„Revendicarea“: cadavre de animale aruncate pe câmp pun în pericol sănătatea locuitorilor din Pantelimon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emisiunea „Revendicarea“, de la Prima TV, prezintă, de la ora 20:30 mai multe cazuri de oameni aflaţi în suferinţă, dar care sunt ocoliţi de autorităţi. Între aceştia, Georgel Zaharia a semnalat existenţa unor cadavre de animale pe albia unui râu, iar Gheorghe Holca, un bătrân dependent de comutatorul de oxigen cere ajutorul jurnaliştilor.

„Revendicarea“ prezintă de la 20:30, la Prima TV, peisaje de groază. Locuitorii de la marginea oraşului Pantelimon (judeţul Ilfov) nu-şi mai găsesc liniştea din cauza mirosului neplăcut care vine de pe câmp. Sursa acestuia este îngrijorătoare pentru că pe albia unui râu au fost descoperite cadavre de porci aflate în putrefacţie.

Georgel Zaharia (51de ani) încearcă de o bună bucată de timp să aducă problema în atenţia autorităţilor, însă acestea nu au mirosit nimic suspect până acum. Pe albia râului care trece pe lângă casa lui, bărbatul a descoperit patru cadavre întregi de porci, ce fusesere dezgropate de câinii înfometaţi.

Omul a făcut sesizări la Primărie şi la Garda de Mediu pentru că bănuieşte că de vină ar fi combinatele de creştere a porcinelor din zonă care ar deversa dejecţii poluante pe albia râului şi chiar cadavre întregi de animale. Zona respectivă este acum un adevărat focar de infecţie, iar autorităţile întârzie să acţioneze. „Mi-e frică de boli!“, spune domnul Zaharia. Astfel, a cerut ajutorul emisiunii „Revendicarea“. Aflaţi întreaga poveste de la 20:30, doar la Prima TV.

Gheorghe Holca, batrânul din comuna Copăceni, căruia echipa emisiunii „Revendicarea“ a mai încercat să-i dea o mână de ajutor, s-a lovit din nou de uşile închise ale instituţiilor. Singur şi bolnav, bărbatul a apelat la ajutorul jurnaliştilor. Problema cea mai gravă cu care se confruntă acum domnul Holca este legată de comutatorul de oxigen, de care este dependent. CAS Ilfov nu a mai vrut să îi semneze hârtiile prin care să facă dovada la firma de specialitate de unde a fost închiriat aparatul. Omul este disperat că ar putea rămâne fără singurul lucru care îl mai ţine în viaţă.

image

George Holca a apelat la ajutorul emisiunii „Revendicarea“ FOTO Prima TV

În aceeaşi ediţie a emisiunii „Revendicarea“ telespectatorii află şi de finalul fericit în cazul mamei din Slatina, femeia care se lupta cu Agenţia Judeţeană pentru Plăţi care o soma să plătească 600 de lei pentru că a primit indemnzaţia câteva zile în plus. După ce acum câteva luni reprezentanţii Ministerului Muncii i-au spus verbal că este amnistiată şi că nu va trebui să plătească nimic, răspunsul oficial a venit abia acum.

image

FOTO Prima TV

În această ediţie urmăriţi şi povestea Mariei Negoiţă (42 de ani) din Bolintin-Deal, care a lucrat din anul 2008 ca femeie de serviciu în cadrul unei companii. În ianuarie 2015, văzând că firma nu mai merge, a hotărât să îşi dea demisia pentru că nu mai primise banii de trei luni. A făcut sesizări la ITM, însă toate demersurile au fost fără rezultat. Mai mult, în urma controalelor, firma a preferat să plătească amenda, decât să-şi achite datoria faţă de fosta angajată. Dacă a văzut că nu poate ajunge la o înţelegere cu reprezentanţii companiei, femeia a decis să apeleze la echipa „Revendicarea“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite