getodaci - ultimele știri
Considerat de unii apanaj al subculturii, iar de alţii act de creaţie, tatuajul este una dintre cele mai vechi forme de artă. Ötzi sau „Omul gheţurilor”, cel mai faimos om tatuat din istorie, are o vechime estimată la peste cinci milenii. Inclusiv ge...
Plantele medicinale sunt folosite cu succes în tratarea multor afecţiuni, fiind unul dintre pilonii terapiei homeopate. Despre efectele curative ale ierburilor se ştie de multă vreme, încă din timpul geto-dacilor, ai căror vraci foloseau ceaiuri sau ...
Chiar dacă vieţuia într-un spaţiu aflat atunci sub dominaţie austro-ungară, istoricul Ioan Lupaş nu a avut reţineri în a scrie despre strămoşii românilor, despre obiceiurile şi credinţele lor. În cartea ”Romanii şi Dacii - Luptele lor şi obârşia neam...
Sunt numeroase dovezi, spun istoricii, care demonstrează că geto-dacii stăpâneau medicina, ştiinţa de a produce leacuri din plante medicinale, aveau noţiuni despre astre, despre calendar. Învăţarea acestor discipline era apanajul unor familii din eli...
Multe au fost în istorie războaiele strămoşilor noştri cu invadatorii, însă dintre toate un episod petrecut cu peste 2.300 de ani, pe vremea regelui Dromihete, a rămas un reper pentru nivelul de înţelepciune al geto-dacilor. Aceştia i-au dat o lecţie...
Peste o sută de invitaţi din Romania, dar si din patru alte ţări, sunt prezenţi la Buzău de joi până duminică. Ei participa la Congresul Internaţional de Dacologie, desfăşurat sub genericul "Religia la geto-daci". La eveniment sunt prezenţi generalul...
Geto-dacii au fost descrişi de contemporanii lor ca fiind, printre altele, o seminţie cu multe ritualuri bizare chiar şi pentru acele vremuri. Plângeau când li se năşteau copiii, râdeau înaintea morţii, femeile se aruncau în flăcările rugului pe care...
În urmă cu peste două mii de ani, populaţia care locuia în spaţiul ocupat acum de români trăia după principii asemănătoare celor care sunt la baza societăţii contemporane. Potrivit istoricilor, ca şi acum, pe vremea dacilor, comunităţile aveau activi...