Criză la second-hand
0Mulţi suceveni nu îşi mai permit să cheltuie mulţi bani nici pe îmbrăcămintea şi încălţămintea uzată, adusă din import.
Criza economică se resimte şi în buzunarele patronilor de magazine second-hand din Suceava. Aceştia spun că vânzările la produsele uzate au scăzut cu mai bine de jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul de clienţi a început să se reducă din luna decembrie. „Într-o zi de luni din iulie 2008 vindeam de aproximativ 1.700 lei, iar în ultima perioadă încasăm 700-800 lei în zilele de început de săptămână”, ne-a declarat Andreea Geclan, vânzătoare la un magazin second-hand din Suceava. În ciuda preţurilor mici, clienţii sunt tot mai puţini. „Suntem cu un picior în groapă. Vânzările au scăzut cu peste 40% din luna decembrie. Oamenii nu mai au bani nici pentru asta, deşi preţurile sunt foarte mici”, ne-a spus şi Mirela Antoniac, vânzătoare la un magazin cu haine SH. Aceasta crede că afacerea nu va rezista foarte mult în condiţiile în care numărul clienţilor este în scădere. „S-ar putea să închidem magazinul vara asta, dacă nu vor creşte vânzările”, a precizat Mirela Antoniac. Pentru a scăpa de marfa de pe stoc, unii patroni fac reduceri de până la 50% în anumite zile din săptămână. Cu toate acestea, sucevenii nu se înghesuie ca altă dată să îşi cumpere haine şi încălţăminte la mâna a doua. Principala cauză este scăderea veniturilor. „Sunt pensionară şi cumpăr haine doar dacă găsesc ceva foarte ieftin, dar să fie şi de calitate”, ne-a spus Acnesia Oanea, de 60 de ani. Sunt şi suceveni care nu îşi iau haine second-hand de teamă să nu contacteze vreo boală de piele. „Cumpăr cam o dată pe lună, când îmi lipseşte ceva. Dar mi se pare o nebunie să iau de la second-hand, pentru că pot avea bacterii care cauzează boli”, ne-a spus Sergiu, elev sucevean. „Am luat multe haine şi nu am păţit nimic. Acum nu prea mai merg aşa de des, că nu ne mai ajung banii”, a spus Estera Marcu, casnică.