Fane Căpăţână are cinci dosare penale pe numele său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fane Căpăţână are cinci dosare penale pe numele său
Fane Căpăţână are cinci dosare penale pe numele său

Pe numele lui Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, şi al lui Gheorghe Ion au fost întocmite cinci dosare penale, ei fiind cercetaţi pentru punerea în circulaţie de monedă contrafăcută, înşelăciune, uzurpare de calităţi oficiale şi furt calificat, potrivit unui comunicat al Poliţiei.

Potrivit comunicatului, timp de aproximativ patru luni, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov au făcut cercetări în acest caz.

Interlopul şi complicele său sunt suspectaţi că, în ultimele luni, au plasat mai multe bancnote falsificate şi că au folosit o legitimaţie falsă de poliţie, oprind în trafic, pe raza Judeţului Ilfov, mai multe maşini. Astfel, cei doi au înşelat şi au furat de la conducătorii auto peste 2.000 lei, se arată în comunicat.

Poliţiştii au ridicat, în urma percheziţiile, o legitimaţie de poliţie falsă, un girofar şi un baston reflectorizant, asemănătoare cu cele folosite de poliţie, o armă cu aer comprimat, precum şi 4900 de euro, conform comunicatului.

Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, a fost reţinut de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu şi urmează să fie dus, în această după-amiază, la instanţă cu propunere de arestare preventivă, au declarat pentru NewsIn surse judiciare, potrivit cărora complicele lui, Ion Gheorghe, zis Ramiro, este internat în spital în stare gravă.

În timpul percheziţiilor de joi, oamenii legii ar fi notat greşit adresa unei dintre casele care ar fi trebuit verificate, însă, ajunşi acolo, ar fi aflat că nu aceea e locuinţa vizată.

Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, a fost prins, după două percheziţii, una în comuna Pantelimon, judeţul Ilfov, şi una în Bucureşti. El a fost arestat, ultima dată, în 2005 şi a cerut să fie eliberat înainte de termen.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite