Ponturi pentru economii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi bănăţeni se informează despre cum ar putea să scadă factura la curent. Printre măsurile recomandate pe forumuri se numără becurile economice şi scoaterea din priză a aparatelor nefolosite.

Timişorenii care petrec mult timp în faţa computerului pot opta pentru firme care produc plăci de bază speciale ce nu consumă mult. Unele calculatoare au procesoare care scad sau cresc voltajul în funcţie de cerinţe.

De asemenea, respectivele componente pot reduce turaţia ventilatoarelor. Prin această metodă se reduce însă foarte puţin din consumul iniţial al calculatorului, între 7 şi 12 la sută.

O altă soluţie pe care o pot alege timişorenii este renunţarea la televizoarele tip plasmă, care sunt considerate mari consumatoare de curent electric. Pentru cei care vor să vadă exact cât consumă se recomandă o priză cu contor.

Soluţii economice

„Având în vedere că e criză financiară, încerc să aflu noi modalităţi de a scăpa de plata la curent. Vă rog să îmi vindeţi nişte ponturi, pls. Ina, Timişoara”, aşa sună unul din mesajele celor care vor să scape de costuri. Panourile solare sunt prea puţin folosite.

Duceţi frigiderele la frig

În gama sfaturilor intră şi cele care te avertizează că e mai rentabil să cumperi un frigider nou decât să-l păstrezi pe cel vechi, care consumă mai mult. De asemenea, frigiderul trebuie amplasat undeva unde este curent şi temperaturile nu sunt foarte ridicate.

Becurile puternice pot fi înlocuite cu veioze, lămpi fluorescente, aplice, becuri economice sau pur şi simplu cu surse de iluminat mai slabe. Cei care au plită electrică sunt sfătuiţi să o înlocuiască cu un aragaz. Cuptoarele cu microunde sunt, şi ele, soluţii economice, prin timpul scurt necesar pentru încălzirea mâncării.

Încărcătoarele de telefon nu se lasă în priză, chiar dacă telefonul a fost decuplat, pentru că pot consuma curent în continuare. Se recomandă ca aparatele electronice să fie scoase din priză când plecăm de acasă, pentru că acestea pot consuma curent şi în stand-by.

Un alt pont se referă la spălatul hainelor, pentru care pot fi utilizate şi programe de pe trepte mai joase, în care apa nu este neapărat fiartă.

La capitolul încălzire, cel mai mult consumă radiatoarele, aerotermele şi caloriferele. De ajutor este şi izolarea termică a încăperilor, geamurile termopan, etanşarea ferestrelor şi uşilor.

Cum scădem factura

- folosirea becurilor economice

- scoaterea aparatelor electronice nefolositoare din priză

- plasarea frigiderului în zone aerisite

- folosirea aragazului în locul plitei electrice

- izolarea termică

- renunţarea la televizoarele tip plasmă

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite