termie - ultimele știri
Edilii din Galaţi reafirmă faptul că doar 6.000 de apartamente, aflate în zona celor 20 de de puncte termice care vor fi transformate în centrale termice de cartier (lista completă poate fi consultată în articolul de faţă), vor beneficia de căldură î...
Potrivit Primăriei, doar la câteva dintre acestea mai sunt de făcut o serie de lucrări, precum şi recepţia, aşa că iarna 2018-2019 nicio unitate şcolară din municipiul nu va mai depinde de sistemul centralizat. În acelaşi timp, municipalitatea a anun...
Ionuţ Pucheanu a precizat că pe perioada sezonului rece se va sista primirea dosarelor de subvenţie pentru cumpărarea de centrale individuale, urmând ca acesta să fie reluat la primăvară. Deocamdată, municipalitatea nu a clarificat nici ce subvenţii ...
Eventualele avarii pot fi comunicate telefonic la societatea de furnizare Calorgal Galaţi sau la punctele termice la care sunt arondate asociaţiile de proprietari şi blocurile. Testele vor dura şi pe parcursul lunii octombrie.
Potrivit legislaţiei în vigoare, aplicarea HCL Galaţi cu numărul 157/2017, privind aprobarea unor măsuri legate de sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, se suspendă până la finalizarea litigiului în contencios administrativ.
Societatea Locato nu mai poate respecta eşalonările de plată la E.On, pentru gazul şi energia consumate. Conform hotărârii luate de Consiliul Local Piatra Neamţ, până vineri, 5 septembrie, asociaţiile de proprietari şi chiriaşii ANL trebuie să decidă...
Conform unei decizii a Consiliului Local, clienţii societăţii Locato trebuie să anunţe până cel târziu pe 15 iunie dacă se debranşează, sau nu, de la centralele-container.
Consilierii locali au votat prelungirea contractului de gestiune a serviciului centralizat de termoficare pe o perioadă de trei luni cu societatea Locativ SA. Astfel, până în data de 8 iulie nu vor fi mai exista probleme legate de agentul termic în o...
Pentru că este în incapacitate de a plăti restanțe de 1,8 milioane de lei către funizorii de gaz și energie, societatea Locato a solicitat declanșarea procedurii de insolvență. Zilele trecute, 80% din centralele tip container din oraș au rămas fără g...
Primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu este de părere că autorităţile abilitate în domeniul experizelor financiare trebuie să decidă dacă CET 2010 poate primi în concesiune serviciul de termie. Edilul-șef crede că societatea nu s-ar putea autofinanța, ia...
Întârzierea lucrărilor la cele opt microcentrale de cartie înseamnă pentru orașul Reșița funcționarea pe sistemul vechi. Acesta aduce pierderi de 40-50% pe rețeaua de distribuție. Firma care face lucrările a fost penalizată cu 0,1% pentru fiecare zi ...
Facturile la întreţinere vor fi mai mari în sezonul rece care urmează pentru pietrenii cu venituri lunare ce depăşesc pragul de 1.300 de lei. Pentru cei care se situează sub acest prag de venit, au fost stabilite cote diferenţiate de ajutoare pentru ...
Pietrenii care vor să beneficieze de sprijinul la plata facturilor în sezonul rece trebuie să îndeplinească obligatoriu mai multe condiţii. Vezi AICI care sunt aceste cerinţe....