angela filote - ultimele știri
Diplomaţia română a finalizat aşezarea americanilor în România – iar Preşedinţia a prins ideea în noua Strategie Naţională de Apărare. Noul ambasador român la Washington s-a angajat să aducă şi investitori americani. Avem diplomaţi, de origine română...
România are una dintre cele mai mari creşteri economice dintre statele Uniunii Europene, dar acest lucru nu se simte în buzunarele românilor din cauza faptului că la noi competitivitatea este bazată pe salarii mici, chiar dacă numărul de ore lucrate ...
România se situează în topul creşterii economice printre statele Uniunii Europene, dar în acelaşi timp figurează şi în topul sărăciei, ceea ce arată că modelul de creştere nu este în beneficiul cetăţenilor, a declarat Angela Filote, şefa reprezentanţ...
România nu îşi permite să aibă ca principal avantaj costul scăzut al forţei de muncă, în condiţiile în care ţara are una dintre cele mai sărace populaţii din Uniunea Europeană, fiind în acelaşi timp al doilea cel mai sărac stat din UE, a declarat, lu...
Comisia Europeană (CE) nu ştie încă dacă va exista un nou acord cu România, neprimind o solicitare în acest sens din partea Guvernului, dar are instrumentele necesare pentru a menţine consolidarea fiscală sub control, a declarat Angela Filote, şefa r...
Comisia Europeană este mai puţin optimisă decât Guvernul în ceea ce priveşte capacitatea de colectare a taxelor, în urma aplicării măsurilor de relaxare fiscală, şi va urmări în detaliu fiecare măsură, potrivit Angelei Filote, şeful reprezentanţei Co...
Primul club militar, unde am înţeles importanţa dialogului între oameni cu experienţe complementare, a fost unul din Canada, acolo unde dialogul, nu monologul, genera respect pentru partenerul de discuţie, la fel de interesat în a înţelege o perspect...
Şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, spune că înţelege, până la un punct, frustrările legate de Mecanismul de Verificare şi Cooperare (MCV), însă instituţiile europene vor garanţii că lupta împotriva corupţiei este un pr...
Reducerea taxelor pentru cei cu venituri mici, implicarea băncilor în lupta împotriva evaziunii fiscale, eficientizarea achiziţiilor publice sau impunerea de termene clare pentru realizarea autostrăzilor sunt principalele măsuri recomandate într-un r...
România înregistrează cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor europene din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, fiind singura ţară care are o rată de sub 60%, cu 20% sub media înregistrată la nivelul Uniunii Europene, susţine şefa repreze...
România are nevoie de o lege a falimentului personal, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) este de acord cu acest lucru, dar trebuie ca aceasta să fie una „foarte bună“, în contextul în care în România adesea legile „nu sunt de cea mai bună calitat...
Ambasadoarea Comisiei Europene, Angela Filote, aşteaptă de şapte ore în faţa unei secţii de votare din Bruxelles, unde s-au strâns mii de oameni.
România are „o apetenţă de a fi mai catolică decât Papa în privinţa procedurilor legate de finanţările europene“, a declarat Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, care cere autorităţilor române simplificarea acestora.
În episodul anterior, prezentam iniţiativa Comisiei Europene “A New Narrative for Europe”. Între timp, Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Dilema veche au organizat, la Librăria Humanitas Cişmigiu, o dezbatere pornind de la această iniţiati...
Primăria Cluj-Napoca a contractat finanţări de la UE de peste 82 de milioane de euro, suma alocată polului de dezvoltare, şi mai are nevoie de circa 8 milioane de euro pentru a derula toate proiectele propuse. Şefa reprezentantei Comisiei Europene în...
Angela Filote, noua şefă a reprezentanţei Comisiei Euopene în România, a dezbătut la Adevărul Live, împreună cu jurnalistul Cristian Unteanu, situaţia în care se regăseşte Uniunea Europeană aflată în pragul alegerilor legislative din mai.
Angela Filote, fost purtător de cuvânt al comisarului pentru extindere Štefan Füle, va prelua funcţia de şef al Reprezentanţei Comisiei Europene din România, de la 1 ianuarie 2014, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Reprezentanţii Comisiei Europeane speră ca în Republica Moldova să fie format cât mai repede un Guvern, iar acesta să rămână pe drumul care a fost stabilit în ultimul an, de apropiere de UE a declarat astăzi, la Bruxelles, Angela Filote, purtătorul d...