Disputele politice şi ideologice din trecut, încheiate
0opinia că, "fără o Rusie ce se dezvoltă dinamic, nu se poate imagina o dezvoltare stabilă a ţărilor europene, inclusiv a Ungariei". Pe lângă livrările importante de resurse energetice,
opinia că, "fără o Rusie ce se dezvoltă dinamic, nu se poate imagina o dezvoltare stabilă a ţărilor europene, inclusiv a Ungariei". Pe lângă livrările importante de resurse energetice, îndeosebi petrol şi gaze, Rusia participă activ la privatizarea sau modernizarea unor întreprinderi din Ungaria, precum şi la realizarea unor obiective din sfera tehnologiilor înalte.
Valori culturale furate în anii războiului revin acasă
Ungurii au toate motivele să se declare satisfăcuţi că valori culturale ce le aparţin, ajunse pe teritoriul sovietic în anii celui de-al doilea război mondial se întorc, în sfârşit, acasă. Conform Legii cu privire la restituţii adoptate de parlamentul rus la începutul anului, Ungariei i-a fost restituită biblioteca din Sarospatak, cuprinzând cărţi de o inestimabilă valoare, printre care se află şi predicile lui Martin Luter cu autograful ideologului protestantismului. Peste 138 de cărţi sunt prezentate în cadrul unei expoziţii speciale la Muzeul Naţional al Ungariei, pe care o va inaugura Vladimir Putin.
Ungurii s-au angajat să plătească 400.000 de dolari pentru păstrarea şi restaurarea cărţilor, precum şi transferarea acestora în variantă electronică, pentru nevoile cercetătorilor ruşi. Parlamentul ungar a aprobat, totodată, că orice valori culturale ruseşti ajunse pe teritoriul ungar în anii celui de-al doilea război mondial să fie restituite statului rus. Ungaria va aloca, de asemenea, circa un milion de dolari pentru restaurarea a două muzee din regiunea rusă Voronej.
La Praga, preşedintelui Putin îi va fi predat, într-un cadru festiv, tabloul "Cap de ţăran", opera renumitului pictor rus Ivan Kramskoi, ajunsă în Cehia în condiţii misterioase.
Cele două vizite ale preşedintelui Putin împing la meditaţii în legătură cu starea raporturilor româno-ruse. În ciuda agitaţiei politicianiste, nu se întreprinde aproape nimic pentru scoaterea reală a acestora din starea de stagnare, cu atât mai mult pentru abordarea problemei restituirii unor valori culturale, aparţinând celor două state, ajunse pe teritoriul acestora în anii celui de-al doilea război mondial.