Mărturii din trenul groazei
0După 60 de ore de suferinţă în vagoane abia încălzite, fără apă şi mâncare, 500 de oameni care au luat, luni, trenurile din Galaţi spre Braşov şi Bucureşti s-au întors ieri de unde au plecat.
Coşmarul celor 500 de oameni din trenurile blocate de nămeţi la Făurei a început luni. Unii dintre pasageri au plecat din Galaţi dimineaţa la ora 6.40, spre Braşov. Alţii au luat trenul din aceeaşi staţie, luni seara, spre Bucureşti. Printre călătorii din a doua garnitură se numărau şi nouă componenţi ai clubului de fotbal Oţelul Galaţi, care trebuiau să prindă o cursă de avion către Spania. După zeci de ore de rătăcire prin Buzău şi Surdila Greci, pasagerii din cele două trenuri au ajuns, într-un final, la nodul de cale ferată din Făurei. Aici, toţi au fost mutaţi, marţi după-amiază, într-un singur tren, care ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti.
Coşmarul a mai durat încă mai bine de 20 de ore, când „trenul groazei" a reuşit să treacă de nămeţi şi să ajungă, ieri, în Gara Brăila. Nebunia nu s-a oprit aici, după ce cei 500 de oameni au fost anunţaţi că se vor întoarce de unde au plecat, la Galaţi.
„Nu ne-au dat de mâncare"
O femeie gravidă, căreia i-a fost rău o noapte întreagă, ne-a povestit că nici măcar nu se mai putea duce la toaletă fiindcă era mizerie. „M-aş fi dus, dar călcam în gunoaie. Mirosea îngrozitor, iar mie îmi era rău, fiindcă am opt luni de sarcină", ne-a povestit Maria Covrig.
„Nu mai pot, e o mizerie de nedescris. Nu ne-au dat mâncare cum s-au lăudat, ci doar grisine, napolitane şi apă. Ne-au adunat la grămadă. Nici nu mai ştiam care încotro merge", a completat Marius Martin (26 de ani), un alt călător. Disperaţi, oamenii au lipit pe geamurile unui vagon o bucată mare de hârtie pe care au scris „Trenul groazei".
Un călător a avut nevoie de îngrijirea medicilor
Pasagerii au mai povestit pentru „Adevărul" că sunt în pragul disperării din cauza oboselii, a frigului şi a foamei. „N-am dormit mai bine de două zile. Am stat fără mâncare, s-au stricat şi sandviciurile. Rămăsesem şi fără apă şi am fost nevoiţi să fierbem apa din rezervoarele de la toalete pentru a ne face un ceai. Alţii au topit chiar zăpada ca să o bea. A fost groaznic!", a spus Andreea Dobre, studentă.
Chiar dacă „trenul groazei" a fost împins, marţi, din câmp în Gara Făurei, situaţia nu s-a îmbunătăţit deloc pentru călători. Pe la miezul nopţii, jandarmii au ajuns în vagoane şi le-au dat oamenilor câte ceva de mâncare şi apă, iar conductorul de tren i-a asigurat că problema se va rezolva repede. Până miercuri dimineaţă, călătorii n-au mai văzut picior de conductor, oamenii fiind cuprinşi de panică.
Mărturii din trenul groazei, după 50 de ore de stat în frig, fără mâncare şi apă
„Ni se spunea să stăm liniştiţi"
„Noi voiam să ni se spună ce facem, cum ajungem acasă, iar ei ne-au adus parizer şi pâine. Îmi venea să le dau foc la un vagon, ca să ne bage şi pe noi cineva în seamă. N-am dormit 60 de ore, sunt nespălat, la toalete nu am putut merge pentru că erau infecte", s-a mai plâns Marius Martin. „Mergeam o jumătate de kilometru, apoi ne întorceam. Nu mai înţelegeam nimic. Ni se spunea mereu să stăm liniştiţi că problema se va rezolva", a declarat revoltat Marius Martin, tânărul din Tulcea care avea rezervat, pentru marţi, un loc într-un autocar spre Danemarca.
Abia ieri, în jurul orei 13.00, trenul a ajuns în Gara Brăila, unde oamenilor li s-a comunicat că garnitura se întoarce la Galaţi. „Trenul InterRegio spre Braşov a fost oprit în Gara Brăila, pentru a evita punerea în pericol a călătorilor. Am sperat că, după trecerea plugului cu care a circulat Intercity, din urmă va putea să treacă şi trenul spre Braşov. S-a constatat însă că, în intervalul dintre orele de plecare ale celor două trenuri, în doar câteva zeci de minute, viscolul a troienit la loc calea ferată", ne-a declarat Ştefan Costin, directorul Sucursalei de Transport Feroviar de Călători Galaţi.
Click pe imagini pentru a vedea o fotogalerie cu trenul groazei
„Nu mă mai urc vreodată într-un tren"
De partea cealaltă, călătorii nu găsesc nicio scuză pentru tratamentul primit din partea CFR-ului. „Nu mi-am imaginat vreodată că voi sta într-un tren mai bine de 50 de ore. Ca o glumă, dacă-mi pot permite aşa ceva acum, am dat 56 de lei pe bilet, cam un leu pe ora de stat în tren", face haz de necaz Mihai Martin.
Călătoria de coşmar s-a terminat ieri, în jurul orei 16.00, când oamenii au ajuns de unde au plecat. Nu se ştie însă când îşi vor mai face curaj să se urce vreodată într-un tren. „Nici dacă vor fi 30 de grade afară şi meteorologii ne vor da asigurări că vremea va fi bună, nu mă mai voi urca vreodată în tren. Sunt îngrozită de tot ceea ce mi s-a întâmplat", a spus Maria Costin, care a fost blocată în „trenul groazei".
"Îmi venea să dau foc la un vagon, ca să ne bage şi pe noi cineva în seamă. N-am dormit 60 de ore.''
Marius Martin călător
Salvaţi de pachetul unei studente
Incredibil, dar adevărat. În 2012, nişte fotbalişti profesionişti aflaţi pe teritoriul unei ţări din Uniunea Europeană au parcurs un drum de 190 de kilometri în peste 30 de ore. Cu trenul!
VEZI AICI VIDEO DE LA SALVAREA FOTBALIȘTILOR
Coşmarul celor nouă fotbalişti ai Oţelului a luat sfârşit ieri. Nu datorită unei soluţii găsite de autorităţi, ci fiindcă preşedintele gălăţenilor, Marius Stan, s-a folosit de relaţiile sale din lumea fotbalului. „Patronul Astrei, domnul Ioan Niculae, ne-a ajutat. Un elicopter de-al dânsului i-a transportat pe jucători la Bucureşti, în două tranşe", a dezvăluit Stan.
Odată ajunşi în Capitală, Alejandro Viglianti, Cristian Sârghi, Silviu Ilie, Samuel Cojoc, Valentin Munteanu, Cristian Brăneţ, Cornel Râpă, Ionuţ Neagu şi Sergiu Costin au povestit prin ce au trecut în „trenul groazei". „Iniţial, am crezut că totul se va rezolva rapid, însă odată cu trecerea orelor am realizat gravitatea situaţiei. La un moment dat, am rămas fără apă, iar oamenii au ieşit pe câmp, au adunat zăpadă şi au topit-o în tren ca să se hidrateze", a spus Sârghi.
Au dormit în sala „Mama şi copilul"
Tot el a dezvăluit cum el şi colegii săi au făcut rost de mâncare: „Aveam nişte sandviciuri la noi, când am plecat la drum. După ce le-am mâncat, ne-a salvat doctorul echipei, care era cu noi în tren. Avea la el un pachet cu mâncare pe care ar fi trebuit să-l ducă la Bucureşti, la fata unui prieten, care e studentă. Când a văzut situaţia, domnul doctor şi-a sunat prietenul şi, cu permisiunea lui, am mâncat noi ce era în geantă".
Dacă Sârghi a avut puterea să mai şi glumească, în schimb, Silviu Ilie a fost de-a dreptul revoltat. „Am trecut prin clipe de coşmar. De ce au dat drumul la tren fără a se asigura că poate circula? Ca să le ia banii oamenilor? Cine a luat decizia asta şi a pus în pericol vieţile oamenilor ar trebui să plătească!", a afirmat mijlocaşul. „În noaptea de marţi spre miercuri am dormit cu fesul în cap în sala «Mama şi copilul» la un spital din Făurei. Doi maseuri şi un magazioner au dormit în gară ca să păzească bagajele. Era o staţie în care nici măcar n-aveam semnal la telefon", a încheiat Silviu Ilie. Scăpaţi de coşmar, jucătorii gălăţeni au plecat, ieri, spre Spania, acolo unde colegii lor se află în cantonament. Amir Kiarash
Viscolul a închis şcolile şi drumurile naţionale
Condiţiile meteo nefavorabile din ultimele zile au dus la închiderea circulaţiei pe 41 de drumuri naţionale, în toată România. Însă nu numai tronsoanele de interes naţional au fost afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile, ci şi şcolile. Vântul, care a bătut puternic cu viteze cuprinse între 40 şi 50 de kilometri la oră, şi ninsoarea abundentă au blocat accesul autovehiculelor pe traseele importante, dar şi al elevilor în unităţile de învăţământ.
Plugurile intervin pe drumurile acoperite de nămeţi Foto: afp
Astfel, potrivit comunicatelor oficiale ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), cele 41 de drumuri naţionale vor rămâne închise până când evoluţia condiţiilor meteorologice se va îmbunătăţi. De asemenea, pe alte tronsoane de importanţă naţională, circulaţia era îngreunată şi se desfăşura cu restricţii de tonaj.
Dintre aceste 41 de tronsoane blocate, amintim Centura Bucureştiului, cu excepţia Centurii de Nord, între A1 şi DN 3, autostrada A2, între Bucureşti şi Feteşti, dar şi DN 5, pe tronsonul Bucureşti - Giurgiu. CNADNR îi roagă pe participanţii la trafic să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră, în vederea prevenirii ambuteiajelor. Florin Stoican
Vacanţă prelungită pentru un milion de elevi
Referitor la evoluţia şcolilor şi grădiniţelor din România, în urma temperaturii extreme, la ora închiderii ediţiei, 6.667 de unităţi de învăţământ au fost închise, potrivit datelor oficiale ale Ministerul Educaţiei. În cele 33 de zone ale ţării în care cursurile au fost întrerupte, 1.068.956 de elevi au stat acasă. Cele mai multe unităţi şcolare închise s-au înregistrat în Botoşani (691), Iaşi (687), Buzău (662), Vaslui (646), Prahova (562), Bucureşti (453) şi Olt (453).
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, începând de azi, comandamentele de urgenţă din fiecare zonă vor hotărî pe plan local dacă vor mai ţine sau nu şcolile şi grădiniţele închise, în funcţie de condiţiile meteorologice.
6.600 de şcoli şi grădiniţe erau închise ieri din cauza viscolului şi a gerului.
Cum va fi vremea până duminică
- Meteorologii menţin codul galben de ger până la sfârşitul săptămâniii. Prognoza meteo arată că, până duminică, vremea va fi geroasă în toate regiunile. Va fi foarte frig mai ales dimineaţa şi seara.
- Temperaturile minime vor fi în general curpinse între -25 şi -15 grade Celsius.
- Specialiştii arată că astăzi vremea va rămâne geroasă, cu cerul temporar noros. Va mai ninge slab la munte, iar în restul teritoriului va fulgui izolat.
- Prognoza arată că vântul va sufla moderat în est şi sud-est, iar în Dobrogea va avea unele intensificări.
- Meteorologii spun că, în următoarele trei zile, la nivel naţional, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -16 şi -6 grade, iar cele minime se vor încadra între -22 şi -12 grade, uşor mai scãzute în depresiuni. Dimineaţa, se va semnala ceaţa mai ales în zonele joase.
- Vremea se va menţine geroasă şi în Capitală. Gerul se va resimţi mai ales dimineaţa, când temperaturile vor ajunge la -17 grade Celsius. Meteorologii arată că cerul se va înnora temporar, dar nu vor mai cădea precipitaţii. În jurul prânzului, valorile termice vor fi cuprinse între -10 şi 12 grade.
- La munte va fi cel mai frig, unde temperatura va fi mai scăzută cu 4-5 grade faţă de restul teritoriului. Nu numai în România este ger de crapă pietrele.
- Prognoza arată că ţările din regiunea de sud-est sunt în aceeaşi situaţie. Va fi lapoviţă şi ninsoare în Grecia şi va ninge local în Turcia şi în ţările centrale. Vântul va sufla cu putere mai ales în regiunile învecinate cu Marea Mediterană, Marea Baltică şi Marea Nordului.