AUDIO Replicile cutremurului Tocilescu
0
„Eşti rea!“, „Pleacă acasă!“, „Ţi-e frică!“, „Aici o să ai doar necazuri!“, „Poponăreşte-te pe scenă!“, „Eşti babană!“, „Ghinionul tău!“. Scoase din context, toate aceste fraze spuse de regizorul Alexandru Tocilescu îl pot demoniza, ceea ce nu este deloc adevărat. Le vom băga imediat la loc, în context, nu înainte de a continua.
„Eşti EMO şi aştepţi să mori!" „Eşti slabă!" „Eşti rârâită!" „Sărută-l pe gură!" „Eşti neascultătoare!" „Eşti lipsită de entuziasm!" „Mai pervers, mai ascuns!" „Nu mai suport melodia asta!"
Regizorul a organizat săptămâna trecută o audiţie pentru roluri de beţivi, şmanglitori şi femei uşoare din musicalul pe care îl pregăteşte la Teatrul Metropolis din Bucureşti, „Nevestele vesele din Windsor", de William Shakespeare. Aproape 200 de aspiranţi la un loc în dream-teamul tocilescian au intrat în sală propulsaţi de speranţe, iar 99% din ei au plecat acasă cu orgoliul intact.
Tocilescu a dovedit că are un stil bonom de a critica, ştie să nu jignească şi îşi poate argumenta foarte bine alegerile. Aflaţi la masa juraţilor, Virgil Ianţu, Nicu Alifantis şi coregrafa Felicia Dalu s-au ospătat dintr-un platou cu minipateuri calde şi prăjiturele simandicoase, iar privirea lui Tocilescu a muşcat din multe inimi slabe. Actori şi actriţe, profesionişti şi amatori, au pus stăpânire pe scenă pentru câteva minute sau au văzut, neputincioşi, cum scena pune stăpânire pe ei.
Începe audiţia
Aspiranţii la un rol în musical îşi aşteaptă rândul în hol şi strâng umed în mâini post-it-uri mâzgălite cu numărul de intrare. Fetele îi copleşesc „demografic“ pe băieţi, deşi Tocilescu are nevoie de doar două actriţe şi de zece actori. Primul care are nenorocul să capete un perdaf a făcut parte din distribuţia iniţială, dar n-a reuşit să comunice prea bine cu regizorul. „Tu ai un aer răutăcios, pe care nu mi-l doresc. Pari rău, deşi ştiu că nu eşti băiat rău. Am renunţat la tine pentru că n-am reuşit să formăm o gaşcă. Aici nu e vorba despre reproşuri artistice, ci despre comunicare. Vedem dacă rămâi".
Afară, murmurul actorilor devine mai intens, pentru că încep să izbucnească primele informaţii de dincolo de ziduri. Următoarea audiată este Loredana Căvăşdan, fostă concurentă la talent-show-ul „Megastar", care îşi extaziază audienţa cu un live impecabil, „Cartierul cântă rock", piesa Laurei Stoica. Tropăie pe scenă ca Tina Turner şi gloria îi zâmbeşte de sub sprâncenele lui Tocilescu.
Silvia
A terminat actoria la Universitatea Hyperion, clasa lui Virgil Ogăşanu, iar Tocilescu o ia tare. „Aşază-te pe scaun şi fă-mi o fată năucă şi deprimată. Eşti EMO şi aştepţi să mori!", îi cere regizorul. Actriţa se prăbuşeşte pe scaun şi caută, cu ochii întredeschişi, drumul către o deprimare credibilă. Îşi mototoleşte părul în ochi, rămâne în picioarele goale şi râde sardonic. „«EMO» e mai mult fiţă decât realitate şi adevăr. E bine. Dacă ai avea buze negre ar fi şi mai bine. Te rog să fredonezi ceva din situaţia asta". Silvia cântă discret „big wheel keep on turning, proud Mary keep on burning". „Şi acum încearcă să-ţi ironizezi personajul". Atenţia juraţilor se mută de la propriile ţigări la fumurile din capul fetei EMO.
Renate
Anul II la actorie, clasa Mircea Anca. „Rolul pe care ţi l-aş da are o importanţă covârşitoare", o mobilizează Tocilescu. „Este motorul întregii piese. Dacă l-am greşit, atunci pot la fel de bine să-mi trag un glonţ în cap". Renate cântă bine, dar pare lipită de podea cu super glue. „Cât eşti de agilă, în realitate, Renate? Pentru că ai de făcut 1.000 de lucruri în piesă". „Sunt foarte agitată, la modul de zi cu zi", tresare Renate. „Dacă tot eşti babană, atunci trebuie să compensezi prin asta". Îmbărbătată, Renate produce energie cât o hidrocentrală. Încă zece ca ea şi ne-am elibera de sub sclavia petrolului. „E o surpriză. Mă interesezi!", o răsplăteşte regizorul.
Emanuel
Tocilescu uită să mai fumeze când îl vede pe Emanuel, un puşti de 16 ani, elev la Liceul „Mihai Eminescu", băiat îngrijit, cu ochelari, tuns scurt, ten impecabil. „Te-ar amuza să joci un homo? Pentru că am avut un actor căruia îi era ruşine", îl abordează regizorul. „Da, ar fi destul de copios", îi răspunde Emanuel. „Bine. Atunci, te invit să ieşi la agăţat. Uite, el o să fie un răcan singuratic, iar tu te duci să-i ceri o ţigară şi un foc. Iar când ţi le dă, te emoţionezi tot". Tocilescu are nevoie de un actor care să joace rolul pajului lui Falstaff şi speră că a găsit ce-i trebuie.
Emanuel intră în joc, îl abordează pe soldat, cerându-i o ţigară, şi obţine două reacţii dintr-un foc: un tremur puternic, necontrolat, al propriului obraz drept, şi un râs febril al Crinei Mureşan (actriţă inclusă deja în distribuţie, care asistă la audiţie).Şapte din zece fete au cântat „All that Jazz", de parcă „s-ar fi vorbit", iar Tocilescu se simte nevoit să pună melodia sub embargo.
„Gata, deja n-o mai suport!" Mihai are numărul 13 şi îl spune tare, ca pe o pedeapsă. „Asta e, ghinionul tău! Eşti liber, poţi să pleci acasă!". Descumpănit, Mihai se îndreaptă spre uşă. „Am glumit, întoarce-te", îl salvează Tocilescu. Alinei îi spune că e cam slabă, iar după ce îi aude oftatul deznădăjduit, completează: „slabă fizic".
Pe Raluca nici măcar nu vrea s-o audă cântând, îi spune abrupt că n-o vede în niciun rol. „Nu e mai bine aşa, să fiu onest din start?", o lămureşte Tocilescu.
Cristi
33 de ani, actor liber-profesionist. Cristi cântă de pe o foaie o melodie de-a lui Ştefan Bănică Jr., iar Virgil Ianţu intră imediat în joc, făcând backing vocals. „Vreau să fii un borfaş care să-mi inspire frică. Nu repulsie, ci să mă strâng un pic în scaun când te văd", îi cere Tocilescu. Cristi gândeşte fulgerător, poate chiar un pic prea repede, şi ţâşneşte printre rânduri, băgând mâna din alergare în geanta neatentului Gelu Niţu (şi el face parte din distribuţie). „Cristi, tu ai făcut vreodată vreo faptă rea?", îl apostrofează Tocilescu. „Din fericire, nu!", triumfă Cristi. „Ei, asta e! Se vede. Te simţi marcat. De fapt, ţie ţi-a fost frică aici".
Vlad şi Alex
Tocilescu îi cere Anei să-şi vopsească ipotetic în negru picioarele ei de voleibalistă, unei studente rârâite să spună „râu, răţuşcă, rămurică", pentru a estima dimensiunile catastrofei, şi lui Vlad Logigan să se „poponărească" pe scenă. Vlad Logigan şi Alexandru Pavel făceau parte din distribuţia iniţială, dar au fost scoşi pe tuşă de regizor, Tocilescu invocând lipsa de comunicare şi pierderea contactului cu personajele lor. Acum s-au întors pentru a afla ce s-a întâmplat.
„Băieţi, i-aţi văzut pe cei doi bodyguarzi raşi în cap, care îi croiau drum spre maşina lui Vântu, când a fost eliberat din puşcărie? Moarte! Asta scria în privirea lor! Nimeni nu mai mişca de spaimă! Aşa ceva aşteptam de la voi", îi edifică regizorul. I s-a părut că le devenise străin şi impersonal, iar el nu poate să lucreze cu oameni străini. Tinerii actori profesionişti mai vor o şansă, dar Tocilescu nu pare prea convins că ar putea primi lucruri noi de la ei.
Se uită la Vlad Logigan şi se gândeşte că l-ar putea redistribui, totuşi, în rolul unui homosexual. Îi cere o dovadă de curaj. „Hai, sărută-l! Sărută-l pe gură!" Logigan parcă a primit o palmă care-i trezeşte orgoliul, dar decide să nu întoarcă şi celălalt obraz. Sare de pe scenă şi se îndreaptă spre ieşire. „Aaa, ţi-e scârbă de el?", îl ajunge ironia lui Tocilescu. „Nu, doar că nu e genul meu", îi răspunde spatele lui Logigan. Dacă ar fi avut o uşă butaforică la îndemână, poate că ar fi trântit-o. „Te-ai supărat, acuma?", insistă Tocilescu. Un „nu" al lui Vlad Logigan începe în sală şi îşi consumă ecoul dincolo de uşa reală, pe care o închide uşor.
Iulia
Cântă la pian, are 32 de ani, doi copii şi se laudă că e fericită. „Şi atunci, de ce ai mai venit? Aici o să ai doar necazuri!", râde Tocilescu. Iulia are umor, dar ştie să-şi ia visurile foarte în serios, atunci când este cazul. Şi acum chiar e cazul. „Te văd în rolul madamei Quickly, care e codoaşă, mamă, amantă, bârfitoare şi caţă". „Vreţi să spuneţi... o femeie normală, nu?", parează Iulia.
„Pot să vă cânt ceva prost?", întreabă ea. Alifantis râde, ca şi cum ar fi fost trezit din somn de un soare duminical. Compozitorul muzicii din „Nevestele vesele din Windsor" îi ţine Iuliei partitura, în timp ce aceasta cântă la orgă şi din gură. Mai mult decât onorabil. „Ştiţi, eu de fapt cânt ca Celine Dion, dar acum nu prea mi-a ieşit", se ironizează Iulia. „Asta e o veste foarte bună", se bucură regizorul (care n-o suportă pe Celine Dion, n.r.). Mulţumit, o cheamă pe Iulia la audiţia viitoare (mâine, la ora 10.00), rugând-o să aducă în geantă şi o perucă blondă.
Trei doamne şi toate trei
Gabriela bate step şi face pantomimă, Roxana Ivanciu (actriţa Teatrului Metropolis) se plânge că are celulită („nu-i nimic, o s-o arătăm în spectacol", o linişteşte Tocilescu) şi cântă un vers de-al lui Mărgineanu, „stă păduchii-ntinşi la soare". „Poţi să fii Tina Turner dacă ţi-o cer?", plusează Tocilescu. „Mi-ar plăcea foarte mult să joc, chiar şi dublură", îl asigură Roxana.
Curiozitatea juraţilor este încă vie, deşi audiţia abia a început (de vreo trei ore) şi va dura cel puţin până la ora 19.00. Juraţii sunt pasibili să primească în dar prefixul „în", din partea unei domnişoare care pleacă până la urmă înghiţindu-şi sudălmile. Studenta la Master (Actorie), care seamănă cu Ecaterina Andronescu junş şi cu mai mult păr, cântă o piesă de Marius Ţeicu. Din geanta ei, aruncată pe scaunul de pe scenă, îi sună telefonul. E o piesă R&B care-i mişcă inevitabil umerii Crinei Mureşan. Masteranda se opreşte din ce făcea acolo, scotoceşte prin geantă şi dă busy.
„Închide-l de tot!", o roagă Ianţu. Juraţii profită de ocazie, ca să omoare din faşă vreo tentativă viitoare, Doamne fereşte, poate chiar la premieră! „Draga mea, tu ai lipsă de entuziasm structural. Te-am rugat să cânţi gâjâit şi nu m-ai ascultat. Ai mai şi râs în timpul piesei. Eşti şi neascultătoare. Eşti rea!", o penalizează Tocilescu.
Pe Darius Daradici, care cântă foarte, foarte bine (a jucat în „Jesus Christ Superstar", în regia lui Adrian Pintea), Tocilescu îl întreabă dacă e sociabil. „Foarte!", îi răspunde Darius. Unei studente la kinetoterapie îi spune în glumă că e deja angajată, nici nu mai trebuie să-l convingă prin altceva.
Tocilescu le reaminteşte actorilor că el nu dă neapărat o probă de talent, ci de „potrivire pe rol". Anamaria, care nu ştie nicio poezie (ba da, doar primele strofe din „Luceafărul", dar asta nu se pune), e întrebată dacă poate să sară şi să cânte la un instrument, în acelaşi timp. Daniela, studentă la marketing în anul II, nu are experienţă ca actriţă, dar ştie să danseze salsa şi bachata. „Ce e bachata?", se încruntă Toca.
„O pâine" (n.r. - ciabata), glumeşte Ianţu. Regizorul îi cere unui actor să-şi scoată tricoul şi să danseze într-o „discotecă de gay", unde e cald şi sunt mulţi băieţi la fel („mai pervers, mai ascuns, aşa..."), Nicolae cântă foarte bine operă, Anthony, jumătate român, jumătate congolez, 25 de ani, cântă ca un star R&B şi are dansul în sânge... şi afară mai aşteaptă încă vreo 150 de actori.
"Hai, sărută-l! Sărută-l pe gură! Aaa, ţi-e scârbă de el?"
Alexandru Tocilescu
regizor
"Dacă am greşit rolul ăsta, atunci pot să-mi trag un glonţ în cap. "
Alexandru Tocilescu
regizor
"Te-ar amuza să joci un homo? Pentru că am avut un actor căruia îi era ruşine."
Alexandru Tocilescu
regizor
"Aşază-te pe scaun şi fă-mi o fată năucă şi deprimată. Eşti EMO şi aştepţi să mori!"
Alexandru Tocilescu
regizor
Concurenţă puternică
Meda Victor era deja în sală înainte să înceapă audiţia, gata să facă tot ce i-ar fi stat în putinţă ca să obţină un rol. Şi-a adus până şi papuci de dans! A urcat pe scenă, dar Tocilescu a trimis-o imediat la plimbare, consolând-o afabil:
„Pe tine te ştiu, te-am văzut, nu trebuie să faci nimic. Când ştiu, ştiu!". Meda s-a precipitat imediat spre geantă şi a înhăţat-o rapid, zbughind-o la o filmare. După vreo oră de la începutul audiţiei, de nicăieri, în sala Teatrului Metropolis a apărut Daniela Nane, olimpică la proba „săritura peste rând".
„Bună ziua. Eu aş vrea să joc". Tocilescu i-a tăiat repede avântul interesat, cu o puternică lovitură de dreaptă judecată: „Pentru doamna Quickly eşti prea tânără. Pentru Anne eşti prea mare". Nane a returnat în fileu: „Atunci, poate altă dată. Mi-ar plăcea să lucrăm". „Maybe next time!", a punctat regizorul. Game Tocilescu.
Se încarcă comentariile...
