Pianista Elisabeth Leonskaja revine la Ateneu. Joi şi vineri seară, solista va interpreta Concertul pentru pian şi orchestră de Edvard Grieg

Joi şi vineri seară, de la ora 19.00, la Ateneul Român, va avea loc un concert extraordinar, in memoriam Nicolae Licareţ. Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu,  o va avea solistă pe celebra pianistă Elisabeth Leonskaja. Concertmaistru invitat va fi  Cătălin Desagă.

În programul concertelor de pe 16 şi 17 februarie, de la Ateneul Român,  vor fi lucrări de Alberto Ginastera  ( Suita Estancia), Edvard Grieg ( Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 16) şi  Jean Sibelius (Simfonia nr. 1, în mi minor, op. 39). Dirijor va fi maestrul Horia Andreescu, solistă va fi celebra Elisabeth Leonskaja, iar concertmaestru invitat va fi Cătălin Desagă.

Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 16, de Edvard Grieg

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, muzica europeană a fost dominată de afirmarea şcolilor naţionale. În Norvegia, pe lângă idealul de a crea o artă recognoscibilă prin specificul naţional, muzicienii erau animaţi şi de avântul patriotic ce avea ca scop  câştigarea independenţei ţării (Norvegia s-a aflat într-o uniune statală cu Suedia până în 1905). Asemenea compozitorilor ruşi din „Grupul celor cinci”, muzicienii norvegieni Ole Bull, Rikard Nordraak, Halfdan Kjerulf şi Johan Svendsen au înţeles că folclorul constituia sursa generatoare a originalităţii şi au pornit pe drumul valorificării muzicii populare în cadrul creaţiei culte. Aceasta a fost şi calea  urmată de Edvard Grieg, cel care avea să ducă la desăvârşire acest proces, devenind reprezentantul Norvegiei în  ansamblul muzicii universale.
Născut la Bergen în 1843, Grieg a început studiul pianului îndrumat de mama sa, iar la vârsta de 15 ani a plecat în Germania pentru a studia la Conservatorul din Leipzig, unde, pe lângă cursuri (cu F. Wenzel, I. Moscheles şi C. Reinicke), a asimilat muzica germană de la Bach, până la Schubert, Schumann şi Wagner. În 1863 îşi continuă ucenicia la Copenhaga, cu Niels Gade, cel mai important compozitor danez, care l-a încurajat să compună o simfonie, încercare rămasă unica de acest fel. Grieg nu a fost creatorul formelor ample, complexe, ci un neîntrecut maestru al miniaturii romantice. Începând din 1863 (Tablouri poetice pentru pian, op. 3) se cristalizează trăsăturile genului muzical în care avea să se manifeste originalitatea sa, şi anume, Piesele lirice pentru pian. Din totalul celor 74 de opusuri, Piesele lirice pentru pian sunt grupate în zece caiete, dispersate de-a lungul întregii sale vieţi, primul caiet fiind op. 12 (1867) şi ultimul op. 71 (1901). Acestea  sunt miniaturile şlefuite cu multiple faţete, de la spontaneitatea  celor în care străbate robusteţea vieţii ţărăneşti (Marş ţărănesc, Zi de nuntă la Troldhaugen) la atmosfera de basm cu elfi şi trolli (Dansul elfilor, Spiriduşi) şi cea a sferei emoţionale individuale (Melancolie, Elegie, Vals melancolic). A doua grupare de miniaturi cuprinde 140 de  piese pentru voce şi pian, de asemenea compuse într-un  interval de decenii, de la op. 2 (1862) la op. 70 (1900), cele mai   multe pe versurile poeţilor  Hans Andersen, Andreas Munch, Julius Paulsen, Aasmund Vinje. De altfel, muzica pentru voce şi pian şi-a găsit un loc preponderent în creaţia sa şi datorită soţiei sale, Nina Hagerup, soprana care a interpretat cea mai mare parte a pieselor în concerte deosebit de apreciate în Norvegia şi în străinătate. Dintre întâlnirile esenţiale ce şi-au găsit ecou în muzica lui Grieg, prima este cea cu Rikard Nordraak, autor al imnului naţional norvegian, care l-a îndreptat către sursa folclorului. La dispariţia prematură a acestuia, Grieg a compus Marşul funebru la moartea lui Nordraak. A doua întâlnire a fost cea cu poetul Bjornstjerne Bjornson de care se leagă Bergliot (declamaţie cu acompaniament de orchestră), muzica pentru drama Sigurd Jorsalfar (1872), Întoarcerea în patrie (solo de bariton, cor bărbătesc, orchestră şi orgă) şi cele trei scene din proiectul operei Olaf Trygvason. A treia întâlnire hotărâtoare a fost cu o colecţie de folclor, alcătuită de Ludvig Lindeman, din al cărei cuprins de 540 de cântece populare a preluat sau a prelucrat liber numeroase  melodii. O altă întâlnire cu larg răsunet în creaţia sa a fost cea cu dramaturgul Henrik Ibsen. Din cele 23 de scene muzicale scrise pentru Peer Gynt, Grieg a ales opt şi le-a publicat în două suite pentru orchestră (op. 46 şi op. 55), devenite cele mai cunoscute şi apreciate lucrări ale sale, o adevărată emblemă a muzicii norvegiene fiind Cântecul lui Solveig. Activitatea de compozitor (retras în liniştea ţinutului Hardangar) a fost completată de Grieg cu turneele de concerte în calitate de pianist şi de dirijor. Ovaţionat în multe oraşe din Germania, dar şi la Amsterdam, Paris şi Londra, i-a cunoscut pe Liszt, Brahms şi Ceaikovski, a fost ales membru al Academiei Franceze (1890) şi distins cu titlul de Doctor Honoris Causa la Cambridge (1893) şi Oxford (1906).
În vara anului 1868, aflându-se la Sollerod în Danemarca, a compus Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 16, concert rămas până astăzi printre cele mai populare pe afişele de pretutindeni, alături de concertele semnate de Schumann, Liszt, Ceaikovski, Rahmaninov. Elementele folclorului norvegian se regăsesc în formulele melodice inspirate din cele populare, în ritmurile împrumutate din ritmica dansurilor naţionale, în special dansul halling, cu accente sincopate şi pauze expresive, şi  în armonizarea novatoare, dedusă din structura melodiei populare. Prima parte, Allegro molto moderato, se deschide prin intrarea directă şi energică a instrumentului solist cu un pasaj descendent de terţe. Tema principală aduce şi acea trecere din minor în major, alternare modală preluată de asemenea din folclorul norvegian. După un episod animato, în care pianul evoluează în registrul acut, violoncelul, apoi pianul prezintă tema secundă. Pe parcursul unei dezvoltări impetuoase, se distinge un dialog poetic între flaut, corn şi pian, indicat tranquillo. Cadenţa, într-un caracter epico-dramatic, face apel la tehnica de virtuozitate. Partea mediană, Adagio, îndeplineşte rolul unui intermezzo, într-o atmosferă meditativă. În partea a treia, Allegro moderato molto e marcato, tema cu ritm accentuat de joc popular este o temă de halling şi apare ca temă-refren. Din înşiruirea de imagini se reţine cantilena flautului-solo acompaniat de un tremolo al coardelor, iar finalul este într-o notă maiestuoasă, triumfală.
Prima audiţie a avut loc în 1869 la Copenhaga, apoi Grieg a interpretat Concertul în la minor pentru pian şi orchestră în sala Gewandhaus din Leipzig în 1872. În România, acest concert a fost prezentat pentru prima dată la Ateneu, în 23 februarie 1897. ( Text de Ozana Alexandrescu)

Horia Andreescu (foto) este astăzi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”. Fondator al orchestrei de cameră „Virtuozii” din Bucureşti, profesor asociat al Universităţii Nationale de Muzică Bucureşti, Horia Andreescu a fost mulţi ani director artistic şi dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Dacă asculţi Eroica, Simfonia nr. 3 de Enescu, simfonii şi misse de Haydn, Chain 1 şi Chain 2 de Lutoslawski Colaborarea dirijorului Horia Andreescu cu multe alte orchestre, de pildă London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, filarmonicile din Amsterdam, Stuttgart, orchestrele simfonice din Ierusalim, Nagoya, BBC Scottish, orchestrele radio din Madrid, Leipzig, precum şi turneele individuale sau cu Orchestra Natională Radio şi Filarmonica „George Enescu” la festivaluri ca Wiener Festwochen, Wien Modern, Dresdner Festspiele, Europa Musicale München şi, fireşte, Festivalul Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti rotunjesc succinta prezentare a acestui dirijor.

Pianiasta Elisabeth Leonskaja

„La derničre grande Dame de l'Ecole Soviétique“, astfel o descrie un jurnalist francez, iar un critic spaniol o numeşte „Anti-Diva“. Ambele afirmaţii sunt corecte.

De mai multe decenii, Elisabeth Leonskaja se numără printre cei mai renumiţi pianişti ai epocii noastre. Într-o lume dominată de media, Elisabeth Leonskaja a slujit cu credinţă muzica în spiritul tradiţiei marilor muzicieni sovietici ca David Oistrach, Sviatoslav Richter şi Emil Gilels, care  au  avut în vedere în primul rând respectul pentru chintesenţa muzicii, deşi au activat într-un climat politic foarte dificil. Modestia sa aproape legendară accentuează timiditatea sa faţă de media, dar, imediat ce intră pe scenă, publicul percepe forţa care a susţinut-o permanent în devotamentul său faţă de muzică. Născută la Tbilisi, în Georgia, într-o familie rusă, a fost considerată copil-minune şi a concertat pentru prima dată la vârsta de 11 ani. Talentul său excepţional i-a deschis porţile Conservatorului din Moscova. În timpul studiilor a obţinut premii la concursurile internaţionale de prestigiu printre care Enescu, Marguerite Long şi Regina Elizabeth. Muziciana  s-a format sub îndrumarea lui Sviatoslav Richter, colaborarea cu maestrul contribuind în mod decisiv la dezvoltarea carierei sale. Recunoscând talentul de excepţie, marele pianist a invitat-o pe tânăra solistă să cânte împreună cu el în duet. Colaborarea pe scenă şi prietenia personală dintre Sviatoslav Richter şi Elisabeth Leonskaja a durat până la dispariţia maestrului în 1997. În 1978 pianista a părăsit Uniunea Sovietică şi s-a stabilit la Viena. Interpretarea sa remarcabilă de la Festivalul de la Salzburg din 1979 a reprezentat debutul carierei sale concertistice în ţările occidentale. Elisabeth Leonskaja a concertat cu aproape toate orchestrele importante din lume, precum New York Philharmonic, Los Angeles Philharmonic Orchestra, Cleveland Orchestra, London Philharmonic Orchestra, BBC Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Zürich Tonhalle Orchestra, Berlin Philharmonic Orchestra, Gewandhaus Leipzig, orchestrele radio din Hamburg, Köln, München, Orchestra filarmonicii din Cehia, sub bagheta unor dirijori ca Sir Colin Davis, Christoph Eschenbach, Kurt Masur, Christoph von Dohnanyi, Kurt Sanderling, Maris Jansons, Yuri Temirkanov. Este invitată frecvent la festivaluri de prestigiu cun sunt cele de la Salzburg, Viena, Lucerna, Schleswig-Holstein, Schubertiada la Hohenems şi Schwarzenberg şi susţine recitaluri în marile centre muzicale - Paris, Madrid, Barcelona, Londra, Edinburgh, München, Zürich, Viena. Pe lângă activitatea solistică, muzica de cameră reprezintă o preocupare majoră în cariera sa, pianista colaborând frecvent cu cvartetele Alban Berg, Borodin, Guarneri şi Artemis. Numeroasele sale înregistrări au fost distinse adesea cu premii, cum ar fi Caecilia Prize pentru discul cu sonatele de pian de Brahms sau Diapason d'Or pentru înregistrarea lucrărilor de Liszt. Alte discuri importante includ concertele pentru pian de Ceaikovski cu New York Philharmonic Orchestra sub conducerea lui Kurt Masur, concertele pentru pian de Chopin cu Czech Philharmonic Orchestra şi Vladimir Askenazy şi concertele pentru pian de Şostakovici cu Saint Paul Chamber Orchestra.
În Austria, a doua sa patrie, meritele excepţionale ale pianistei au fost recunoscute prin acordarea unor importante distincţii: Elisabeth Leonskaja este Membru de onoare la Konzerthaus din Viena şi în 2006 i-a fost decernată distincţia Austrian Cross of Honor, First Class pentru serviciile  deosebite aduse vieţii culturale, aceasta fiind cea mai înaltă distincţie  de acest fel din Austria. Astăzi, „Leoaica pianului“ este o pianistă de excepţie, care este deasupra virtuozităţii sale, întotdeauna primită cu entuziasm oriunde concertează. Un citat din revista muzicală Diapason de Andre Boucourechliev (Paris): „Drumul pianistei Leonskaja este un drum de culmi. Pe lângă autodepăşire, exigenţă, pasiune şi inteligenţă, se plasează printre cei mai mari, nu numai de astăzi ci din întreaga epocă: alături de o Clara Haskil sau de un Lipatti, având în plus modernitatea“, potrivit prezentării din caietul program al Filarmonicii "George Enescu", realizate de secretariatul muzical.