Chris Rea s-a prăbuşit pe scenă în timpul unui concert

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chris Rea FOTO Guliver/Getty Images
Chris Rea FOTO Guliver/Getty Images

Chitaristul Chris Rea s-a prăbuşit sâmbătă seară pe scena de la Oxford Theatre, în timpul unui concert, la un an de când a suferit un accident vascular cerebral, potrivit The Guardian.

Muzicianul, în vârstă de 66 de ani, cunoscut pentru hit-ul „Driving Home For Christmas“ din 1988, susţinea sâmbătă, la New Theatre Oxford, cel de-al 35-lea concert din al 37-lea turneu când s-a prăbuşit. 

Concertul a fost anulat şi muzicianul a fost transportat la spital, de unde mai târziu medicii au transmis că starea sa este stabilă. 

John O’Hara, care s-a aflat în public, a spus: „A cântat minunat şi apoi pur şi simplu a căzut. Arăta destul de rău. Au tras cortina şi am aşteptat cu toţii până ne-au anunţat să plecăm.“ 

Christopher Anton Rea, născut pe 4 martie 1951, este un cântăreţ şi compozitor din Middlesbrough, Anglia. 

„Whatever Happened to Benny Santini?“ este albumul său de debut, lansat în 1978. Primul single de pe albumul „Fool“ - „If You Think It's Over“ - este cel mai mare hit al său din Statele Unite, ocupând locul 12 în Billboard Hot 100. Albumul a fost nominalizată la premiile Grammy la categoria cea mai bună melodie a anului, pierzând însă în faţa „Just the Way You Are“ a lui Billy Joel. 

Chris Rea a lansat opt albume în anii 1980. „Shamrock Diaries“, „On The Beach şi Dancing With Strangers“, compilaţia „New Light Through Old Windows“, „The Road to Hell“, care a fost lansat în 1989, a avut un succes masiv şi a devenit primul său album numărul unu în Regatul Unit. A urmat „Auberge“, „God's Great Banana Skin“. „Espresso Logic“ a ajuns în Top 10, iar „Julia“, inspirată după ceea de-a doua fiică a lui, a devenit cel de-al 11-lea single Top 40. Rea a vândut peste 30 de milioane de discuri la nivel mondial.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite