ulmet - ultimele știri
Sute de turişti aleg la fiecare sfârşit de săptămână să facă drumeţii în Munţii Buzăului, pentru a vedea renumiţii trovanţi din comuna Bozioru. „Babele de la Ulmet” sunt pietre cu forme dintre cele mai ciudate, care ajung să măsoare câţiva metri înăl...
"Ţinutul Buzăului" este pe cale să devină Geoparc UNESCO, recunoscut ca teritoriu cu valori naturale şi culturale de importanţă internaţională. Printre locurile ce urmează să fie evaluate, în cursul acestui an, sunt şi Trovanţii de la Ulmet. Aceste f...
Atragerea unui număr cât mai mare de turişti, în 2021, este unul dintre obiectivele propuse de conducerea Consiliului Judeţean Buzău la acest început de an. Autorităţile doresc, printre altele, punerea în valoare a Trovanţilor de la Ulmet, Bozioru, „...
În localitatea buzoiană Ulmet, aflată în zona munţilor Buzăului, există câteva forme de microrelief care atrag turiştii. Este vorba despre trovanţi, un fel de pietre despre care localnicii spun că sunt vii şi că au puteri tămăduitoare.
Muzeul Formelor, un nou produs marca Geoparc Ţinutul Buzăului, a fost inaugurat zilele trecute în cadrul Centrului de Informare şi Promovare Turistică din Bozioru. Are ca obiectiv protejarea şi promovarea trovanţilor şi Babelor de pe dealul din Ulmet...
Cruci-troiţe sculptate din piatră, datând din secolele XVII-XVIII, scrise cu litere chirilice, dăinuie şi acum în diverse zone ale României. În Gorj mai există 11 astfel de troiţe, declarate monumente istorice.