consum canabis - ultimele știri
Un șofer din Alba a fost condamnat penal chiar dacă s-a demonstrat că nu a consumat substanțe psihoactive în perioada de 24 de ore de dinainte de testarea cu aparatul din dotarea Poliției Rutiere
Cel puţin unul din zece români, cu vârste cuprinse între 15 și 64 ani, a consumat un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii (consum experimental), în timp ce 6% dintre ei au consumat şi în ultimul an (consum recent).
Un șir de evenimente au fost provocate vineri noapte, în Buzău, de un tânăr, fără permis, care a condus o maşină cu numere de înmatriculare false. Cu poliţia pe urmele sale, a accidentat un pieton.
Drogul cel mai des consumat de către europeni este canabisul, conform Raportului european privind drogurile 2019, realizat de către Centrul European de Monitorizare pentru Droguri şi Adicţii, care analizează date din 2017-2019.
Rockerul canadian Neil Young a început demersurile pentru a obţine cetăţenia americană cu scopul de a putea vota la alegerile prezidenţiale din 2020, însă faptul că acesta consumă canabis îi complică procesul, potrivit informaţiilor de pe site-ul art...