"Mal du siecle" - moda inspirata de Klimt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O expozitie in care se intalnesc design-ul, arta plastica, instalatiile media, poezia si, nu in ultimul rand, femeile. Pentru ca tot ce este expus, pana pe 10 iunie, in foaierul Teatrului National din

O expozitie in care se intalnesc design-ul, arta plastica, instalatiile media, poezia si, nu in ultimul rand, femeile. Pentru ca tot ce este expus, pana pe 10 iunie, in foaierul Teatrului National din Bucuresti este dedicat, direct, doamnelor si indirect, domnilor, in speranta ca si acestia vor reusi sa patrunda "misterul feminin". Totul sub semnul unui "Mal du siecle", "indus" cu maiestrie de Liliana Turoiu Udrea, si sub cel al lui Gustav Klimt, care a inspirat-o, prin celebrele sale femei, pe artista noastra. Te-ai gandi ca moda trece, ca totul se misca si odata cu miscarea se schimba si toate reperele, insa, in cazul femeii, cel putin, se pare ca "ceva" ramane. Iar cand acest "ceva" este pus sub clar-obscurul incertitudinii, al acelor perioade de tranzitie ale caror coordonante flunctuante si greu de inchis intre limite au generat conceptul de "mal du siecle", parca femeia este si mai expusa, fragilitatea ei este si mai evidenta, iar aceasta "ebulitie" de sentimente si stari contradictorii o dezvaluie complet celor din jur. Alb si negru, negru si portocaliu, diverse nuante de rosu, celebrele "spirale" si modele tip Klimt sunt "jucariile" preferate ale Lilianei Turoiu Udrea, pe care le asaza, le apropie, le departeaza, le ascunde si apoi le arata din nou. Un joc intelectual, profund, in care nimic nu este la intamplare, in care nimic nu scapa de incarcatura simbolica. Si artista a mai avut inspiratia sa-si aleaga ca imagine pentru aceasta colectie o femeie frumoasa, pe actrita Monica Davidescu. "Rolul" nu este deloc usor, intrucat nu frumusetea ei este interesanta in aceasta expozitie, ci felul in care reuseste sa "imbrace" si sa "dezbrace" personaje, ale caror trairi uneori le intuieste, iar alteori pare ca le cunoaste. Miercuri seara, la vernisajul expozitiei, actrita Monica Davidescu a dat glas multora dintre nelinistile doamnelor, prin versuri bine alese.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite