Austriac băut la volan distruge frontiera Borş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer austriac de TIR, băut la volan, a distrus, sâmbătă după-amiazadouă tonete dezafectate ale Poliţiei de Frontieră din Borş. Jurgen Hans G., în vârstă de 43 de ani,

Un şofer austriac de TIR, băut la volan, a distrus, sâmbătă după-amiazadouă tonete dezafectate ale Poliţiei de Frontieră din Borş.

Jurgen Hans G., în vârstă de 43 de ani, conducea cu viteză un automarfar pe sensul de ieşire din România, când a pierdut controlul volanului, a părăsit artera destinată controlului pentru TIR-uri şi a intrat în tonetele aflate pe vechiul aliniament.

"După ce a lovit tonetele, şoferul austriac a trecut pe artera destinată autocarelor, unde a fost oprit şi condus la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră Borş.

Aici a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care a fost însoţit la Serviciul de Medicină Legală Oradea, pentru recoltarea de probe biologice şi stabilirea alcoolemiei în sânge", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, comisarul şef Dan Lazăr.

Poliţiştii i-au întocmit şoferului dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi distrugere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite