campu mare - ultimele știri
Peste 240 de familii din Gorj care au fost strămutate în localitatea Câmpu Mare, după ce locuințele lor au fost afectate în urma unei alunecări masive de teren din satul Seciurile, vor intra în posesia terenurilor.
Un autocamion a ajuns pe parapetul care desparte sensurile de mers de pe Drumul Naţional 67, din zona Câmpu Mare, din judeţul Gorj.
Două autoturisme au intrat în coliziune în intersectia DN 67 cu DJ 661, în zona fostului restaurantului Amanda, din localitate Câmpu Mare.
Un grav accident de circulaţia a avut loc în urmă cu puţin timp în localitatea Câmpu Mare, din judeţul Gorj. Două autoturisme au intrat în coliziune.
O tânără, în vârstă de 26 de ani, din Bucureşti a murit, ieri noapte, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un arbore de pe marginea drumului.
O şcoală nouă şi modernă care a costat aproape două milioane de lei este închisă şi nu a funcţionat vreodată, pentru că nu există solicitări din partea elevilor.
A fost mai întâi tradiţia ca, după slujba religioasă, credincioşii să ciocnească ouă roşii. De 10 ani, însă, se organizează un concurs după toate canoanele, cu regulament şi premii.
Un grav accident de circulaţie a avut loc astăzi în zona Câmpu Mare. Trei persoane au ajuns la spital cu răni grave.
Trifănitul Viilor, sărbătoarea cu dată fixă care încă se mai păstrează, de 1 februarie, în Oltenia, îşi are originile înainte de creştinism, în timp Sfântul Mucenic Trifon luând locul lui Trif Nebunul şi apărând viile şi livezile de cele rele de pest...
O şoferiţă aflată în stare avansată de ebrietate s-a oprit cu maşina într-un şanţ. Tânăra, în vârstă de 30 de ani, a ajuns la spital cu numeroase leziuni.
Preotul Valentin Şerban a transformat holul şcolii din satul Câmpu Mare, din comuna Albeni, în altar şi, astfel, localnicii au putut să ia lumină în noaptea de Înviere. În localitatea care a fost înfiinţată în urmă cu opt ani nu există o biserică, ia...
În satul de sinistraţi Câmpu Mare, din comuna Albeni, slujba din noaptea de Înviere se va desfăşura într-o sală de clasă, din cauza lipsei unei biserici.
Şapte persoane din judeţele Gorj şi Vâlcea au fost rănite în urma unui accident care a avut loc, în această după masă, în localitatea Albeni, la intersecţia drumurilor judeţene 661 şi 675.
Un grav accident de cirulaţie s-a produs duminică după-amiază pe DJ 670, Floreşti – Baia de Aramă. Două persoane au fost rănite, după ce un autoturism s-a răsturnat.
Un accident grav a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Câmpu Mare, la intersecția cu drumul județean care face legătura cu localitatea Albeni....
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident carea a azvut loc, ieri seară, în zona Câmpu Mare....
Accidentul a avut loc în această seară, în zona Câmpu Mare, la intersecţia cu drumul judeţean care face legătura cu localitatea Albeni.
Accidentul a avut loc pe DN 67 Târgu-Jiu – Râmnicu Vâlcea în așa zisa intersecție a morții, unde în urmă cu două săptămâni și-a mai pierdut viața un șofer....
Un şofer în vârstă de 72 de ani nu s-a asigurat şi maşina condusă de el a fost izbită de o autoutilitară care transporta îngheţată....
Maşina s-a răsturnat şi poliţiştii spun că cei cinci ocupanţi ai autoturismului au scăpat printr-o minune cu viaţă.
Doi bărbaţi au ajuns în stare gravă la spital, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal în localitatea Câmpu Mare....
Peste 300 de sinistraţi, strămutaţi acum patru ani în Câmpu Mare, nu au unde să-şi îngroape morţii şi spun că apa de băut se înverzeşte. Copiii merg pe jos şase kilometri pe zi ca să ajungă la cursuri, deşi în satul gorjean există o şcoală nouă, care...