de mare în Tirana.

"Sunt două alternative. Fie vom avea un dictator, fie un război civil", a continuat Lubonja, potrivit căruia "ambele variante sunt inacceptabile pentru oameni".

image

Marea problemă a Albaniei este că politicienii nu au găsit reconcilierea. Din contră: politicienii sunt cei care alimentează conflictul, acuzându-se reciproc pentru violenţele din 21 ianuarie.

Fitilul violenţelor

O înregistrare video prezentată la începutului lunii ianuarie la televiziunea publică albaneză arată cum vicepremierul Ilir Meta a cerut ministrului Economiei să anuleze două licitaţii legate în favoarea unei alte companii. Opoziţia a profitat de ocazie şi încearcă acum să-l răstoarne de la putere pe premierul Sali Berisha, pe care-l acuză de corupţie.

Mii de albanezi au ieşit în stradă la 21 ianuarie cerând demisia guvernului. Trei oameni au murit şi 17 poliţişti au fost răniţi.

Imaginea Albaniei

Albania rămâne unul din cele mai instabile state europene. Deşi a aderat la NATO în 2009 şi albanezii au primit permisiunea de a călători fără paşaport în Schengen, ţara are mari probleme cu legislaţia, crima organizată şi corupţia la toate nivelurile. Albania a fost condusă timp de aproape 50 de ani de comunişti xenofobi care au interzis contactul albanezilor cu exteriorul. Mica ţară balcanică, cu o populaţie de 3.2 milioane de locuitori, suferă de administraţie slabă şi corupţie. Albania s-a împotmolit în criza politică încă după alegerile parlamentare din iunie 2009, câştigate de Partidul Democrat al lui Sali Berisha. Opoziţia Socialistă contestă rezultatele, boicotând Parlamentul şi refuză orice negocieri.

VIDEO cu protestele de vineri din Albania

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite