romanaca - ultimele știri
O româncă însărcinată în opt luni a speriat Poliţia din Irlanda de Nord. Femeia, care a fost arestată, a răpit două tinere şi le-a agresat sexual, după ce le-a ameninţat cu un cuţit
Jenny Paulson, o româncă originară din Galaţi, poate deveni miliardară. Asta după ce John Paulson, un mare investitor de pe Wall Street, care a câştigat 20 miliarde de dolari, a anunţat că divorţează de cea care i-a fost parteneră 20 de ani.
O botoşăneancă stabilită în Italia a născut în plină stradă ajutată de carabinierii din Roma. Pentru poliţiştii italieni naşterea copilului a fost un adevărat simbol, mai ales că aceştia sărbătoreau 203 ani de la înfiinţarea unităţii. Femeia mai are ...
Povestea româncei care a lucrat ospătar în Danemarca şi acum conduce o agenţie imobiliară în România
Arădeanca Maria Valentina Sîrbu are 26 de ani, iar în anul 2010, a decis să plece la muncă în Danemarca, unde a lucrat prima dată ca ajutor de ospătar, apoi ca ospătar.
Tristeţe fără margini pentru familia unei tinere din satul arădean Sânmartin, care a fost ucisă cu bestialitate în Anglia, unde a plecat să lucreze în urmă cu un an ca menajeră. Este vorba despre o mamă a doi copii, în vârstă de 28 de ani, care a fos...