programul noua casa - ultimele știri
Legea privind Programul „Noua Casă”, cea care facilitează accesul persoanelor fizice la credite garantate de stat pentru achiziţia unei locuinţe, a fost promulgată miercuri de şeful statului.
Banca Comercială Română (BCR) primeşte, începând din această săptămână, cereri pentru programul Noua Casă, conform unui comunicat de presă al băncii.
Peste 7.600 de români au beneficiat de programul Noua Casă, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, subliniind că valoarea totală a solicitărilor de garantare a fost de peste un miliard de lei, reprezentând 67% din plafonul alocat pen...
BRD Groupe Société Générale reia, în această perioadă, creditarea în cadrul programului ”Noua Casă”. Banca are la dispoziţie, din partea FNGCIMM, un plafon de garantare care permite, într-o primă fază, acordarea de credite în valoare totală de aproxi...
Creditele ipotecare sunt adesea privite cu scepticism şi din cauza unor mituri create în jurul lor, motiv pentru care oamenii le evită în defavoarea programului de stat Noua Casă.
Valoarea creditelor acordate prin programul „Noua Casă”, la o lună de la lansare, se ridică la 154 de milioane de lei, a declarat, marţi, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Dumit...
Prima locuinţă cu finanţare prin Programul Noua Casă, derulat şi prin Banca Transilvania, a fost cumpărată în Bucureşti. Apartamentul are 3 camere şi a costat aproximativ 73.000 de euro, iar creditul este de 66.500 de euro, echivalentul în lei.
Creditele prin programul „Noua Casă” pot fi accesate începând de azi şi prin cele peste 1.000 de unităţi teritoriale ale CEC Bank, iar banca oferă o marjă de dobândă de 1,90%, sub nivelul de 2% din ofertele standard de pe piaţă, celor care îşi încas...
Banca Comercială Română (BCR) anunţă că primeşte, începând de astăzi, cereri pentru programul Noua Casă. BCR va acorda credite în limita plafonului de 600 milioane de lei, pentru care oferă o dobândă de 2% + IRCC, avans de minimum 5% şi comision 0 pe...
Programul Noua Casă nu impune restricţii de venit pentru românii care vor să îşi cumpere o locuinţă, însă pentru a respecta gradul maxim de îndatorare de 40% există un nivel al salariului pe care trebuie să îl ai.
Guvernul se reuneşte miercuri în şedinţă, unul din proiectele regăsite pe ordinea de zi fiind normele de aplicare a programului Noua Casă.
Ministerul Finanţelor a publicat în dezbatere publică normele de aplicare ale Programului „Noua Casă”, care stabilesc, printre altele, şi ce tipuri de locuinţe pot fi achiziţionate.
Programul „Noua Casă” intră în vigoare pe 15 august, după ce normele de aplicare vor fi aprobate în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, cel mai probabil joi sau vineri, cu 1-2 zile înainte de termenul de 15 august.
Majorarea avansului pentru locuinţele noi, de la 5% la 15%, odată cu introducerea programului Noua Casă, va avea mai multe dezavantaje, sunt de părere reprezentanţii Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis (ADIRU).
Programul „Noua Casă” va fi funcţional începând cu data de 15 august, iar autorităţile dau asigurări că nu vor creşte preţurile apartamentelor din cauza modificărilor aduse prin acest program.
Programul guvernamental „Prima Casă” modificat prin programul „O casă, o familie” devine „Noua Casă” şi va demara în scurt timp, anunţă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, de la ora 17.00, proiectul privind programul „Noua Casă”, prin care se majorează plafonul pentru credite de la 70.000 de euro la 140.000 de euro. Economiştii au avertizat în mod repetat că modific...
Locuinţele nou construite s-au scumpit în majoritatea statelor europene în ultimii ani, inclusiv în 2019. Din 23 de ţări analizate în cadrul studiului Deloitte Property Index, 20 au consemnat creşteri de preţuri pe piaţa rezidenţială şi doar în trei ...
O majorare a plafonului de garantare în Programul „Noua Casă” trebuie tratată cu foarte multă prudenţă, deoarece ea ar antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Eugen Rădule...
Programul „Noua Casă” care va înlocui programul „Prima Casă” este foarte nociv şi un „măr otrăvit”, deoarece va creşte artificial preţurile imobiliare, va avantaja dezvoltatorii, intermediarii şi statul, în timp ce va dezavantaja consumatorii, este d...
Preţurile locuinţelor vor creşte „absolut sigur”, dacă statul majorează plafoanele la credite prin programul „Prima Casă”, care va fi redenumit „Noua Casă”, este de părere Dan Bucşa, economist şef pentru regiunea Europei Centrale şi de Est în cadrul ...