Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care executarea silită a unui pensionar care a primit o pensie calculată greşit să nu mai fie posibilă

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care executarea silită a unui pensionar care a primit o pensie calculată greşit să nu mai fie posibilă

Robert Cazanciuc - FOTO Eduard Enea

Preşedintele Senatului Robert Cazanciuc a precizat că în plenul Camerei Deputaţilor de marţi a fost adoptat un proiect de lege pe care l-a iniţiat prin care „executarea silita a unui pensionar care a primit o pensie calculata greşit, ca urmare a modificării de 67 de ori a legii pensiilor, să nu mai fie posibilă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Astăzi, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat fără niciun vot împotrivă proiectul de lege iniţiat de mine, prin care executarea silită a unui pensionar care a primit o pensie calculată greşit, ca urmare a modificării de 67 de ori a legii pensiilor, să nu mai fie posibilă. Verificând cum a fost posibil, am constatat că, la acea vreme modificările făcute la legea pensiilor fuseseră publicate în 67 de monitoare oficiale diferite, astfel încât funcţionarilor care au calculat pensia le-a fost imposibil sa aplice riguros legea. Începând cu 1 ianuarie 2022 «legea» se va republica în forma integrata, la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare. Până atunci, se aplică dispoziţii tranzitorii de asanare a legislaţiei. Se presupune că un bun cetăţean trebuie să ştie legea. Realitatea obiectivă este că România a depăşit numărul de 15.000 de acte normative din legislaţia primară”, a scris Robert Cazanciuc marţi pe Facebook. 
 
Senatorul PSD a mai spus că proiectul său va duce la simplificarea legislatiţei.
 
„Dintre actele normative adoptate frecvent, un număr semnificativ modifică ori abrogă acte normative primare, cu preţul instabilităţii legislative accentuate. Am susţinut mereu că statul român are obligaţia de a face cunoscută şi accesibilă legea tuturor beneficiarilor săi, asigurând astfel înţelegerea normei ca prima premisă a aplicării corecte şi a prevenirii încălcării legii. Legea are consecinţe asupra vieţilor noastre, asupra sănătăţii, economiei, locurilor de muncă, veniturilor, justiţiei şi speranţei de viaţă în ultimă instanţă. De aceea, sunt bucuros că proiectul trimis astăzi spre promulgare va conduce la simplificarea legislaţiei şi sistematizarea ei clară şi tototdată la educarea populaţiei în spiritul legilor. Sunt convins că un sistem de drept simplificat, clar, predictibil şi aplicabil unitar ne va ajuta să depăşim criza de încredere în instituţii şi lege. Le mulţumesc tuturor celor care au susţinut acest proiect de lege, începând cu profesionişti ai dreptului, magistraţi, decidenţi şi mai ales membri ai Parlamentului Românei din legislatura 2016-2020”, a completat Cazanciuc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările