UPDATE Cutremur puternic în Afganistan, resimţit şi în Pakistan şi India. Ultimul bilanţ indică 263 de morţi şi peste 1200 de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii din New Delhi au ieşit panicaţi în stradă
Locuitorii din New Delhi au ieşit panicaţi în stradă

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,7, s-a produs în această dimineaţă în nord-estul Afganistanului.Seismul s-a simţit şi în ţările vecine, Pakistan, Uzbekistan şi Tadjikistan, precum şi în capitala Indiei, New Delhi. Bilanţul cutremurului a ajuns la 263 de morţi în Afganistan, Pakistan şi India, în timp ce peste 1200 de persoane au fost rănite.

UPDATE 22.30

Cel mai recent bilanţ al autorităţilor arată că numărul morţilor a ajuns la 263, iar cel al răniţilor la 1200, transmite AP.

BBC informează că acest număr ar putea creşte exponenţial, deoarece unele din zonele cele mai afectate de cutremur sunt izolate, iar comunicaţiile cu ele au fost tăiate.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Mişcarea seismică s-a produs la o adâncime de 196 km, având epicentrul la 82 de km sud-est de oraşul Feyzabad, într-o zonî izolată din Afganistan, în lanţul muntos Hindu Kush.

Potrivit Reuters, seismul a fost resimţit timp de aproape un minut şi în capitalele Indiei şi Pakistanului, unde ar fi făcut şi 100 de răniţi. Oamenii au ieşit panicaţi în stradă, ia liniile de electricitate au căzut. 

Bilanţul cutremurului a ajuns la 129 morţi în Afganistan, Pakistan şi India, în timp ce peste 800 de persoane au fost rănite.

Televiziunea naţională din Pakistan a anunţat că cel puţin 94 de persoane au murit în urma cutremurului de luni, în timp ce peste 600 de oameni au fost răniţi pe cuprinsul întregii ţări.

Potrivit autorităţilor afgane, 33 de persoane au murit şi peste 200 au fost rănite în Afganistan. Alte două decese au fost înregistrate în India.

În Pakistan 17 persoane au murit şi mai mult de 100 au fost rănite în Valea Swat, potrivit şefului de la urgenţă a unui spital guvernamental. În Srinagar, principalul oraş din Kashmirul indian, panicaţi, locuitorii au ieşit în stradă, cu copii în braţe, temându-se de o repetare a cutremurului devastator care a făcut 75.000 de morţi în 2005.

Chiar dacă nu sunt informaţii privind pagubele materiale după acet seism, reţeaua de telefonie mobilă a căzut, iar traficul pe străzi a devenit infernal. În această regiune, inundaţii devastatoare deteriorat multe clădiri în urmă cu an, ceea ce le face chiar mai vulnerabile la un cutremur.

12 eleve au murit în Afganistan

Cel puţin 12 eleve au murit într-o busculadă în timp ce încercau să iasă din clădirea şcolii din cauza cutremurului, în provincia Takhar, din Afganistan. Alte 30 de eleve au fost rănite, fiind transportate la spitalul din provincia Takhar, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului provinciei Takhar, Sonatullah Taimor.

Centrul de Geologie din SUA a evaluat cutremurul din sudul Asiei de luni la o magnitudine de 7,7, epicentrul său fiind localizat în provincia Badakhshan, din nordul Afganistanului, aflată la graniţă cu Tadjikistan şi cu China.

"Au fost raportate victime şi pagube" în multe zone din Badakhshan, a precizat Abdullah Humayoon Dehqan, directorul de management al dezastrelor naţionale din provincia Badakhshan.

Accesul la electricitate a fost întrerupt în aproape toată regiunea capitalei afgane, Kabul, unde cutremurul a fost resimţit pentru 45 de secunde, timp în care clădirile s-au deplasat, pereţii au crăpat şi maşini au fost răsturnate. Autorităţile din capitala afgană nu pot fi contactate din cauza că accesul la mijloacele de comunicare este în continuare restricţionat în toată ţara. 

Cutremurul a fost resimţit şi în Pakistan, potrivit unui oficial al Departamentului de Meteorologie, Zahid Rafiq. În Islamabad, clădirile s-au deplasat şi s-a creat panică pe străzi, în timp ce oamenii erau evacuaţi din clădiri. 

20 dei persoane au murit în nord-vestul Pakistanului şi peste 100 de oameni au fost răniţi în urma prăbuşirii clădirilor în provincia Khyber Pakhtunkhwa, potrivit unui oficial din cadrul echipelor de intervenţie, Mohammad Bilal.

Nepalul, care a fost lovit de un cutremur puternic în aprilie anul trecut, nu a fost afectat de acest seism.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite