Bacalaureatul extremelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în unele judeţe promovabilitatea a fost de peste 90%, în altele,doar 50% dintre elevi au reuşit să obţină note de trecere Promovabilitate scăzută, un număr dublu de absolvenţi

Dacă în unele judeţe promovabilitatea a fost de peste 90%, în altele,doar 50% dintre elevi au reuşit să obţină note de trecere

Promovabilitate scăzută, un număr dublu de absolvenţi eliminaţi pentru că au încercat să copieze şi nicio zi fără scandal. Aşa putem caracteriza, în câteva cuvinte, Bacalaureatul 2008.

Emoţii mari pentru cei 230.000 de elevi care au susţinut examenul de bacalaureat. În acest weekend s-au afişat primele rezultate, urmând ca miercuri să se afle rezultatele finale, de după contestaţii. Datele adunate din ţară arată însă diferenţe foarte mari de promovabilitate de la un judeţ la altul.

Suceava este pe primul loc, cu o promovabilitate de 98,38%, urmată, la o mică diferenţă, de Constanţa, cu o medie de 97,24%. Codaşi sunt cei din Galaţi, unde doar 50,67% dintre elevi au trecut acest examen.

Multe note mici

Aproape 70% dintre elevii înscrişi în acest an la bacalaureat au promovat, cei mai silitori fiind în Constanţa şi Suceava, cu rate de promovabilitate mai mari de 90%. Dintre cei aproximativ 230.000 de elevi înscrişi, 87 au luat 10 pe linie, iar peste 45.000 au promovat cu note mai mari de 9.

Ca în fiecare an, au fost elevi fericiţi la aflarea rezultatelor, dar şi tineri nemulţumiţi de notele primite. "Am picat la limba română, este exact materia la care mă aşteptam cel mai puţin. Nu ştiu ce s-a întâmplat, am să fac contestaţie", ne-a declarat Vlad, elev al Liceului Teoretic Grigore Moisil din Bucureşti. Pentru mulţi însă, ziua de sâmbătă a fost una foarte norocoasă.

"Am scăpat! Am luat media 9,45; acum pot să mă gândesc la admiterea la facultate", ne-a spus Alexa, absolventă a Liceului Teoretic Eugen Lovinescu, Bucureşti. Pentru elevii bine pregătiţi, acest bacalaureat a fost unul accesibil. "Una peste alta, pot spune că dacă învăţai, nu aveai cum să nu iei acest examen", ne-a spus Radu, elev la Colegiul Naţional Mihai Viteazu, Bucureşti.

Bucureştiul, fără media zece

În Bucureşti, promovabilitatea înainte de soluţionarea contestaţiilor este de 78%, mai mică decât anul trecut, când a fost de 80%. Astfel, dintre cei 26.111 candidaţi care s-au prezentat la examen, 20.234 au obţinut medii de promovare.

După prima sesiune a examenului de bacalaureat, în Capitală au fost declaraţi respinşi 5.814 candidaţi.

Dintre cei care nu au promovat, 5.645 au obţinut medii sub 5, iar 169 au medii între 5 şi 5,99. În Capitală, anul acesta, nu s-a înregistrat nicio medie de 10.

La mate, cele mai multe contestaţii

Cei care au fost nemulţumiţi de notare au putut depune contestaţii în acest weekend. La centrele de corectare din Capitală, cele mai multe cereri s-au depus la matematică şi la materia de profil de la liceele tehnologice.

Se consideră promovat la examenul de bacalaureat candidatul care a obţinut cel puţin nota 5 sau calificativul "admis" la fiecare probă orală, cel puţin nota 5 la fiecare probă scrisă sau practică de examen şi are media generală minimum 6.

Sesiune cu peripeţii

GORJ

23 de elevi dintr-un total de 24 dintr-o singură clasă a Grupului Şcolar Industrial Materiale de Construcţii din Târgu Jiu au picat Bac-ul la materia "Desen de instalaţii şi măsurători în instalaţii".

DOLJ

Niciunul dintre cei 19 elevi înscrişi la liceul din localitatea doljeană Cârcea nu a reuşit să obţină note de trecere la toate probele examenului de bacalaureat.

SIBIU

Un elev de la Liceul Teoretic Constantin Noica a fost eliminat de la ultima probă de examen pentru că a fost prins copiind de pe pantalonii inscripţionaţi cu cerneală incoloră.

BACAU

Un singur candidat a reuşit să obţină numai note de 10 la probele examenului de bacalaureat. Aceeaşi situaţie este şi la Neamţ şi Sibiu. La Sibiu s-a înregistrat o promovabilitate de 100% la sport.

BUZAU

Trei licee au sub 10 la sută promovabilitatea examenului de bacalaureat. La polul opus se află alte patru unităţi şcolare cu promovabilitate de sută la sută.

NEAMŢ

Primarul comunei Mărgineni, Ion Surdu (43 de ani), a picat examenul de bacalaureat din cauza probei la matematică, la care a obţinut nota 3,6.

CLUJ

Peste 1.300 de contestaţii au fost depuse ieri la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, cele mai multe, 541, fiind la limba şi literatura română. Promovabilitatea pe judeţ a scăzut în acest an cu aproximativ 5%.

HUNEDOARA

Părinţii elevilor de la un liceu din Petroşani au mărturisit că nota 10 la sport a costat 100 de lei. De asemenea, copiii au plătit 500 de lei pentru "cheltuieli de protocol" în timpul bacalaureatului.

Cu Bac-ul la DNA

Preşedintele, vicepreşedintele unei comisii de bacalaureat şi secretara aceluiaşi centru de examinare de la Grupul Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, au fost reţinuţi de procurorii DNA Cluj, pe baza unor informaţii că aceştia ar fi primit mită la bacalaureat de peste un miliard de lei vechi, potrivit unor surse apropiate anchetei. Totodată, procurorii DNA au percheziţionat casele celor anchetaţi.

E un concurs absurd, de a arăta viitorilor "clienţi" că marea majoritate a absolvenţilor promovează bacalaureatul
Mihail Hărdău,
fost ministru al educaţiei

Sesiunea august - septembrie 2008, o nouă şansă pentru respinşi

14 - 18 iulie 2008 - Înscrierea candidaţilor

18 august 2008- Limba şi literatura română - proba A - proba orală

19 august 2008- Limba şi literatura maternă - proba C - proba orală

20 august 2008- Limba şi literatura modernă- proba B - proba orală

21 august 2008 - Limba şi literatura română - proba A - proba scrisă

22 august 2008 - Limba şi literatura maternă - proba C - proba scrisă

25 august 2008 - Proba obligatorie a profilului - proba D - proba scrisă

26 august 2008 - O probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării - proba E - probă scrisă sau practică

27 august 2008 - O probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării - proba F - probă scrisă sau practică

29 august 2008 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (între orele 16:00 - 20:00)

30 - 31 august 2008 - Rezolvarea contestaţiilor

1 septembrie 2008 - Afişarea rezultatelor finale

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite