Victor Ponta îi cere lui Traian Băsescu clarificări privind rezerva de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD Victor Ponta îi solicită şefului statului, într-o scrisoare deschisă, să aducă o serie de precizări privind rezerva naţională de aur. Reacţia lui Ponta vine în urma afirmaţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu cu privire la proiectul de la Roşia Montană.  

Ponta menţionează în scrisoare mai multe declaraţii ale unor oficiali ai BNR din care reiese că instituţia nu urmăreşte creşterea rezervei de aur.
" Ştiţi, cu siguranţă, mesajul dat de domnul Guvernator Mugur Isărescu, în data de 13.06.2003, când a subliniat că <BNR nu intenţionează să-şi crească rezerva de aur>, precum şi că <Implicarea BNR în proiectul Roşia Montană nu este necesară>. Această poziţie a fost confirmată recent şi de domnul Adrian Vasilescu, în data de 28 aprilie 2011 (<Costurile exploatării sunt foarte mari şi nu ştiu cât ar putea să vândă statul aurul pe piaţa internaţională>)", scrie social-democratul.
În acelaşi timp, Ponta face apel la şeful statului pentru a sprijini PSD în încercarea de a determina compania Gold Corporation să facă publice toate cheltuielile pentru promovarea acestui proiect în România, inclusiv plăţile către oameni politici şi lideri de opinie. " Aţi afirmat că vreţi să lăsaţi, la finalul mandatului dvs, ţara cât mai curată şi un astfel de demers poate ajuta la eliminarea suspiciunilor de mare corupţie pe care proiectul le creează în prezent", pledează Ponta în aceeaşi scrisoare.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, la TVR, că aurul obţinut din exploatarea de la Roşia Montană va trebui să meargă în rezerva BNR şi îşi exprimă speranţa că această rezervă va creşte în următorii ani de la 103 tone la peste 200. "Noi avem nevoie de acest aur pentru a-l duce în rezerva BNR. (...) Cred că incertitudinea viitorului obligă orice stat care poate să-şi consolideze rezervele de aur. România are în momentul de faţă 103 tone de aur în rezervă şi cred că din exploatare în teritoriul naţional ar trebui să ne ridicăm rezerva la cel puţin 200 de tone de aur în următorii ani", a precizat Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite