Examenul auto Big Brother, la debut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Examenul auto Big Brother,  la debut
Examenul auto Big Brother, la debut

Proiectul-pilot pentru monitorizarea probei practice a examenului auto începe de astăzi în Capitală şi va dura trei luni. După această perioadă, dacă rezultatele vor fi satisfăcătoare, proiectul ar putea fi extins la nivel naţional şi reglementat printr-un proiect de lege.

În prezent, patru maşini de la tot atâtea şcoli de şoferi din Bucureşti sunt dotate cu sisteme de supraveghere video, GPS şi aparate care vor înregistra manevrele executate de elevi.

„Scopul acestui program pilot este sporirea calităţii activităţilor desfăşurate de către examinatori şi asigurarea transparenţei în procesul de examinare“, a declarat, ieri, directorul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Alina Dragomir.

Sistemul de supraveghere este format dintr-o cameră montată în interiorul maşinii, între cele două scaune din faţă şi are un unghi de cuprindere de 120 de grade.

Camera înregistrează video şi audio tot ce se întâmplă în interiorul maşinii, dar şi prin parbriz şi geamurile laterale. Un sistem GPS va înregistra traseul pe care se deplasează candidatul, iar un dispozitiv special va reda manevrele principale ale elevului, respectiv semnalizarea şi frâna.

În ultimul an, peste un milion de persoane au fost testate la examenul auto. Dintre acestea, doar 26% au fost declarate admise.

Cehia şi Ungaria ne-au luat-o înainte

Sistemul de monitorizare a examenului auto este folosit şi în Bulgaria, Ungaria şi Cehia. În Bulgaria, la fel ca în România, este în stadiul de program-pilot, în timp ce în Cehia şi Ungaria sistemul este deja operaţional.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite