nicoara - ultimele știri
Iosif Nicoară, şeful de cabinet al preşedintelui CJ Timiş, a reuşit, într-o adresă de doar patru rânduri transmisă „Către, Toate compartimentele” din cadrul instituţiei, să comită o mulţime de greşeli. Nicoară şi-a asumat documentul, arătând că regre...
Horaţiu Mălăele a transmis un mesaj tulburător la aflarea veştii că un mare actor, Cornel Nicoară, a murit la doar o zi după ce împlinise 83 de ani.
Pe măsură ce trec lunile şi criza sanitară nu dă semne de slăbiciune, asistăm la efectele ei devastatoare din punct de vedere economic.
Tehnicianul giurgiuvenilor a ţinut să lămurească un incident din partea secundă a confruntării cu Dinamo din sferturile Cupei Ligii.
Au trecut 29 de zile şi şase meciuri de când formaţia din „Ştefan cel Mare“ n-a mai simţit gustul victoriei, în timp ce trupa pregătită de Edward Iordănescu a ajuns la 99 de zile şi şapte partide oficiale de invincibilitate.
Cunoscut ca un tip cerebral pe teren şi un gentleman în afara lui, fundaşul portughez al celor de la Astra a încheiat 2015 cu o intervenţie care i-a pătat imaginea în România şi care, aproape sigur, îi va aduce o suspendare drastică.
Prima ediţie a festivalului de film documentar fARAD va avea loc în perioada 20-21 decembrie 2014. Este vorba despre un festival de film documentar organizat sub patronajul Primăriei Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură şi produs de R...
Timp de două zile, la Arad, a avut loc a zecea ediţie a festivalului internaţional de artă pentru elevi şi studenţi „Theatrum mundi”, festival coordonat de prof. Camelia Circa – Chirilă de la C. N. „Moise Nicoară”, preşedinte APDC, şi de actorul Zolt...
Arădenii şi turiştii care au vizitat până la această oră Colegiul Naţional „Moise Nicoară” au rămas impresionaţi. Clase moderne, aparatură de ultimă generaţie, sală de cinematograf şi observator astronomic sunt doar câteva dintre atracţile Colegiului...
Primăria Municipiului Arad şi Colegiul Naţional „Moise Nicoară” invită arădenii să viziteze clădirea colegiului în cadrul evenimentului „Porţi deschise”, care se va desfăşura astăzi, între orele 14 -20.
Unul dintre cele mai moderne licee din ţară îşi va deschide săptămâna viitoare porţile. Este vorba despre Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad, care pe data de 11 octombrie, porţile atât pentru foştii absolvenţi şi profesori, cât şi pentru persoane...
Zâmbete, lacrimi şi multe emoţii. Aşa se poate descrie starea elevilor, părinţilor şi profesorilor arădeni. Fie că au văzut pentru prima dată cum arată o şcoală, fie că au deja experienţa statului în bancă, copiii au păşit cu multă energie în noul an...
În dimineaţa zilei de 17 iunie, a trecut la cele veşnice vrednicul şi venerabilul slujitor al Bisericii noastre, regretat şi preţuit de toţi cei ce l-au cunoscut şi apreciat, părintele Nicolae Iulian Nicoară
Un profesor vrea să doneze câteva sute de mii de euro Fundaţiei Moise Nicoară din Arad, însă nu poate. Este vorba despre Paul E. Zarna, un profesor american născut în Arad.
Poliţiştii arădeni au închis cazul osemintelor umane descoperite în urmă cu un an în subsolul Colegiului Naţional „Moise Nicoară”. Misterul rămâne însă nerezolvat.
Observator astronomic, lift de la subsol până la mansardă, sală de cinematograf, sunt doar câteva dintre atracţiile pe care le va avea Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad....
Colegiului Naţional Moise Nicoară, clădire monument istoric va fi reabilitat şi modernizat de către o firmă din Timişoara. Această firmă care a câştigat licitaţia este cea care a câştigat şi pentru renovarea Castelului Corvinilor, dar şi lucrările de...
Clujeanul din Jucu de Mijloc este un artist înnăscut: cântă muzică populară, scrie poezii şi colecţionează inimi. Interpretul de muzică populară i-a impresionat cu vocea şi talentul său pe Monica Anghel şi pe Bogdan Miu, moderatorii matinalului „Deşt...
Senatorul liberal Marius Nicoară acuză Primăria şi pe primarul Sorin Apostu că „viitoarea capitală culturală europeană“ arată ca după bombardament în fiecare primăvară....
Vasile Maftei şi Gabi Muerşan se află în vederile selecţionerului Răzvan Lucescu pentru turneul amical pe care echipa naţională îl va susţine în Cipru. Deşi deocamdată nu au fost convocaţi oficial, cei doi au şanse mari, iar Iuliu Mureşan spune că în...
După aducerea lui Vasile Maftei, campionii de la Cluj au mai transferat un român la echipă. Ardelenii l-au adus în Gruia pe Viorel Nicoară, de la nou-promovata Victoria Brăneşti.
După aducerea lui Vasile Maftei, campionii de la Cluj au mai transferat un român la echipă. Ardelenii l-au adus în Gruia pe Viorel Nicoară, de la nou-promovata Victoria Brăneşti.
Naţionala de baschet masculin a României a fost învinsă pentru a doua oară în deplasare din Bulgaria, la Sofia, sâmbătă, scor 96-73 (44-40), în faţa reprezentativei ţării vecine....