Ioan Chelaru: Alegerile parlamentare ar putea avea loc în ultima duminică din octombrie
0Vicepreședintele PSD Ioan Chelaru a declarat că alegerile pentru Legislativ ar putea avea loc în ultima duminică din octombrie, respectiv pe 28 octombrie, informează Agerpres.
Parlamentarul a explicat că fixarea datei alegerilor parlamentare depinde de răspunsul pe care îl va da, pe 27 iulie, Curtea Constituțională la contestația formulată de PDL împotriva deciziei de a organiza alegerile parlamentare cu o lună mai devreme față de termen.
„S-a terminat campania la locale, a început campania pentru parlamentare. Dacă pe 27 iulie Curtea Constituţională va respinge contestaţia PDL, vom declanşa procedurile pentru organizarea parlamentarelor în octombrie. În noiembrie vrem să votăm bugetul pe anul viitor. Urmează un an economic extrem de greu, am făcut promisiuni pe care trebuie să le onorăm", a declarat senatorul Ioan Chelaru