dan cascaval - ultimele știri
Şeful statului, Klaus Iohannis, se află la Iaşi, la deschiderea anului universitar 2018-2019. Evenimentul are loc la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“.
Rectorii tuturor celor cinci universităţi de stat ieşene vor fi prezenţi luni, 1 octombrie, în Sala Mare a Teatrului Naţional, alături de preşedintele României, Klaus Iohannis.
Dacă în anii trecuţi, numeroase specializări din învăţământul tehnic rămâneau neocupate, în 2018, în prima săptămână de înscrieri la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ peste 1.500 de tineri s-au grăbit să-şi depună dosarele.
Una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior din ţară a fost decorată de preşedintele României Klaus Iohannis, miercuri.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi a anunţat că a câştigat patru proiecte depuse pentru finanţare în competiţia „Proiecte complexe realizate în consorţii CDI (PCCDI)”.
Peste 3.255 de candidaţi unici s-au înscris la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi. Faţă de anul trecut, s-a raportat o creştere de 72%. Numărul candidaţilor a crescut şi la Universitatea de Medicină şi Farmacia „Gr. T. Popa“, fiind rapo...
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) a dat startul în această săptămână la sesiunea de admitere din anul 2017. Oficialii instituţiei de învăţământ superior au anunţat câteva schimbări în modul în care vor fi admişi viitorii stude...