Ungaria mizează pe veniturile din taxe şi impozite pentru redresarea deficitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deficitul bugetar al Ungariei va depăşi, în trimestrul al treilea, ţinta anuală convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), însă autorităţile îşi pun speranţele în creşterea încasărilor din taxe.

Pentru ca finele anului 2009 să aducă o redresare a deficitului bugetar, nivelul încasărilor din TVA şi accize trebuie să crească masiv, cu atât mai mult cu cât cele două componente bugetare au fost majorate de la 1 iulie. Presiunea asupra reducerii deficitului este cu atât mai mare cu cât Ungaria a obţinut un împrumut de 25,1 miliarde de dolari din partea FMI.

Ministerul de Finanţe de la Budapesta a precizat că acest indicator macroeconomic va urca la 5,38 miliarde de dolari, sau 4,1% din produsul intern brut (PIB) până la sfârşitul celui de-al treilea trimestru, depâşind ţinta anuală în acest sens, relatează NewsIn.

Conform prevederilor acordului de împrumut semnat cu FMI, Ungaria trebuie să îşi reducă deficitul bugetar la 3,9% din PIB până la sfârşitul anului, iar secretarul de stat din ministerul ungar de Finanţe, Tamas Katona, a declarat că obiectivele guvernamentale sunt încă realizabile. "Acest fenomen este normal, încasarile din taxe sunt mai mari, în mod normal, în ultimul trimestru decât în cele precedente", a adăugat acesta.

Ungaria a majorat, la 1 iulie, nivelul maxim de TVA de la 20% la 25%. Încasările din TVA se ridică la aproximativ 2.000 de miliarde de forinţi anual (şapte miliarde de euro). 

Ungaria a evitat un colaps financiar, în octombrie 2008, cu ajutorul unui pachet de sprijin de 25,1 miliarde dolari, coordonat de FMI. Economia ţării s-a comprimat cu o rată anuală de 6,7% în primul trimestru, peste estimările preliminare ce indicau o scădere a produsului intern brut (PIB) cu 6,4%.

Astfel, economia Ungariei s-a comprimat cu cea mai mare rată din 1996, când datele trimestriale au început să fie publicate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite