Guvernul a suplimentat numărul de locuri la profesională şi a scăzut locurile la liceu pentru anul şcolar viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat cifrele de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar finanţat de la bugetele locale, pentru învăţământul preuniversitar militar şi învăţământul superior, finanţate de la bugetul de stat, pentru anul şcolar/universitar 2015-2016. Faţă de cifrele de şcolarizare de anul acesta, şcoala profesională are 2.000 de locuri în plus, în timp ce la liceu, numărul de locuri la clasa a IX-a a scăzut cu 4.000.

Ministerul Educaţiei menţine cifra de şcolarizare la nivelul anului şcolar precedent pentru nivelul de învăţământul primar, gimnazial, liceal cu frecvenţă seral şi frecvenţă redusă, pentru stagiile de pregătire practică, dar şi pentru locurile din clasele cu program de artă, cu program sportiv şi pentru locurile din cluburile sportive şcolare. Schimbări vor fi doar la liceu şi la profesională, după cum urmează:

Majorarea cifrei de şcolarizare pentru:

  •  învăţământul profesional de masa cu 2000 locuri;
  •  învăţământul profesional special cu 500 de locuri;
  •  învăţământul postliceal de masa cu frecvenţă zi şi cu frecvenţă seral cu 2000 locuri;
  •  învăţământul postliceal special cu frecvenţă zi şi cu frecvenţă seral cu 100 locuri.

Diminuarea cifrei de şcolarizare pentru:

  •  învăţământul liceal de masă clasa a IX-a zi cu 4000 locuri;
  •  învăţământul liceal special clasa a IX-a zi cu 600 de locuri.

Pentru educaţia timpurie s-au alocat 665.000 de locuri, iar pentru învăţământul primar, numărul total de locuri alocat este de 925.000.

La gimnaziu vor fi 830.000 de locuri distribuite astfel:

a) învăţământ cu frecvenţă zi - 810.000
b) învăţământ cu frecvenţă redusă - 20.000

Cifra de şcolarizare pentru învăţământul liceal:

a) numărul de locuri în clasa a IX-a, învăţământ cu frecvenţă zi - 176.000
b) numărul de locuri în clasa a IX-a, învăţământ cu frecvenţă seral
şi cu frecvenţă redusă - 17.000
c) numărul de locuri în clasa a XI-a, învăţământ cu frecvenţă seral - 15.000

Cifra de şcolarizare pentru învăţământul profesional:

a) numărul de locuri pentru primul an de învăţământ profesional - 53.000
b) numărul de locuri pentru stagii de pregătire practică - 5.000

Cifra de şcolarizare pentru învăţământul terţiar nonuniversitar:

Numărul total de locuri (anul I) - 30.422, dintre care:
a) învăţământ cu frecvenţă zi şi cu frecvenţă seral - 28.000
b) învăţământ special cu frecvenţă zi - 300
c) învăţământ militar pentru Ministerul Afacerilor Interne - 1.085
d) învăţământ militar pentru Ministerul Apărării Naţionale - 797
e) învăţământ militar pentru Ministerul Justiţiei - 240

Cifra de şcolarizare pentru învăţământ de artă şi sportiv:

1.Numărul total de locuri în unităţile de învăţământ cu program de muzică, arte plastice şi coregrafie (exclusiv învăţământul liceal) - 21.500
2.Numărul total de locuri în unităţile de învăţământ cu program sportiv (exclusiv învăţământul liceal) - 17.000
3.Numărul total de locuri pentru elevii care se pregătesc pe linie sportivă şcolară - 53.000

Învăţământ special pentru copii şi elevi cu deficienţe şi/sau boli cronice din cadrul unităţilor de învăţământ şi/sau a unităţilor sanitare:

1.Număr total de locuri pentru educaţie timpurie - 2.600

2.Numărul total de locuri pentru învăţământul primar şi gimnazial - 20.000

3.Numărul total de locuri pentru stagii de pregătire practică - 1.650

4.Numărul de locuri pentru primul an de învăţământ profesional special - 2.000

5. Învăţământ liceal

a) numărul de locuri în clasa a IX-a, învăţământ cu frecvenţă zi - 1900
b) numărul de locuri în clasa a XI-a învăţământ cu frecvenţă zi/seral şi frecvenţă redusă - 300

Pentru anul universitar 2015-2016, cifra de şcolarizare acoperă un număr de 62.400 granturi de studiu pentru licenţă, care se va repartiza, în condiţiile respectării capacităţii de şcolarizare, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice. Granturile de studii se acordă pe toată perioada ciclului de studii, precizează Ministerul Educaţiei în Hotărârea de Guvern publicată pe edu.ro.

Cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2015-2016 se va încadra în finanţarea aprobată pentru anul financiar 2015 şi va respecta previziunea bugetară pentru anii financiari 2015 şi 2016, menţionează documentul oficial. În acelaşi timp, Ministerul spune că are în vedere respectarea ţintei asumate în Strategia Europa 2020, privind creşterea numărului de studenţi.

Pentru învăţământul universitar de masterat, cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2015-2016 este de 35.600 granturi de studiu, în conformitate cu prevederile legislative pentru a se asigura cel puţin jumătate din numărul de granturi de studiu alocate învăţământului universitar de licenţă.

Pentru ciclul universitar de doctorat cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2015-2016 este de 3.000 granturi de studiu.

Cifra de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ superior militar pentru anul universitar următor este 1.387 la licenţă, 399 la masterat şi 18 locuri la doctorat.

Pentru anul universitar în curs, Ministerul Educaţiei a acordat, anul trecut, 62.400 de granturi de studii pentru ciclul universitar de licenţă anul I, 35.600 pentru ciclul universitar de masterat, 4.000 pentru ciclurile universitare de rezidenţiat şi 3.000 pentru ciclul universitar de doctorat.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite