unicef romania - ultimele știri
UNICEF anunţă depunerea la Senatul României a unei iniţiative legislative pentru completarea Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, prin care toţi copiii din România şi familiile lor, dar mai ales cei mai vulnerabili, vor avea acces la un Pachet Mini...
Prezent la Sibiu pentru Summitul şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a întâlnit, în timpul unei plimbări în centrul oraşului, cu un grup de copii de la care a primit un cadou.
Organizaţia UNICEF avertizează că numărul cazurilor de rujelolă la nivel mondial este în creştere. În România s-a înregistrat vineri, 1 martie, încă un deces din cauza rujeolei. Experţii atrag atenţia asupra importanţei vaccinării contra acesti boli ...
Liliana Hoartă, o asistentă medicală comunitară din judeţul Bacău, a fost felicitată de reprezentantul UNICEF în România pentru că a reuşit să promoveze vaccinarea excelent în cele 14 sate ale comunei în care lucrează.
Din 1990 încoace, creşterea eficienţei vaccinurilor a contribuit semnificativ la scăderea ratei mortalităţii infantile şi a adus lumea mai aproape de eradicarea unor boli transmisibile grave precum poliomielita. Din păcate însă, la nivel mondial, un ...
UNICEF România atrage atenţia asupra problematicii discriminării copiilor romi sau a celor ce provin din mediile sărace prin lansarea unor scurtmetraje. Concret, în filmuleţe sunt relatate poveştile unor copii marginalizaţi atât de învăţământul român...
Educaţia pozitivă a copiilor este încurajată începând de joi prin intermediul unor spoturi video, lansate, de către UNICEF şi Guvernul României, în cadrul unui parteneriat global „Opriţi Violenţa împotriva Copiilor”. La eveniment, ministrul Educaţiei...
La zece ani de la înfiinţare, Itsy Bitsy, postul de radio pentru copii, a organizat prima ediţie a galei Premiilor de Excelenţă, în care au fost premiate 15 personalităţi, instituţii şi mai multe organizaţii care susţin dezvoltarea copiilor pe toate ...
Asistenţii sociali vor ajuta familiile sărace din Neamţ să aibă grijă de sănătatea şi educaţia copiilor şi să nu renunţe la ei....
Edmond McLoughney, reprezentantul UNICEF în România, a fost prezent la sfârșitul săptămânii în Bacău pentru a se întălni cu angajații de la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din șase județe ale Moldovei.