Cum a rămas notar soţia lui Miron Mitrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atât Miron Mitrea, cât şi Manuela, soţia sa,  neagă orice implicare a senatorului PSD Cătălin Voicu  în procesul de acum trei ani
Atât Miron Mitrea, cât şi Manuela, soţia sa, neagă orice implicare a senatorului PSD Cătălin Voicu în procesul de acum trei ani

Stenogramele „Cătălin Voicu“ readuc în prim-plan un scandal înăbuşit la Înalta Curte: modul în care soţia liderului PSD Miron Mitrea şi-a obţinut titlul de notar public. În interceptările pentru care DNA îi cere arestarea, Cătălin Voicu s-a lăudat că, datorită influenţei sale, soţia lui Miron Mitrea şi-a recâştigat funcţia de notar.

„Acolo stăteau Miron Mitrea şi domnul procuror Boştină, acolo unde stai dumneata. O să-l bată Dumnezeu! Şi i-am câştigat dosaru' lu' nevastă-sa, de notariat, că pierduse la Curtea de Apel. Şi era vai de curu' lui dacă pierdea! Îl bate Dumnezeu!" - i-a spus Cătălin Voicu lui Alexandru Mazăre, fratele primarului din Constanţa, Radu Mazăre, conform interceptărilor SRI.

Mai citeşte şi:

Senatorii PDL cer accesul presei la audierea senatorului Cătălin Voicu /Tony Greblă: Trebuie să votăm

Cătălin Voicu a fost monitorizat de SRI în timpul unei întâlniri cu senatorul Alexandru Mazăre şi cu judecătorul Cristian Jipa.

La acea întâlnire, care a avut loc în noiembrie 2009, Cătălin Voicu s-a angajat în faţa lui Alexandru Mazăre să rezolve achitarea unor funcţionari publici constănţeni acuzaţi de corupţie. Pentru a-şi dovedi influenţa la Înalta Curte, a dat exemplul Manuelei Mitrea, care nu ar fi câştigat fără ajutorul său procesul prin care aceasta şi-a recuperat statutul de notar.

Fără concurs, fără vechime

La 27 septembrie 2005, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a cerut Curţii de Apel Bucureşti anularea a nouă ordine semnate de predecesoarea sa, Rodica Stănoiu, în anul 2003, de numire a unor notari fără susţinerea unui examen. Printre persoanele chemate în instanţă s-au numărat deputata PSD Manuela Mitrea, soţia liderului PSD Miron Mitrea, şi deputata PRM/PSD Florina Ruxandra Jipa, soţia judecătorului de la ICCJ Cristian Jipa, învinuit şi el în dosarul lui Cătălin Voicu pentru trafic de influenţă.

Motivele pentru care Macovei cerea anularea ordinelor de numire în funcţia de notar au fost că documentele erau emise fără ca aceştia să susţină un concurs pentru ocuparea unui post şi fără respectarea normelor legale - o vechime de cinci ani în funcţie de specialitatea juridică şi activarea, timp de doi ani, ca notar stagiar.

Iată cum descria Manuela Mitrea, în septembrie 2005, modul în care a ajuns notar: „Am făcut o cerere la doamna ministru Rodica Stănoiu pentru numirea ca notar public. Apoi m-a chemat doamna ministru şi m-a testat, adică mi-a pus mai multe întrebări. Eu oricum aveam experientă de peste cinci ani în profesii juridice, pentru că fusesem şefa cabinetului parlamentar al lui Oliviu Gherman, apoi parlamentar". Iar Rodica Stănoiu se justifica: „I-am dat ordinul Manuelei Mitrea, e adevărat, dar cei de la Uniunea Notarilor nu s-au opus".

Ordinul Rodicăi Stănoiu, anulat iniţial

În urma sesizării formulate de Monica Macovei, Curtea de Apel Bucureşti a anulat, la 10 aprilie 2007, ordinul de numire în cazul Manuelei Mitrea. Instanţa a motivat că în momentul în care deputata a făcut cerere de numire ca notar, în august 2003, dar şi la data la care a fost emis Ordinul de numire, în noiembrie 2003, ea nu îndeplinea condiţiile prevăzute de Legea notarilor publici.

Motivele: nu a promovat examenul de notar şi nici nu a exercitat timp de 5 ani meseria de notar, judecător, procuror, avocat sau o altă funcţie de specialitate juridică. În plus, Manuela Mitrea nici nu promovase un concurs organizat de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

Senatorul PSD Cătălin Voicu

Senatorul PSD Cătălin Voicu

În timpul procesului de la Curtea de Apel, Manuela Mitrea a ridicat o excepţie: Ministerul Justiţiei ar fi atacat tardiv ordinul prin care ea a fost numită notar, adică după ce trecuse mai mult de un an de la emiterea acestuia.

Curtea de Apel a respins excepţia, pe considerentul că Legea contenciosului fixează la maximum un an termenul de contestare a unei decizii administrative doar pentru persoanele direct afectate de decizia respectivă, dar nu pentru instituţiile care, din varii motive, ajung să constate că au emis dispoziţii nelegale. Or, în cazul de faţă, ministrul Rodica Stănoiu şi cel care i-a succedat, Cristian Diaconescu, nu aveau nici un interes să examineze modul în care au fost emise ordinele de numire în funcţia de notar. A făcut-o doar Monica Macovei, însă deja trecuseră aproape doi ani de la emiterea ordinelor.

Cert rămâne faptul că prima instanţă a judecat fondul problemei, şi nu excepţia: Manuela Mitrea nu îndeplinea nici una dintre condiţiile necesare accederii în funcţia de notar.

Florina Jipa: „Nu a intervenit nimeni"

Aceeaşi excepţie - cu ajutorul cărei Manuela Mitrea şi-a recâştigat postul de notar - a fost ridicată şi de deputata PSD Florina Jipa. „Dintre toţii notarii chemaţi în judecată de Monica Macovei am fost prima persoană care a câştigat procesul definitiv", a declarat pentru „Adevărul" Florina Jipa. Ea a câştigat procesul atât la Curtea de Apel Bucureşti, cât şi la instanţa supremă.

„Aveam şi dreptul de a fi notar şi vechimea necesară în funcţie jurdică", ne-a declarat deputata. Ea a activat ca avocat, consilier şi judecător din 1975 până în anul 2000. Cu toate acestea, Florina Jipa nu a promovat un examen organizat de Uniunea Notarilor şi nu avea nici anii obligatorii de stagiatură. „În acest proces nu a intervenit nimeni, era ca şi câştigat, pentru că nu poţi contesta un ordin la patru ani de când a fost emis",
ne-a mai spus Florina Jipa.

Florina Jipa este soţia judecătorului Cristian Jipa, de la Înalta Curte, cel care, în dosarul instrumentat de DNA, pare total devotat senatorului Cătălin Voicu.

Avocatul notăriţei Mitrea, fost judecător

Manuela Mitrea a înaintat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, ea a fost apărată de fostul senator PSD Antonie Iorgovan - care a decedat în octombrie 2007. Apoi l-a angajat pe avocatul Constantin Furtună, care anterior fusese judecător la Înalta Curte, şef al Secţiei de contencios-administrativ şi fiscal. El se pensionase în iunie 2005.

În recurs, avocatul Manuelei Mitrea a mizat pe aceeaşi excepţie, susţinând că Ministerul Justiţiei a cerut instanţei prea târziu anularea acestui ordin. Completul Înaltei Curţi a examinat doar excepţia, ignorând total fondul problemei. Completul de trei judecători al instanţei supreme - format din Carmen Ilie, Emanuel Albu şi Gheorghe Voicescu - a admis această excepţie şi, la 4 octombrie 2007, a dat câştig de cauză Manuelei Mitrea. Sentinţa ia act de faptul că Legea contenciosului administrativ conţine lacune legislative privind termenele în care pot fi intentate acţiunile, dar în final preia exclusiv argumentaţia formulată de avocaţii Manuelei Mitrea, ignoră fondul problemei şi redă familiei Mitrea notarul pe care şi l-a dorit.

Un amănunt semnificativ este acela că, pe vremea în care activa la instanţa supremă, Constantin Furtună lucra în acelaşi complet cu judecătorul Emanuel Albu, unul dintre cei care au retrocedat familiei Mitrea certificatul de notar.

„Voicu bate câmpii!"

Manuela Mitrea a declarat pentru „Adevărul" că-l cunoaşte pe senatorul Cătălin Voicu întrucât sunt colegi de partid şi în Parlament. „Niciodată nu am vorbit cu Voicu mai mult de „Bună ziua!". În interceptări bătea câmpii. Nu am vorbit niciodată cu el despre procesul meu şi nici nu am încercat să influenţez acest proces", ne-a declarat Manuela Mitrea.

Deputata a explicat că l-a angajat ca avocat pe fostul magistrat Constantin Furtună după moartea fostului senator PSD Antonie Iorgovan. „Ştiu că a reprezentat şi pe alţi notari daţi în judecată şi că a câştigat aceste procese", a mai adăugat Manuela Mitrea. Avocatul Constantin Furtună nu a putut fi contactat.

Miron Mitrea: Aiureli

Senatorul PSD Miron Mitrea a infirmat afirmaţiile lui Cătălin Voicu, subliniind că s-a opus numirii acestuia în fruntea Ministerului de Interne. „Nu ştiu de ce vorbeşte Voicu de mine. Sigur că ştie şi el, e de notorietate că m-am opus numirii lui ca ministru de Interne. În ceea ce priveşte dosarul soţiei mele, nici Voicu, nici nimeni altcineva nu a făcut nimic, doar avocaţii", a susţinut Miron Mitrea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite