Oana Popescu

Analist politic

Oficial ne merge bine. Din cauza neclarităţii poziţionării strategice a României, dar şi a preocupării autorităţilor să pozeze în campioni ai flancului estic, concluziile plutesc în ceaţă după summitul NATO în ce priveşte verdictul „a fost sau nu un succes pentru România? Răspunsul este nu. Suntem, totuşi, într-un context de securitate aliată mai bun.

Pentru prima şi – sper – ultima dată, o să-l citez pe Nigel Farage, liderul populist şi xenofob al UKIP şi o să insist să luăm spusele lui cu cea mai mare seriozitate, pentru că o dată are deplină şi teribilă dreptate: “tema cea mai importantă aici nu este ce s-a întâmplat cu Marea Britanie, ci ce s-a întâmplat cu restul UE. Duhul eurosceptic a scăpat din lampă şi nu mai poate fi băgat la loc".

Iohannis a fost la Muenchen cam ca echipa de fotbal a României: a participat, dar nu şi-a dorit destul victoria. Vina nu e doar a lui; ci a anilor de politică externă neinspirată, care au adus România într-o poziţie marginală. Preşedintele arată că a înţeles unde trebuie să meargă şi pe ce linie. Ritmul schimbărilor şi crizelor globale nu are însă răbdare ca şeful statului să se pună la punct cu diplomaţia; trebuie să înveţe rapid să şi livreze!

Unchiu-meu s-a refugiat în Germania în 1986. O ducea bine şi nu era persecutat de comunişti. Prietenii mei s-au „refugiat“ prin Spania şi Germania înainte de 2007. Nu mureau de foame şi nu aveau drept legal de muncă sau rezidenţă în UE. În loc să vedem paiul din ochiul altuia, mai bine ne-am concentra pe gestionarea eficientă a unui fenomen care nu va dispărea curând.