CFR Călători lansează biletul de weekend. Reduceri de până la 35%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călătorii vor fi consiliaţi la Biroul Voiaj din Gara de Nord
Călătorii vor fi consiliaţi la Biroul Voiaj din Gara de Nord

CFR Călători lansează luni biletul de weekend, care permite reduceri de până la 35% pentru călătoriile la sfârşit de săptămână, efectuate în 30 de zile de la emiterea documentului de călătorie, se arată într-un comunicat al operatorul naţional feroviar de pasageri.

În funcţie de numărul de weekend-uri pentru care se optează într-o lună, reducerea poate fi de 15% (pentru două weekend-uri), 25% (pentru trei weekend-uri) sau 35% (pentru patru weekend-uri), scrie Agerpres.

Biletul de weekend este o legitimaţie de călătorie care se emite pentru o singură persoană, la acelaşi rang de tren - Regio, Interregio sau Intercity, la clasa I-a sau a II-a (vagon clasă sau cuşetă) - şi aceeaşi rută, pe distanţe de până la 1.000 km.

Acest tip de bilet nu dă dreptul la întreruperea călătoriei, iar reducerile nu se cumulează cu alte reduceri. Nu este obligatorie procurarea tichetului de rezervare a locului.

Potrivit CFR, pentru trei weekend-uri pe ruta Bucureşti - Sinaia, la tren InterRegio, biletul de weekend costă 156,6 lei, cu aproximativ 50 lei mai puţin decât pentru şase călătorii la preţ întreg.

În aceleaşi condiţii, pentru ruta Bucureşti - Constanţa, reducerea este de aproximativ 80 lei, biletul de weekend având preţul de 247,05 lei.

Politica pe care managementul Societăţii de Transport Feroviar de Călători 'CFR Călători' SA o promovează şi o susţine este asigurarea unor servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament faţă de societate în sensul accesibilităţii pentru toate categoriile de vârstă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite