Începe prima etapă a secţiunii de vioară din cadrul Concursului Enescu 2020
0Prima etapă a secţiunii de Vioară din cadrul Concursului Internaţional George Enescu se va desfăşura între 5 şi 9 septembrie 2020 şi va include 60 de mini-recitaluri de susţinute de violonişti din întreaga lume publicate pe www.festivalenescu.ro.
Juriul va evalua an acest interval de timp performanţele concurenţilor, iar rezultatele vor fi anunţate pe 10 septembrie, la ora 20.00, pe site-ul festivalului. Doar 12 concurenţi din cei 60 vor trece în a doua etapă. Cel mai tânăr concurent are 17 ani, iar cel mai în vârstă – 32.
Pentru a crea o legătură între muzicieni şi spectatori, platforma asigură trei butoane cu ajutorul cărora spectatorii pot să aplaude virtual, alegându-şi intensitatea şi forma reacţiei. De asemenea, spectatorii pot să scrie mesaje tinerilor muzicieni, pentru a-i încuraja. Reacţia publicului la aceste mini-recitaluri va fi transmisă concurenţilor şi juriilor şi va fi dată publicităţii. Iubitorii muzicii pot să şi distribuie clipurile preferate pe propriile lor conturi de socializare.
Pentru fiecare dintre primele două etape ale Concursului concurenţii au trimis Comitetului de organizare înregistrări ale interpretării lor conform repertoriului ales iniţial, iar membrii juriului analizează de acasă. Toate înregistrările trimise de concurenţi sunt publicate pe website-ul Concursului pentru iubitorii muzicii clasice.
Accesul la tot conţinutul online ale Concursului din această perioadă este gratuit. Programul complet poate fi consultat aici.
Concursul George Enescu funcţionează ca o platformă internaţională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii şi de promovare a compoziţiilor marelui muzician român în rândul noii generaţii de artişti din toată lumea, şi este, astfel, o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România. Concursul are patru secţiuni – vioară, violoncel, pian şi compoziţie – şi situează în top cinci la nivel mondial în peisajul competiţiilor de muzică clasică.