Moscova ar putea fi pedepsită de Occident
0Oficiali britanici şi americani au vorbit în aceste zile de excluderea Rusiei din G8 şi din alte instituţii internaţionale, din cauza acţiunilor sale din Georgia. Ameninţarea a fost
Oficiali britanici şi americani au vorbit în aceste zile de excluderea Rusiei din G8 şi din alte instituţii internaţionale, din cauza acţiunilor sale din Georgia. Ameninţarea a fost sprijinită de Polonia şi Lituania, relatează AP.
Italia, Germania şi Franţa, care deţine preşedinţia rotativă a UE, au manifestat reţinere. "Pot să dau asigurări că reputaţia internaţională a Rusiei şi rolul pe care această ţară îl poate juca în comunitatea internaţională este acum în joc", a declarat secretarul de stat american Condoleezza Rice, pentru televiziunea ABC.
Ambasadorul Moscovei la ONU, Vitaly Churkin, a declarat pentru CNN că şi SUA au de pierdut dacă supără Rusia. "Avem interese la fel de mari privind cooperarea reciprocă. Am putea lăsa SUA să se descurce singure cu unele probleme", a spus el, lăsând să se înţeleagă că ar putea fi vorba de cea iraniană.
Blocarea la OMC sau OECD - lovitură dură
Eforturile Rusiei de a intra în OECD (Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului) ar putea fi periclitate, a declarat un înalt oficial american, citat de presa din SUA.
"Rusia are mult mai mult de pierdut acum decât avea URSS în 1968", a declarat oficialul, referindu-se la agresiunea de atunci a URSS-ului faţă de Cehoslovacia.
Blocarea intrării Rusiei în OMC sau în OECD ar fi o umilire pentru Moscova într-un moment în care ea încearcă să-şi recâştige poziţia pe plan internaţional şi să obţină acces pe pieţele lucrative pentru rezervele sale de petrol şi gaze, comentează AP.
Discuţiile G8 fără Rusia - "mesaj clar"
Marea Britanie a fost unul dintre cei mai vocali critici la adresa Rusiei. Oficiali britanici, care au ţinut să rămână anonimi, au estimat că excluderea Rusiei din organizaţii internaţionale ar putea ajuta la domolirea Moscovei.
De asemenea, neacordarea de vize pentru oficiali guvernamentali şi familiile lor s-a dovedit eficientă în trecut, au amintit ei, potrivit AP. "Şapte state s-au reunit fără Rusia, cu câteva zile în urmă.
Cred că este un mesaj foarte clar pentru Rusia că există consecinţe politice", a declarat ministrul britanic de externe, David Miliband.
Marea Britanie, Franţa şi SUA şi-au retras participarea de la un exerciţiu naval important din nordul Pacificului cu Rusia, care era programat să înceapă astăzi.