Ratele Primăriei afectează investiţiile
0În următorii doi ani, circa 23 la sută din bugetul local va ajunge să fie cheltuit pe rate şi dobânzi la credite. Primăria trebuie să taie investiţiile pentru a putea să ramburseze credite de peste 40 de milioane de euro.
Gradul de îndatorare al Primăriei Satu Mare, în prezent de 16,7 %, va creşte în următorii doi ani la aproape 23 %. În următorii 20 de ani, municipalitatea are de plătit ratele şi dobânzile celor patru credite, în valoare de peste 40 de milioane euro, contractate pentru investiţii începând din anul 2005. Suma estimată la finalul celor 20 de ani de creditare depăşeşte 65 de milioane de euro.
Vârf de plată în următorii 20 de ani
Singurul credit la care se plătesc în prezent rate este cel de patru milioane de euro contractat în anul 2005 pentru Pasajul Fabricii. Până în 2012 vor trebuie achitaţi 4,6 milioane de euro. Tot în 2005, Primăria a deschis o linie de finanţare de circa 16 milioane de euro, din care a utilizat 14,5 milioane.
„Este un credit pe o perioadă de 20 de ani, iar suma finală va ajunge undeva la 25 de milioane de euro. Banii au au mers pe reabilitarea cartierului Micro 14 şi a unor artere importante“, susţine directorul economic al Primăriei, Lucia Ursu. Şi în cazul celui de-al treilea credit, de peste 10,8 milioane de euro, destinat cofinanţării proiectului ISPA al Apaserv, primele rate vor fi plătite anul viitor. Suma estimată care trebuie achitată până în anul 2028 şi este de circa 15 milioane de euro. Anul trecut s-a contractat şi al patrulea credit al Primăriei, de peste 10,7 milioane de euro. Rambusarea acestuia începe în 2011, iar la final vor fi plătiţi cel puţin 18,5 milioane de euro. Banii sunt pentru investiţii în infrastructură.
Pentru că s-a apelat la perioade de graţie, în următorii doi ani, plata creditelor va ajunge la aproape 23 la sută din bugetul local. Pentru a nu apărea probleme, municipalitatea a început să taie din cheltuieli. „De la salubrizare s-au tăiat anul acesta aproape două milioane de lei, din 9,6 milioane cât a costat în 2008“, mai spune Ursu. „Pe termen lung este o afacere bună pentru oraş. Dacă am fi demarat acum lucrările pe care le-am făcut în urmă cu trei ani, ne-ar fi costat enorm, cu circa 160% în plus. Pentru a echilibra bugetul, vom tăia din investiţii“, afirmă primarul Iuliu Ilyes. Chiar şi aşa, specialiştii consideră că gradul de îndatorare atins este unul rezonabil. „Se poate merge şi până la 30%, cât este stabilit gradul de îndatorare pentru administraţiile locale. Important e să se poată rambursa creditele. Orice credit are şi factori de risc“, a explicat Daniel Ardelean, director la CEC Bank Satu Mare.