Florin Talpeş, CEO Bitdefender: „Dacă se continuă ritmul de acum, mulţi întreprinzători se vor gândi să-şi mute afacerile din România“

Florin Talpeş, CEO Bitdefender: „Dacă se continuă ritmul de acum, mulţi întreprinzători se vor gândi să-şi mute afacerile din România“

Florin Talpeş

La finalul unui an zbuciumat de schimbări legislative şi fiscale, l-am întrebat pe Florin Talpeş (60 de ani), fondatorul şi CEO-ul Bitdefender, cum afectează „revoluţia fiscală“ afacerile întreprinzătorilor români, ce şanse are România să devină un jucător important în industria IT din Europa, dar şi despre situaţia îngrijorătoare a exodului de supercreiere din România şi scenariul sumbru al dispariţiilor aplicaţiilor de taxi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Weekend Adevărul“: Domnule Talpeş, vă propun să începem cu ce arde, aşa-numita „revoluţie fiscală“, care va avea un impact negativ asupra companiilor IT. Cum afectează schimbările din legislaţia fiscală firmele româneşti de IT şi ale salariaţilor care lucrează în domeniu?
Florin Talpeş: Eu încă nu înţeleg dacă este vorba de „revoluţie“. Aş numi-o „voluţie“ fiscală. Mai întâi, ce e cu industria de IT de este aşa specială? Industria de IT, din fericire, a devenit una dintre cele mai importante pentru economia românească. Este un contribuitor important la PIB-ul ţării şi, dacă nu ar fi împiedicată, ar putea deveni unul şi mai mare. Estimările pe care le avem noi sunt că industria, care, în prezent, aduce o contribuţie de 5-6% la PIB-ul ţării, la banii pe care România îi face, ar putea să-şi dubleze contribuţia în următorii cinci-şapte ani. Deci, industria IT e, în mod cert, una a viitorului, pe care România, că vrea sau nu, ar trebui să parieze şi să o susţină.

„Companiile româneşti de IT se vor dezvolta mai puţin“

Recentele schimbări fiscale împiedică mersul bun al industriei?
Ordonanţa de urgenţă prin care a fost modificat Codul Fiscal a avut ca fundament, printre altele, neafectarea salariilor. Dar sunt mai multe categorii – şi aici nu vorbim doar de industria IT –  printre care angajaţii din sectorul de cercetare de la stat, persoanele cu handicap, care aveau o scutire legată de impozit. Din nefericire, cei care au gândit această ordonanţă nu s-au gândit şi la aceste categorii. Ne-am trezit în situaţia în care, pentru a menţine salariile programatorilor, va trebui să scoatem bani de undeva. Dacă nu facem asta, salariile scad. Cu alte cuvinte, dacă eu am 100 de lei din care trebuie să plătesc anumite utilităţi, dintr-odată, constat că întreţinerea nu mă mai costă 20 de lei, ci 30 de lei. Dar eu tot 100 de lei am! Până acum, din acea sumă, îmi mai luam şi vreo zece ouă şi îmi ajungeau banii şi pentru carne. După modificările făcute, nu-mi voi mai putea permite toate lucrurile astea. Deci va trebui să tai ceva de pe listă.

 

Bitdefender, evaluată la 600 milioane de dolari

 În decembrie 2017, compania Bitdefender, înfiinţată în 2001 împreună cu soţia sa, Măriuca Talpeş, a fost evaluată la peste 600 de milioane de dolari, cu ocazia vânzării unui pachet minoritar de acţiuni, de 30%, către fondul de investiţii Vitruvian Partners. Bitdefender are 1.300 de angajaţi în nouă ţări. Potrivit lui Florin Talpeş, 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări folosesc antivirusul Bitdefender, fiind astfel cel mai cunoscut şi cel mai vândut produs românesc la nivel mondial. 

În cazul companiei dumneavoastră, ce anume aţi fi nevoit să tăiaţi de pe listă?
În niciun caz nu vrem ca salariile să scadă. Atunci avem o soluţie. Guvernanţii au greşit, aşadar fac o modificare şi zic: „Staţi puţin! A fost o eroare, o compensăm de undeva şi reparăm“. Ori suntem în situaţia nefavorabilă de astăzi, pentru că ordonanţa e în vigoare, iar noi ar trebui să facem rost de bani de undeva. În cadrul companiilor, efectul va fi aşa: probabil că marile companii vor amortiza efectul negativ, pentru că au o forţă mai mare. În schimb, dacă ne uităm la întreprinzătorii români mai mici, care încă o dată, trebuie priviţi ca parte a coloanei vertebrale din România, ei vor avea de suferit, pentru că vor fi nevoiţi să taie din planurile de dezvoltare. Când spun că mai multe companii vor avea de suferit, de fapt, spun că noi toţi vom avea de suferit. Ăsta e principalul efect negativ. Dacă ordonanţa rămâne în vigoare aşa cum este acum, companiile româneşti din zona de software se vor dezvolta mai puţin în viitor. Pentru că le iau din banii de dezvoltare. E ca şi cum ai zice: „Eu voiam să mă duc la studii să învăţ. Kaput! Renunţ“. În loc să dezvolt noi proiecte, ceea ce ar însemna noi taxe pentru România, contribuţii mai mari la buget, potenţial mai mare de alimentare a educaţiei, a sănătăţii, a pensiilor, noi le punem frână. În loc să zicem „Voi, deştepţii, spuneţi că indutria IT se poate dubla în cinci ani? Vă ajutăm s-o dublaţi!“, noi spunem: „Nu ne prea interesează industria asta, puteţi să mai scădeţi“.

„Recomand un dialog care să nu fie al surzilor“

Membrii guvernului au făcut promisiuni că vor să repare aceste erori prin oferirea de ajutoare de stat. Cum vi se pare ideea?
Discuţii există. Am văzut la TV promisiunea premierului de a îndrepta greşeala. După părerea mea, însă, soluţia ministrului de Finanţe, folosind ajutoare de stat, nu e OK. E o soluţie care nu va funcţiona. Un lucru pe care-l recomand e un dialog care să nu fie al surzilor cu mediul economic. Mă refer la mediul economic real. Au fost zeci de ani în care, în România, luam nişte paravane de păpuşi, care „reprezentau“ mediul economic cu care Guvernul negocia, dar de fapt nu negocia. Negocia cu păpuşi pe care tot mediul politic le mânuia. Există, acum, de exemplu, Coaliţia pentru Dezvoltarea României. După părerea mea, e cel mai puternic mecanism de reprezentare a mediului economic în relaţia cu guvernarea care s-a înfiinţat în ultimii cinci ani în România. Vorbim aici de un mediu economic real, care gândeşte înspre binele economiei şi care nu caută să-şi reprezinte interesele individuale.

Spuneţi că nu au existat deloc discuţii între antreprenori şi ministrul Finanţelor pentru aceste măsuri şi pentru corectarea lor?
Nu. Noi am făcut câteva propuneri, în urma consultării unor specialişti în zona fiscală. Ne-am uitat împreună la ce lucruri se pot rezolva cu adevărat. De exemplu, dacă Guvernul scoate o altă ordonanţă prin care să repare greşeala făcută, noua ordonanţă să nu fie contrazisă de Europa, care să zică: „Staţi puţin. Astea sunt ajutoare de stat, ies din cadru legal. Aţi încălcat legislaţia europeană“. Insist pe acest dialog real pentru viitor. De aceea am menţionat Coaliţia pentru Dezvoltare a României, pentru că e un actor foarte bine poziţionat şi trebuie ascultat. Dacă iau o măsură şi nu-i pricep efectele, s-ar putea ca a doua zi să mă lovească trenul.

Calitatea guvernării, factor major pentru investitori

V-aţi gândit ca, în urma acestor modificări legislative şi fiscale, să vă mutaţi afacerea în străinătate?
Dacă se continuă în ritmul ăsta, cred că va fi din ce în ce mai multă lume care-şi va pune această întrebare serios. Să nu uităm că România, din punct de vedere al investitorilor străini, e o ţară de frontieră. N-a ajuns nici măcar ţară emergentă. Deci, atunci când ne uităm la accesul României şi al întreprinderilor din România la investiţii, vedem că e unul foarte limitat. Sunt ţări care au luat-o de la zero tot în ’90, ca noi, dar care au ajuns la un alt stadiu. Mă gândesc doar la faptul că bursa din Varşovia e considerată una dintre cele mai mari 25 de burse ale lumii. Cea din Bucureşti e încă considerată o bursă care se află la început. Deci, când vorbim de poziţionarea în diverse rating-uri la nivel european, contează enorm accesul la finanţe. Vrei să dezvolţi ceva, infrastructură, vrei să dezvolţi o industrie, contează să ai acces la o finanţare cât mai diversificată. România, în stadiul în care e acum, are acces la investiţii foarte limitate.

Care credeţi că e principala cauză a investiţiilor limitate în România?
Calitatea mediului economic este esenţială. Iar accesul la investiţii e dependent de calitatea mediului. Ce însemană asta? Păi, calitatea guvernării. E ea predictibilă? Discută cu mediul economic când ia măsuri? Înţelege bine care sunt efectele? Situaţia actuală are asupra noastră efecte majore. Dacă o întreprindere românească vrea să atragă o investiţie, asigur pe toată lumea că, în mod cert, investiţia aceea va costa mai mult decât dacă mediul economic – guvernarea, cadrul anticorupţie etc. – ar fi mai favorabil. O întreprindere din Cehia care e similară cu una din România, ca să atragă, să zicem, 10 milioane de euro, poate să dea 20% din companie, pe când, în România, va fi nevoită să vândă 40% din acţiuni.

Ce previziuni aveţi pentru economia României în 2018?
Temerea pe care o avem e că, în momentul ăsta, se pot pune bazele unor situaţii critice pentru România. Efectele poate nu se văd imediat. Uneori poţi să dai înapoi greu de la ele. Dar se vor cumula. Ne vor exploda în faţă în momentul în care lucrurile nu vor mai fi atât de roz la nivelul economiei mondiale. Când lucrurile nu vor mai merge atât de bine, inerţia nu va mai fi atât de mare, încât n-o să mai găsim instrumente cu care să ne protejăm. Atunci va fi un şoc mare. 

„O frână în calea dezvoltării industriei IT din România e faptul că sectorul public nu e digitalizat“

Compania dumneavoastră e una dintre puţinele întreprinderi româneşti care a inovat pe piaţa IT, cu un produs de securitate care au devenit cel mai cunoscut brand românesc la nivel internaţional. În România, sunt la mare căutare programatorii. Există forţă de muncă bună. Totuşi cum stăm cu inovaţia tehnologică pe plan local?
Aici trebuie să ne uităm un pic la sistemul educaţional românesc. Când vorbim de inovare, vorbim de creativitate. România nu are o istorie foarte bună de inovaţie în masă, prin programe care să susţină creativitatea încă de la vârste mici. E un sistem de educaţie bazat mult pe disciplină, pe repetare şi pe „a şti soluţiile“. Opusul creativităţii adică. Un lucru pe care-l vedem legat tot de firea noastră e faptul că noi, românii, în contextul nostru cultural, dăm foarte multă atenţie în deciziile pe care le luăm vizavi de noi părerilor celorlalţi. Mai mult decât alte popoare. De exemplu, mulţi dintre cei care vin în echipa Bitdefender, la început, sunt puţin paralizaţi să-şi exprime gândurile într-o discuţie pe idei, pentru că le vine în minte următorul lucru: „Dar dacă zic o prostie? Oare ce părere o să-şi facă despre mine?“. E complet greşit. Acest lucru provine din mai mulţi ani de educaţie într-un anumit mediu în care ar trebui dezvoltate, cum zicem noi, problem solving şi critical thinking (n.r. – rezolvarea de probleme şi gândirea critică). Partea de inovare e legată de cultura noastră, puternic dezvoltată prin „Să fii cuminte“ şi „Să nu vorbeşti neîntrebat“, lucru care a creat un fel de cuminţenie specifică cu efecte care se văd chiar şi în industria IT. Aceste comportamente şi mod de a face educaţie explică oarecum de ce e firesc că nu auzim de idei inovatoare în România în fiecare zi. Dar aş vrea totuşi să schimb puţin aici părerea care e negativă.

IT-iştii români care lucrează la maşinile viitorului

Care e partea bună?
Industria IT din România e o industrie mai ales de outsourcing (n.r. – oferă servicii către terţi), dar valoarea adăugată e mult mai mare. Să nu uităm, totuşi, că salariul mediu, astăzi, în industria de IT, e în jur de la 1.500 de euro net. Indiferent că e la Iaşi, la Cluj, la Timişoara – preţurile se uniformizează. Dacă facem un calcul şi adăugăm alte costuri, un IT-ist poate ajunge la 45.000 de euro pe an. Noi sperăm ca PIB-ul pe cap de locuitor să treacă de 10.000 de euro. Vorbim, aşadar, de patru mai mare. Asta însemană valoare adăugată mai mare. Asta unu. Doi. Dacă ne uităm la structura industriei de IT din România, o să vedem că există foarte multe centre importante de cercetare-dezvoltare în ţară. Sunt companii multinaţionale care au centre de cercetare şi dezvoltare pe maşini inteligente, care se conduc singure. Noi nu vedem încă maşinile alea superinteligente pe drumurile din România, dar sunt echipe de români, aici, care lucrează la tot ce înseamnă creierul lor. Şi nu vorbim de doi-trei oameni, ci de mii de oameni.

Dar nu inovează sub un brand românesc.
Pentru România rămâne excepţională această oportunitate. De ce? Prin aceste centre de cercetare-dezvoltare, către România s-a făcut transfer de know-how (n.r. – cunoştinţe) pe cele mai interesante teme din lume legate de tehnologie şi de viitor. Există, aici, mii de oameni care lucrează la asta. Ăsta e deja primul strat. Pentru că, la un moment dat, dacă vrem să inovăm într-un anumit domeniu, ar trebui să ştim câte puţin din aria respectivă. Se întâmplă asta. Există deja know-how. La un moment dat, din aceste echipe, pot apărea oameni care să aibă ideea unui proiect supercool, care însă nu face parte din domeniul de activitate al compeniei în care ei lucrează, însă e pe lista celor mai interesante teme legate de viitor ca tehnologie. Şi atunci fac un start-up.

„Bulgaria ne poate depăşi“

Poate să devină România un trendsetter pe piaţa IT în Europa?
Aici, atenţie! Deşi Bulgaria e o ţară de două ori mai mică decât noi, dacă industria lor cooperează corect cu Guvernul, Bulgaria ne poate depăşi. În mod normal, ar trebui să fim cel mai mare producător şi jucător de tehnologie din întreaga regiune, dacă ar fi să ne uităm la masa critică pe care o avem.

Cauza încetinirii e, deci, relaţia guvernare-industrie?
Ca industria să se dezvolte, trebuie să existe un parteneriat guvernare-industrie. Una dintre piedicile majore, după părerea mea, pentru dezvoltarea industriei IT din România, în afară de „voluţia fiscală“ e, de exemplu, faptul că sectorul public nu e digitalizat. Sunt mulţi oameni care pot ajuta cu idei şi cu proiecte. Anul trecut, am văzut, în cadrul guvernării de atunci, cât de mulţi voluntari din industria IT s-au implicat. Ei se gândesc simplu aşa: „Vrem să contribuim la a realiza servicii mult mai bune către noi“. Tot ce e de făcut e să creezi un cadru prin care ei să participe la lucrurile astea. 

Cum să redevenim un popor de „ŞTIM“

Ce credeţi că ar trebui schimbat în sistemul educaţional astfel încât să avem mai multe minţi
creatoare?

Poate am auzit de STEM. În limba română îi zicem ŞTIM – ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică – şi sună chiar frumos aşa. Sunt astăzi unii gânditori care consideră aceste competenţe ca fiind cele mai importante competenţe pe care copiii ar trebui să le dobândească vizavi de viitorul lor. Ele sunt obligatorii în inovaţie şi sunt esenţiale pe viitor. Orice copil ar trebui să le aibă. Schimbarea majoră de acum constă în dezvoltarea copiilor în viitori creatori de tehnologie. În Uniunea Europeană, procentul celor care au absolvit şi au studii de ŞTIM în populaţia de 20-29 de ani – conform unui indicator pe care UE îl măsoară – creşte. România e exact pe dos. Deşi, în 2000, era pe primele cinci locuri din Europa la procentul de absolvenţi ŞTIM şi a avut o bază bună de dezvoltare. Acum procendul scade şi e absolut îngrijorător. Suntem opus trendului. E ca şi cum lumea se întreaptă spre tehnologie, dar noi ne întoarcem la sapă.

Peste 50% din diamante pleacă la studii în afară. De ce pleacă?“

Ce v-a determinat să suţineţi, anul trecut, un partid politic?
Putem zice că am susţinut un partid – tehnic, e corect. Dar e vorba de mine ca persoană. Eu, Florin Talpeş, am susţinut un partid. În realitate, n-am susţinut un partid, ci am sprijinit ideea de îmbunătăţire a clasei politice. Vedem şi zilele acestea: clasa politică e cel mai important lucru pentru noi. Poate să facă orice. Orice în bine sau în rău. Atunci, dorinţa a fost de a avea o clasă politică care să se gândească mai tot timpul, dacă se poate în întregime, la comunitate, şi mai puţin la interesele personale. Iar schimbarea asta se poate face din interiorul partidelor politice care există sau prin crearea unui alt  standard. Gândirea mea a fost aşa: dacă apare un alt partid, indiferent cum îl cheamă, dar să fie o echipă foarmată din oameni incoruptibili, care să se gândească la cetăţeni, şi o să ajungă să guverneze, poate noi, cetăţenii, o să zicem: „Staţi puţin, există şi alte opţiuni. Nu mai e un singur mod de a guverna în România, se poate şi altfel“. Şi atunci poate o să mă gândesc că, de acum înainte, vreau ca toţi oamenii care guvernează, să fie ei. Deci, am susţinut ideea de a primeni clasa politică pentru a avea un alt model.

Problema cu „Nicio problemă“

Cum aţi descrie experienţa pe care v-a dat-o apropierea, într-un fel, de politică?
E un risc. Atenţie! Eu nu sunt implicat deloc în viaţa partidului. Eu sunt un întreprinzător. Ceea ce ştiu să fac e să construiesc echipe, cu care să lucrez în industria de tehnologie şi să inovăm. Un nou model de guvernare înseamnă să ajuţi complet dezinteresat. Pe mine nu mă interesează puterea. Sigur că aş putea ajuta cu un sfat, dacă cineva vrea să mă întrebe la un moment dat despre o strategie, dar în niciun caz nu mă interesează să promovez interesele noastre printr-un partid. Faptul că ai finanţat la un moment dat un partid nu însemană că, după aceea, ai legături ombilicale şi ai creat o datorie care ar trebui plătită. În niciun caz! E un model pe care-l consider complet greşit şi e un model otrăvit.

Întrebarea era mai degrabă dacă aţi urmărit evoluţia partidului susţinut, măcar de la distanţă.
Nu putem spune că suntem în afară clasei politice. Noi alegem clasa politică. Ca cetăţeni monitorizăm continuu ceea ce face clasa politică. Ei n-au primit nişte privilegii de la noi prin faptul că i-am ales, după care trebuie să-i lăsăm în pace şi, peste patru ani, ne ducem iar şi alegem. Dacă facem aşa, suntem nişte perdanţi. Rolul nostru e să ne implicăm activ în viaţa cetăţii noastre.

Poate deveni obositor pentru unii oameni să se trezească în fiecare zi cu frica unor veşti proaste din partea politicienilor aleş. Poate cunoaşteţi şi nişte antiviruşi sociali...
Aici devine importantă existenţa unei structuri civilă, care rezonează masiv cu ceea ce gândesc comunităţile, din ţară sau de oriunde, şi orice măsură împotriva ONG-urilor e luată împotriva noastră, de fapt. Noi încă nu avem clasa politică care, odată ce se angajează să facă ceva, o să şi facă. Să nu uităm că noi, românii, avem o problemă în acest sens. Ţin minte că, atunci când discutam despre dezvoltarea unui proiect, acum zece ani, unul dintre lucrurile care mă speria cel mai tare e când întrebam: „Se poate face lucrul acela?“. „Nicio problemă“, mi se răspundea. Asta era, de fapt, reflectarea faptului că persoana respectivă nu se gândea bine la ce e de făcut şi că o să rezolvăm noi cumva. În 90% din situaţii nu se rezolva.

Cum explicaţi paradoxul dintre calitatea liderilor politici din ţară cu românii cu „minţi sclipitoare“, care sunt profesori sau cercetători la universităţi de prestigiu din afară? Exodul tinerilor la studii în străinătate e tot mai mare. Mulţi nu-şi doresc să se întoarcă în ţară. Cât de îngrijorătoare vi se pare situaţia?
În şcoală, mă refer la primele 12 clase, există anumite mecanisme care sapă după diamante şi le scot la iveală. Mecanismele sunt, în general, olimpiadele şcolare. Sunt ca minerii. Aceşti căutători de aur reuşesc să descopere doar o parte dintre diamante. O altă bună parte dintre ele, care au un potenţial enorm şi sunt talentate, nu sunt descoperite până atunci. Dacă ne uităm la cei care ajung la olimpiadele internaţionale şi la premianţii la olimpiadele naţionale se întâmplă ceva înfricoşător. Peste 50% din diamante pleacă la studii în afară. De ce pleacă? Pleacă unde simt că au o şansă de succes.

Deci situaţia e foarte îngrijorătoare.
Vreau totuşi să subliniez că sunt o grămadă de diamante care nu sunt descoperite şi rămân în ţară. E partea plină a paharului. În şcoală, am învăţat despre teorema lui Fermat. Un matematician englez, Andrew Wiles, a rezolvat problema asta, care rămăsese nerezolvată de câteva secole. Prin modul în care a rezolvat-o a şi revoluţionat matematica, fiindcă mai important e nu să o rezolvi, ci cum. Şi el a ţinut un discurs la olimpiada internaţională de matematică. Spunea ceva de genul acesta: „Să ştiţi că, dacă câştigaţi olimpiada internaţională de matematică, nu înseamnă că o să ajungeţi neapărat mari matematicieni. Fiţi conştienţi că există mari matematicieni care nu sunt prezenţi aici“. Andrew Wiles e genul diamant cu anumită şlefuire, dar mai sunt altele. Or, când vorbim de inovaţie, de creativitate în România, dacă diamantele care pleacă ar lucra împreună cu cele care rămân, ar fi grozav. E iluzoriu să ne gândim cum să-i aducem în ţară, dar să transferăm din cunoştinţele lor, ei să participe la proiecte în România, să ofere consultanţă, la asta ne putem gândi. Şi cred că ar vrea să facă lucrul ăsta. Trebuie să aibă încrederea că se pot baza pe partea românească că nu-i păcăleşte.

„Monedele virtuale vor fi tot mai folosite“

Aveţi bitcoini cumpăraţi? Cum credeţi că va evolua valoarea monedei virtuale?
Eu nu am, dar asta nu înseamnă că dezavuez bitcoinul. N-am bitcoini cumpăraţi pentru că, la mine, bitcoinul e Bitdefender. Şi eu, şi Măriuca credem că proiectele pe care le avem au un potenţial enorm, încât n-are sens să investim în altceva, de tipul monedei virtuale. Sunt tot felul de analize pe care şi eu le urmăresc pentru că şi pe mine mă interesează, dar din alte motive – tehnologiile blockchain, de pildă –, dar nicio analiză nu poate face previziuni exacte. Întrebarea e dacă nu e o înfierbântare temporară acum şi vârful ăsta o să scadă. Dar, în mod cert, monedele virtuale vor fi din ce în ce mai folosite. A nu se înţelege prin asta că sfătuiesc pe cineva să cumpere acum bitcoini (zâmbeşte).

Din discuţiile CEO-ului Bitdefender cu taximetriştii

Când nu mergeţi cu metroul, mergeţi des cu taxiul spre birou. Aveţi vreo poveste în minte cu vreun taximetrist care să vă fi amuzat, de exemplu?
Azi-dimineaţă (n.r. – interviul a avut loc pe 21 decembrie), de exemplu, am validat cu taximetristul meu necesitatea aplicaţiilor Clever şi Star Taxi. Eu m-am îngrijorat profund când am auzit că primarul general al Capitalei se gândeşte să atingă Clever şi Star Taxi. M-am îngrijorat şi din rolul de cetăţean, şi ca viitor pentru bucureşteni. Percepţia pe care o aveam eu, noi, de fapt, cetăţenii, era că apariţia lor a fost extraordinară. Am simţit că a fost un pas înainte pentru confortul meu, dar ipoteza mea era că şi numărul de comenzi a crescut. Pentru că s-a democratizat accesul la taxi. E, pur şi simplu, la un deget distanţă. De obicei, eu îi întreb dacă sunt mulţumiţi de cât câştigă, pentru că am fost îngrijorat de preţuri, care mi se păreau prea mici. Şi ei erau îngrijoraţi. Astăzi, taximetristul mi-a confirmat nu doar că-i aduc mai multe comenzi, dar el era mai liniştit. Pe mine, mă bucură când văd un şofer de taxi cu două-trei ecrane lângă volan. Înseamnă că are mai multe şanse să obţină comenzi, iar noi avem mai multe şanse să prindem un taxi când avem nevoie. Win-Win! 

citeste totul despre: