PIC-ul a găurit bugetul statului cu un milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii Gărzii Financiare din cadrul Comisariatului General au efectuat un control la cererea procurorilor DNA, în urma căruia au descoperit că reprezentanţii firmei PIC au săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală în valoare de 1 milion de euro.


Rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie, prin care Cornel Penescu, acţionar majoritar al echipei FC Argeş, Liviu Făcăleaţă, director al SC PIC SA, Ionică Serea, fost arbitru şi Marius Martiş, arbitru în cadrul FRF sunt trimişi în judecată sub acuzaţia de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie, scoate la iveală noi probe.


În urma cercetărilor efectuate de procurori s-a stabilit că reprezentanţii firmei PIC au prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 1 milion de euro. Suma a fost calculată în urma unui control făcut de comisarii Gărzii Financiare din cadrul Comisariatului General, la cererea DNA.

Comisarii lui Stoian n-au găsit infracţiuni

În dosarul trimis spre judecare la Tribunalul Argeş se arată că reprezentanţii firmei SC PIC SA au săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală în valoare de 1 milion de euro, în perioada în care firma a fost supusă verificării DNA. În acelaşi interval de timp însă, în paralel s-au desfăşurat şi “controale” din partea comisarilor Gărzii Financiare Argeş, aflaţi în subordinea lui Aurel Stoian, şi el acuzat de luare de mită de la Penescu în formă continuată într-un alt dosar, dar care nu au descoperit nicio infracţiune, ci doar câteva contravenţii pe care le-au sancţionat cu amenzi modice.

În rechizitoriul întocmit de procurori se mai arată că în perioada 2006 – 2009, finanţatorul F.C. Argeş a oferit drept mită nu mai puţin de 50.000 de euro, 67.000 de dolari şi peste 400.000 de lei, arbitrilor desemnaţi să supravegheze meciurile de fotbal dintre echipa din Trivale şi alte cluburi, preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor pentru ca acesta să delege arbitri preferaţi de Penescu la meciurile disputate de F.C. Argeş, dar şi directorilor Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Gărzii Financiare pentru ca firma PIC să nu fie amendată în urma neregulilor săvârşite. Printre cei implicaţi în cele cinci dosare de corupţie în care este cercetat Cornel Penescu se mai numără şi un inspector de muncă,un observator federal, comisari ai Gărzii Financiare, directorul de Relaţii Internaţionale din cadrul FRF şi chiar un primar, Antonie Solomon, edilul Craiovei.

În acelaşi dosar se mai arată că în urma unei percheziţii efectuate pe 13 aprilie 2009, la domiciliul lui Liviu Făcăleaţă au fost găsite 190 de fiole de câte 5 ml fiecare care conţineau efedrină, o substanţă clasificată în categoria precursorilor de droguri.

25.000 de “trandafiri” pentru un arbitru


“Cunosc faptul că inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel şi Făcăleaţă Liviu Ilie, încă de la începutul turului Campionatului de fotbal syonul 2008-2009 s-au hotărât să dea sume de bani arbitrilor care erau desemnaţi să arbitreze echipa FC Argeş cu alte echipe şi chiar mi-au cerut să-l pun pe inculpatul Făcăleaţă Liviu Ilie în legătură cu unii arbitri pentru ca acesta să discute cu ei. Am înţeles de la aceştia că erau dispuşi să ofere sume de bani în cuantum de până la 25.000 de <<trandafiri>>, fără ca eu să-mi dau seama că era vorba de lei, euro sau dolari, deoarece nu am avut curajul să întreb…”, le-a declarat procurorilor anticorupţie Mihăiţă Ianovschi, antrenor la Centrul de copiii şi juniori al FC Argeş, martor în dosarul „Mită în fotbal”.

Limbajul de cod folosit de Penescu când discuta la telefon cu Liviu Făcăleaţă, cerându-i să-i ofere mită arbitrului Ionică Serea, delegat să supravegheze meciul dintre FC Argeş şi Steaua Bucureşti care a avut loc pe 20 martie 2009 era ca acesta “să meargă în excursie, cu merindele”, care trebuiau să fie “pregătite”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite