VIDEO Culmea incompetenţei: UE ne trimite ajutoare ca să-i cheltuim banii/ Udrea acceptă experţi europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul european pentru politici regionale, Johannes Hahn, a transmis Guvernului României că fondurile europene reprezintă „cei mai ieftini bani" aflaţi la dispoziţia unui stat membru, apreciază că există o îmbunătăţire a absorbţiei banilor UE, dar a adăugat că mai sunt încă multe de făcut.

Comisia Europeană (CE) a propus României mai multe măsuri pentru a cheltui mai repede cele aproape 20 de miliarde de euro puse la dispoziţie de UE. Comisarul Hahn a explicat după ce s-a întâlnit la Bruxelles cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi cu cel al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, care sunt "ofertele" de ajutor ale Comisiei Europene.

În primul rând, Bruxelles-ul poate trimite experţi care să ajute Bucureştiul la coordonarea planului de cheltuire a fondurilor UE. „Dacă o putem face mai bine cu experţi ai CE suntem gata să lucrăm cu aceştia şi să-I primim în echipa noastră cât mai repede posibil", a declarat Elena Udrea.

„Intenţionăm să instruim oamenii care lucrează cu fondurile europene ca să obţinem standarde la nivel european. Am mai propus să avem pe cineva în Guverm care să se ocupe exculsiv cu fonduri europene. Sunt experienţe în alte ţări astfel că se justifică să ai pe cineva dedicat. Înţeleg că deocamdată este un secretar de stat numit pentru aceasta responsabilitate", a spus Hahn.

VEZI ce a declarat ELENA UDREA la întâlnirea de la BRUXELLES

Alte recomandări ale comisiei se referă la procedurile de achiziţii care şi ele trebuie să fie standardizate nu făcute după cum înţelege fiecare administraţie locală.

„Ministerul Dezvoltării Regionale a propus standardizarea acestor proceduri Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Este foarte greu, mai ales la nivelul proiectelor regionale, să poţi să implementezi corect şi unitar şi să faci achiziţiile corect. Acestor autorităţi locale le lipseşte experienţa în organizarea licitaţiilor", a spus Udrea.

Europarlamentarii străini: Nu aveţi cu cine

În paralel cu discuţiile din Comisie, în Parlamentul European (PE), mai mulţi deputaţi străini, care au făcut evaluarea „performanţelor" României la utilizarea banilor UE au vrut să ştie dacă autorităţile de la Bucureşti au soluţii pentru lipsa de personal calificat în administraţiile locale şi centrale.

Citeşte şi: Scandal la Bruxelles - Elena Udrea a fost acuzată că a sfidat Parlamentul European

„Un motiv pentru rata mică a absorbţiei reduse este numărul scăzut de oameni care lucrează pentru fondurile regionale. Oamenii bine pregătiţi din administraţia din România pleacă în sectorul privat. Aveţi măsuri concrete pentru aşa ceva?", a întrebat eurodeputata liberală Catherine Bearder (UK) în şedinţa Comisiei pentru dezvoltare regional din PE.

Un alt eurodeputat, olandezul Lambert van Nistelrooij (PPE), a explicat de ce sunt importante răspunsurile României la lipsa de performanţă în cheltuirea banilor europeni şi de ce e nevoie de măsuri.

"Când suntem întrebaţi în ţările noastre noi de ce dăm bani din 2014 trebuie să putem dovedi că fondurile pe care le alocăm sunt cu adevărat folosite. Dacă cerem bani pentru viitor trebuie să dovedim că e în interesul nostru să cheltuim ce avem. Aştept cu nerăbdare răspunsul legat de cauzele absorbţiei reduse a fondurilor UE de către România", a spus van Nisterlrooj.

De ce e atât de importantă absorbţia

După aderare, pentru intervalul 2007-2013, UE a alocat României prin trei din cele mai importante fonduri aproximativ 19 miliarde de euro. Rata de absorbţie netă (plăţile făcute de UE) este de 11,6% (potrivit înregistrărilor din luna martie 2011), una din cele mai scăzute din UE. Autorităţile române vehiculează procente mai ridicate.  De cele mai multe ori ele se referă la rata de contractare sau includ şi indicatorii din perioada de preaderare când România a cheltuit mai mulţi bani ai UE. Rata de contractare este însă de 48%, marea problemă a proiectelor din România apare la implementare.

După 2014, ţările membre trebuie să stabilească alte alocări pentru fondurile europene. La criteriile pentru aşa numitica politică post coeziune (2014-2020) se negociază în acest an la Bruxelles. Cei mai importanţi donatori, Germania şi Franţa, transmit prin toate căile că ar trebui sancţionate ţările care deşi au bani la dispoziţie nu reuşesc să-I cheltuiască. O altă ipoteză este ca bugetele viitoare să fie alocate în funcţie de cât a reuşit fiecare ţară să atragă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite