Chinezii spun „niet” gazelor ruseşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin nu reuşeşte să se întoarcă de la Beijing încununat de succes
Vladimir Putin nu reuşeşte să se întoarcă de la Beijing încununat de succes

Vladimir Putin se va întoarce cu mâna goală de la Beijing, după ce nu a reuşit să convingă liderii chinezi să cumpere gaze la un preţ foarte ridicat.

Moscova şi-a pus mari sperane în vizita pe care preşedintele Vladimir Putin o efectuează la Beijing, însă tocmai obiectivul cel mai râvnit le-a scăpat ruşilor printre degete. Nici de această dată, Putin n-a reuşit să-i convingă omologul chinez, Xi Jinping, să încheie un contract pentru livrarea de gaze naturale din Rusia. Un astfel de acord ar deschide calea şi pentru un alt proiect faraonic la care Kremlinul visează încă din prima eră Putin, acela de a lega Siberia de China printr-un gazoduct cu o lungime de 2.600 de kilometri. Chinezii refuză însă să suporte partea lor din consturi până când ruşii nu le oferă un preţ avantajos la gaze. În prezent, compania rusă Gazprom le cere chinezilor 450 de dolari pe mia de metri cubi de gaze, cu peste 100 de dolari mai mult decât cer unor ţări europene. 

De cealaltă parte, chinezii pornesc negocierea de la 200 de dolari pe mia de metri cubi, un preţ extrem de scăzut şi considerat preferenţial de ruşi. Beijingul încearcă să profite de pe urma relaţiilor tot mai incerte dintre Rusia şi UE, însă europenii par a rămâne încă dependenţi de gazele ruse. Livrările de gaz natural lichefiat din Statele Unite nu vor putea înlocui importurile convenţionale ale Europei din Rusia, întrucât cantitatea va fi insuficientă, iar companiile exportatoare vor căuta să vândă în Asia, unde preţurile sunt mai mari, reiese dintr-o analiză a agenţiei de ştiri Bloomberg. 

„Vestul riscă să rămână izolat”

Contractul pentru furnizarea de gaze ar fi avut o valoare de 400 de miliarde de dolari, încheiat pe mai multe zeci de ani. Însă ruşii şi chinezi au multe altele de discutat, atât de multe încât televiziunea rusă de stat în limba engleză „Russia Today” să transmită printr-un titlu că „Vestul riscă să rămână izolat, dacă Rusia îşi va reorienta atenia către Est”. În primul rând, Putin va încerca să obţină un acord în ceea ce priveşte sprijinul promis de Beijing pentru construirea unei căi de transport către Peninsula Crimeea. 

Ruşii au competiie la livrare în Asia

Exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, programate să înceapă din 2016, nu vor compensa o eventuală scădere a furnizării de gaze ruseşti în Europa, în contextul crizei din Ucraina. Importurile din Rusia asigură circa 30% din consumul Europei, explică Jean Abiteboul, preşedintele Cheniere Supply & Marketing, care deţine în SUA unul dintre puţinele terminale avizate pentru export de autorităţile americane. 

„Nu poţi înlocui gazele ruseşti cu GNL, mai ales doar cu GNL din SUA. Situaţaia va forţa probabil oamenii să se gândească mai atent la diversificarea aprovizionării, la securitatea livrărilor şi nu doar la preţ şi ar putea, de asemenea, să dea o şansă suplimentară importurilor de GNL în Europa, inclusiv celor din SUA”, a declarat Abiteboul la o conferinţă organizată la Amsterdam.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite