FOTO Cum s-a născut România modernă
0
S-a născut în grele chinuri - ne arată expoziţia „Mitul naţional” de la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR). În spaţiul acesteia, astăzi, 24 ianuarie, se marchează aniversarea Unirii Principatelor Române, eveniment fondator al tânărului stat dintre Carpaţi şi Dunăre. Este o expoziţie a cărei vizitare de către grupurile de elevi, sub îndrumarea profesorilor, ar trebui să fie obligatorie.
Pe tot parcursul zilei de astăzi, intarea în expoziţia „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)” este gratuită (altfel, această expoziţie-eveniment temporară, care va mai sta deschisă doar până pe 13 februarie, are bilet de intrare). Totodată, de la ora 16.30 are loc în expoziţie un tur ghidat gratuit (sunt doar 20 de locuri disponibile). Participarea se face numai pe bază de programare la telefon 021.314.81.19 sau prin e-mail la comunicare@art.museum.ro.
100 de ani de istorie
Cu cuvintele autorilor, expoziţia „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)” “explorează modalităţile prin care cei mai importanţi artişti români moderni au contribuit la definirea identităţii naţionale, într-o perioadă încărcată de evenimente istorice hotărâtoare pentru formarea statului român modern: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, instaurarea lui Carol I ca domnitor în 1866, Războiul de Independenţă (1877-1878), proclamarea regatului României în 1881, Marea Unire din 1918”.
Se trasează astfel un secol de istorie (marcat convenţional prin intervalul 1830-1930), în care au loc numeroase evenimente istorice esenţiale, fondatoare pentru statul român modern. Arta fiind întotdeauna un seismograf al epocii, artiştii nu puteau rămâne indiferenţi, ba chiar, cum se va vedea, de multe ori dau tonul evenimentelor, situându-se în avangarda luptei – ideologice în principiu, dar câteodată chiar pe teren (Revoluţia de la 1848, Războiul de independenţă).
Lucian Boia – „eminenţa cenuşie”
Prin urmare, expoziţia cuprinde aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, create în perioada 1830-1930 de cei mai importanţi artişti români moderni: Barbu Iscovescu, Constantin Daniel Rosenthal, Carol Popp de Szathmary, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Oscar Han, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea ş.a. Cu alte cuvinte, “la crème de la crème” a artei moderne autohtone.
Curatoarele expoziţiei sunt tinerele Monica Enache şi Valentina Iancu, dar ele au lucrat în colaborare cu istoricul Lucian Boia. De fapt, Boia – cel mai important şi interesant istoric român contemporan – este, s-ar putea spune, “eminenţa cenuşie” a acestui eveniment. Concepţia sa neconvenţională – şi, important, neconformă cu academismul oficial, de sorginte naţional-comunistă, al istoriografiei româneşti – stă la baza realizării concrete a acestei expoziţii, furnizează conceptul acesteia în jurul căruia se organizează şi gravitează totul.
De vizitat cu şcoala
Cum spuneam, vizitarea expoziţiei de la MNAR este fundamentală pentru cine doreşte să înţeleagă identitatea naţională autohtonă şi felul în care s-a construit şi s-a constituit aceasta. Mai ales, pentru cel care doreşte să facă acest lucru la modul real şi serios, şi nu să se îmbete cu apă rece, sub vraja produselor propagandei naţional-comuniste (de genul filmelor lui Sergiu Nicolaescu), încă (prea) persistente în mentalul colectiv. De aceea, vizitarea acestei expoziţii excepţionale prin şcoală, de către grupurile de elevi însoţiţi de profesori competenţi, ar trebui să fie esenţială, pentru o educaţie reală a generaţiei tinere, şi neapărat necesară – ceea ce, probabil, nu se va întâmpla.
Ca întotdeauna în cazul unor astfel de expoziţii temporare de excepţie, principalul avantaj este că acestea strâng la un loc lucrări – din colecţiile Muzeului Naţional de Artă, dar nu numai, ci şi din cele ale eventualelor muzee partenere – care, altfel, ar fi greu de văzut separat. Acestea se află acum strânse la un loc în jurul unui concept curatorial, alăturarea lor îşi doreşte să demonstreze ceva, cu alte cuvinte văzute la un loc ele spun altceva decât ne-ar fi spus văzute fiecare în parte.
Mary Grant – „icoana” României
Astfel, prima sală grupează la un loc – aşa cum, probabil, nu au mai putut fi văzute niciodată – toate tablourile iconice, heraldice pentru constituirea tânărului stat modern, pe tema „România revoluţionară”, create în preajma, în timpul sau imediat după Revoluţia de la 1848. Este vorba despre lucrări precum „Deşteptarea României” de Gh. Tattarescu, „România rupându-şi lanţurile / cătuşele pe Câmpia Libertăţii” de C.D. Rosenthal sau „România revoluţionară” de acelaşi Rosenthal. Sau de binecunoscutul portret al lui Bălcescu semnat de Tattarescu, cunoscut din orice manual şcolar (alături de alte portrete mai puţin rulate ale pururea tânărului revoluţionar damnat, căzut, din păcate, pradă platitudinii istoriografiei comuniste).
Nu trebuie obosit niciodată de a repeta că „România revoluţionară” a lui Rosenthal – probabil, tabloul heraldic prin excelenţă pentru acest eveniment istoric fondator – este opera unui evreu ungur (va muri în 1851 la Budapesta, în urma torturilor din închisoare; se întorsese din exil şi se îndrepta spre Ardeal, cu materiale revoluţionare şi cu o misiune din partea revoluţionarilor români aflaţi în exil la Paris). Iar modelul său este o englezoaică, Mary Grant (devenită, prin adopţie, Maria Rosetti, soţia revoluţionarului C.A. Rosetti – „bulbucaţii ochi de broască”, îl va încondeia, mai târziu, conservatorul Eminescu), sora inginerului Grant, care ne-a construit, mai târziu, celebrul pod rutier bucureştean. Aceata pentru a mai fisura puţin mitul purităţii etnice daco-romane, unul dintre cele mai persistente, din motive evidente.
„Ut pictura poesis”: Bolintineanu şi Aman
Lucrările din această primă sală dau seamă, în bună măsură, de o veritabilă inocenţă a începuturilor, de o robustă încredere în sine şi în vitregitul popor dintre Carpaţi şi Dunăre, de o puritate a originilor. Şi acesta va fi tonul şi în următoarele secţiuni ale expoziţiei, dar nu pentru mult timp.
Bătălia ideologică pentru Unire (totuşi, actanţii evenimentului n-aveau cum să ştie că este „mică”, aşa cum în mod stupid am început să-i spunem noi) este ilustrată de lucrările lui Theodor Aman, unul dintre cei mai mari şi mai ignoraţi pictori români, cu toată canonicitatea sa.
Din bogata creaţie a acestuia, sunt selectate, evident, „scenele istorice” de mari dimensiuni (de multe ori, ilustrări ale unor secvenţe bolintiniene), precum şi binecunoscuta „Horă a Unirii la Craiova”, pictată cu câţiva ani înainte de marele eveniment. Devine astfel explicit că arta plastică nu numai că reflectă realul, evenimentul istoric, dar îl şi provoacă, ajută la împlinirea sa, integrându-se şi aflându-şi locul în mai larga bătălie ideologică, revoluţionară.
Grigorescu pe front
Un Carol Popp de Szathmary devine artist oficial atât pentru cuplul Al.I. – Elena Cuza, cât şi pentru Regele Carol I şi Regina Elisabeta, tuturor trasându-le sârguincios portretul. Mai mult, polifaţetatul artist urcă până la un fel de cronicar oficial al suveranului, căruia îi ilustrează conştiincios vizitele prin ţară şi diverse evenimente oficiale.
Momentul eroic 1877-1878 este marcat în primul rând prin celebrele lucrări ale lui Nicolae Grigorescu, dar şi ale altor artişti cu prezenţă nemijlocită pe front. Este expus din nou tabloul grigorescian „Principele Carol trecând în revistă prizonierii turci”, de dimensiuni panoramice i-am putea spune, extrem de întins pe orizontală. Multă vreme necunoscută, lucrarea a fost expusă prima dată la ampla retrospectivă Grigorescu din 2007-2008.
De ce „care cu boi”?
O dată câştigată independenţa de stat şi România proclamată regat, era momentul constituirii unei identităţi oficiale, de stat modern, pentru tânăra ţărişoară de la poalele Carpaţilor. Cu alte cuvinte, identitatea locuitorilor acesteia nu mai putea fi lăsată la mâna întâmplării, la cheremul idealurilor şi pulsiunilor romantice, prin definiţie haotice şi turbulente. Astfel că următoarea sală este dedicată unei arte să-i spunem oficiale, creată sub oblăduirea parentală a lui Carol I şi mai ales a reginei Carmen Sylva, de multe ori de către artişti importanţi.
România fiind o ţară „eminamente agrară”, figura centrală a acestei iconografii oficiale şi academice va fi ţăranul / păstorul, momentul coincizând cu „rătăcirea” ideologică a sămănătorismului, din care va deriva naţionalismul modern şi legionar. Punctul culminant al acestei tendinţe va fi perioada finală grigoresciană a „carelor cu boi”, una din cele mai neînţelese a marelui artist, de fapt una de maximă clasicitate şi serenitate a sa.
După experimentele barbizoniene, aflat spre amurgul vieţii, Grigorescu avea nevoie de pace şi calm, şi unde le putea găsi decât în ceea ce îi oferea mediul extern, România neavând o altă tradiţie clasică? Fără să mai vorbim că această perioadă nu este deloc una unitară stilistic, spre final “carele cu boi” pierzându-şi aproape de tot materialitatea şi apărând dintr-o pâclă ceţoasă şi fantasmatică.
„Eu sunt un monstru pentru voi...”
Chiar şi cel care i s-a contrapus de către critică lui Grigorescu, ca fiind “adevăratul” pictor modern, recte I. Andreescu, execută zelos, înainte de plecarea la Paris, exerciţii pe temele impuse: portrete de ţărănci, costume populare etc. Adevărata chestionare a acestei vulgate naţionale avea să fie executată de pictorii afirmaţi la începutul secolului următor, începând cu 1900. Mai întâi timid, în anii de la începutul secolului, dar cu veritabilă vehemenţă şi radicalitate de-abia după războiul mondial şi Marea Unire, în perioada interbelică.
Dacă un delicat şi maladiv Luchian nici nu avea cum să se implice prea mult în chestiunile sociale, preferând să devină rafinatul „pictor al florilor”, dacă un Tonitza începe prin a picta medii (“Coadă la pâine”), dar continuă prin a se cantona în zona copilăriei şi a portretisticii exotice, interbelicul vede o serie de pictori şi sculptori implicaţi decis în chestiunile sociale, care descriu viaţa mizeră atât a ţăranului, cât şi a muncitorului proletar de la oraş.
Această nouă serie de artişti combină experimentele avangardismului (ideologic, acesta, de extremă stângă) cu temele tradiţionale, dinamitând şi distrugând, de fapt, tradiţia picturală iniţiată de romantism, sămănătorism şi era lui Carol I. Împletirea „în chip dement” dintre avangardă şi tradiţionalism în arta românească interbelică a fost, de altfel, demonstrată în chip strălucit de Erwin Kessler în expoziţia pe care a curatoriat-o în 2007 la MNAR. „Eu sunt un monstru pentru voi, urzind un dor de vremuri noi”, tulburătoarele versuri bacoviene din „Serenada muncitorului”, plutesc nedefinit şi stânjenitor peste această ultimă sală a expoziţiei de la MNAR.
Info
„Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”
Unde: Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53)
Când: până pe 13 februarie 2013
Curatori: Monica Enache şi Valentina Iancu, în colaborare cu istoricul Lucian Boia
Se încarcă comentariile...
