PwC: Salariile din sectorul privat au crescut în medie cu 4,1% în acest an. Cine a beneficiat de majorări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salariile au crescut cu 4,1% în mediul privat, dar statul plănuieşte majorări de circa 20% în domeniul bugetar
Salariile au crescut cu 4,1% în mediul privat, dar statul plănuieşte majorări de circa 20% în domeniul bugetar

Creşterea medie a salariilor din sectorul privat a fost în acest an de 4,1%, similară celei de anul trecut, potrivit studiului salarial şi de beneficii PayWell România, a anunţat joi compania de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers.

„Deşi diferenţa nu este majoră, este primul an după multă vreme în care creşterea medie salarială din România a fost mai mare decât cea planificată iniţial de companii (3,9%). Acesta este un semn că economia este pe o traiectorie de creştere. În plus, ca urmare a perioadei de deflaţie pe care o traversează România, în principal datorită reducerii cotelor de TVA, angajaţii români se bucură de o apreciere a puterii de cumpărare, ceea ce ne aşteptăm să se traducă într-o creştere susţinută a consumului atât în 2015, cât şi în 2016“, a declarat într-un comunicat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din PwC România.

Cea mai mare creştere salarială în 2015 a fost înregistrată în sectoarele farmaceutic şi bunuri de larg consum (4,5% în fiecare caz). Similar anului trecut, creşteri salariale sub media pieţei au fost calculate pentru sectoarele bancar (2%) şi retail (3.7%).

„Spre deosebire de anii anteriori, în 2015 am remarcat creşteri salariale mai susţinute în sectoarele direct influenţate de evoluţia consumului intern, cum ar fi cel al bunurilor de larg consum, şi chiar si retail comparativ cu anii anteriori. Singurul sector în care creşterile salariale sunt semnificativ mai mici comparativ cu tendinţa generală a pieţei rămâne cel bancar, care se confruntă în continuare cu provocări interne ce ţin de restructurări de portofolii, achiziţii, cât şi de influenţe macro-economice externe“, a afirmat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, liderul Echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.

Pe categorii de angajaţi, cele mai mari creşteri salariale au fost înregistrate la nivelul muncitorilor (4,2%) şi al personalului operaţional (4,3%), în vreme ce salariile managementului de top au crescut într-un ritm ceva mai redus (3,9%).

Pentru 2016, creşterea salarială bugetată în acest moment de companiile participante la studiul PayWell este de 3,9%, similar cu cea planificată şi anul trecut pentru 2015.

„Angajatorii dau încă dovadă de prudenţă în ceea ce priveşte dinamica salarială, preferând să bugeteze majorări salariale modeste. Experienţa ultimilor ani a demonstrat că aceste alocări bugetare sunt, de cele mai multe ori, ajustate pe parcursul anului în funcţie de performanţa companiei, evoluţia economiei şi a segmentului de piaţă în care activează aceasta“, a precizat Cocheci.

În ceea ce priveşte celelalte elemente ale pachetului de remunerare, studiul PayWell arată că 38% dintre companiile din România oferă prime fixe tuturor angajaţilor (prime independente de performanţa angajatului sau a companiei) cu ocazia diferitelor evenimente sau ocazii (de exemplu, sărbătorile de iarnă, Paşte sau vacanţă). Aceste prime sunt oferite fie sub forma unor sume fixe (care variază între 500 şi 1500 de lei, în funcţie de angajator şi industrie), fie sub forma unui anumit procent din salariul lunar (în cazul celui de al 13-lea salariu sau au primei de vacanţă).

Bonusul de performanţă este un stimulent frecvent utilizat de companii, mai ales pentru angajaţii din eşaloanele de management. Nivelul bonusurilor de performanţă depinde de categoria de personal şi variază de la unul la patru salarii lunare. Pentru ultimul an, companiile nu au raportat diferenţe semnificative între nivelul planificat şi cel plătit al bonusurilor legate de performanţă.

În ceea ce priveşte beneficiile extra-salariale, tichetele de masă, abonamentele la clinicile medicale private şi activităţile de socializare (de exemplu, petreceri sau team building-uri organizate de companii) sunt cele mai frecvente beneficii utilizate, fiind în continuare oferite de mai mult de jumătate dintre companiile participante la studiu. Unul dintre motivele pentru care companiile acordă astfel de beneficii este faptul că sunt uşor cuantificabile în bani, iar valoarea lor este uşor de perceput de către angajaţi.

Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2015 analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare a 112 de companii din şapte sectoare economice diferite (industria agro-chimică, sectorul bancar, industria bunurilor de larg consum, sectorul de retail, industria leasingului, sectorul farmaceutic şi cel al producţiei industriale).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite