Radu Paraschivescu: „Aştept să crăpi“, noua sa carte. Citiţi un fragment exclusiv
0
PREMIERĂ Renumitul scriitor şi publicist Radu Paraschivescu susţine joi o lectură publică din noua sa carte, intitulată provocator „Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time)“. Ziarul „Adevărul“ vă oferă un fragment în exclusivitate.
Joi, 3 noiembrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei întâlniri cu scriitorul Radu Paraschivescu şi noua sa carte, „Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time)“, un volum de cinci povestiri comice despre viaţa în România de după admiterea în Uniunea Europeană.
Radu Paraschivescu va citi în premieră din această acidă şi savuroasă cronică a României de acum, cu slăbiciunile, primejdiile şi lucrurile ei bune. Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prealabile prin Eventbook.
Vă prezentăm un fragment în exclusivitate din noul volum al lui Radu Paraschivescu (copyright Editura Humanitas):
„Între timp, creierele luminate de la Hermes TV se strânseră circumvoluţiune lângă circumvoluţiune şi se dedară unei sesiuni de brainstorming în care avură de rezolvat două probleme: prin ce produs să răspundă emisiunii de la Parabola şi cum să se numească? Ştiind ca nimeni altul că moartea se vindea acum ca telemeaua pe vremuri, Horia Mancaş propuse o emisiune în care să se transmită – dacă se putea, în direct, dacă nu, înregistrat la o oră de maximă audienţă – înmormântări ale V.I.P.-urilor din bătătura naţională. Nu pomeniri, nici parastase, nici priveghiuri. Nu, doar slujba de băgare în pământ. Cu bocitoare, cu lacrimi, cu microfonul vârât sub nasul preotului şi cu interviuri în buza gropii, luate altor V.I.P.-uri care fuseseră în relaţii amicale sau tandre cu răposatul. Acestea din urmă nu aveau voie să lipsească.
— Aţi văzut ce-a fost prin ziare când s-a dus Dolănescu? întrebă Mancaş.
— Văzut, confirmă corul subalternilor.
— Dar Dinică?
— Văzut.
— Dar Dan Spătaru?
— Văzut.
— Dar Fane Spoitoru?
— Păi şi ăsta-i V.I.P.?
— Pentru unii e. Oricum, vreau să ştiu, mai dă cineva îngropăciuni pe post? În direct sau în reluare? Sau în direct şi în reluare? continuă Mancaş în aceeaşi notă.
— Nţ, nu prea, i se răspunse pe mai multe voci.
— Păi vedeţi? Ăsta-i drumul, pe el mergem. Trebuie să ne luăm publicul înapoi de la Parabola. Cu orice preţ. După ce se stabili, nu întru totul democratic, profilul produsului, se trecu la a doua chestiune: cum să se numească emisiunea? Horia Mancaş aştepta soluţii cu impact, dar în locul lor primi, cel puţin la început, sugestii de nefolosit.
— Eu zic să mergem pe înmormântări de ţigani, aici e show-ul cel mai mare. Şi-i zicem Coliva unchiului rom, propuse Doru Melinte, de la marketing.
— S-a umflat literatura-n tine, nu? bombăni Mancaş agasat. Vino naibii cu un titlu ca lumea. Şi oricum, ce merită să filmezi în ţigănie sunt nunţile. Uite, vezi, asta ar putea să fie o idee pentru la anu’. Dar acum avem alte urgenţe. Aşa că săriţi cu lucruri valabile.
— Parol, să mă-ngropi, susură caragialesc Corina Măstăcan, de la comunicare.
Mancaş trânti un pumn în masă.
— Băi, nu sunteţi sănătoşi?! Ce dracu’, nu v-am chemat să ne jucăm de-a cine e mai deştept! Îmi trebuie un titlu tare, care să bubuie. Aţi uitat cum se cheamă oroarea de la Parabola? Aştept să crăpi. De aşa ceva am nevoie, nu de jocuri de glezne.
— Cimitiriada merge? se auzi un alt glas.
— Nu merge, respinse Mancaş propunerea. Seamănă cu Daciada.
— În ţărână ne întoarcem?
— Prea poetic.
— La loc cu verdeaţă?
— Prea subtil. Riscăm să inducem în eroare. Unii o să creadă că transmitem de prin pieţe.
— Amin?
— Prea scurt, prea bisericesc, prea Idi Amin Dada.
— În cele din urnă?
— E bun doar pentru incinerări. Şi oricum, a ieşit o carte cu titlul ăsta. Ne mai trezim naibii cu vreun proces. Hai, mai stoarceţi-vă neuronii.
Soluţia salvatoare veni după vreo douăzeci de minute din partea cui se aşteptau mai puţin. După ce-şi făcu de lucru desenând nişte sâni cu sfârcuri întărite (preocuparea lui predilectă la şedinţe), Cornel Georgevici se uită în stânga şi-n dreapta, îşi drese glasul şi rosti:
— Ţi-am pus cruce.
Se lăsă o linişte respectuoasă. Fiecare dintre cei de faţă simţi că licitaţia pentru titluri ajunsese într-un punct din care nu mai avea cum să urce. Şi în fiecare îmboboci, preţ de o clipă, invidia.“
De „Râsul lumii“
RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.
Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015).
Se încarcă comentariile...
