Ajutorul de stat pentru restructurare - o singura data
0O societate care a beneficiat de un ajutor de stat pentru restructurare nu va mai primi alt ajutor de stat dupa 2005, ne-a declarat Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei. Reglementarile
O societate care a beneficiat de un ajutor de stat pentru restructurare nu va mai primi alt ajutor de stat dupa 2005, ne-a declarat Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei. Reglementarile europene contin criterii ferme si clare in acest sens. Astfel, se vor acorda ajutoare de stat pentru salvarea firmelor aflate in dificultate numai pe baza unui plan de restructurare care sa asigure viabilizarea companiei, ajutorul de stat trebuind sa fie limitat la minimul necesar pentru atingerea viabilitatii. In plus, acest tip de ajutor se va acorda pe baza principiului "pentru prima si ultima data". Si ajutoarele de stat acordate companiilor de stat din zonele libere si defavorizate au fost compatibilizate cu practica europeana. In ce priveste zonele defavorizate, prin noua legislatie s-a fixat un termen-limita, 15 septembrie, numai investitiile realizate pana la aceasta data urmand sa fie luate in considerare pentru calcularea ajutorului de stat ulterior, a precizat Mihai Berinde. Consiliul Concurentei a efectuat un amplu control in zonele defavorizate, rezultatele acestuia urmand sa fie cunoscute pana la finele anului.