Dragostea care a învins comunismul. Povestea lui David, americanul care s-a îndrăgostit de o aromâncă, iar Securitatea a pus studenţi pe urmele lor

Legitimaţia lui David Hadaller în România Sursa arhiva personală

În comunism, până şi dragostea avea nevoie de aprobarea partidului. Cei care se răzvrăteau aveau parte numai de intoxicări şi intimidări. O ştiu bine soţii David Hadaller, lector american la Iaşi, şi profesoara Mirela Mustacă. Cei care i-au spionat au fost chiar studenţii lui, iar pe ea securiştii au încercat s-o convingă că străinul este agent CIA. Însă iubirea lor continuă şi azi. Recent, David şi Mirela au aniversat 30 ani de căsnicie.

Într-o zi de miercuri, 13 aprilie 1988, o tânără profesoară de rusă-engleză intra în grabă într-o sală de curs, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Lector era un literat american, venit în România cu o bursă Fulbright.

Urma să le vorbească despre doi uriaşi ai literaturii americane – Ernest Hemingway şi William Faulkner. David Hadaller era aşezat pe catedră şi le povestea celor 40 de profesori din sală despre originile lui, când a văzut-o pentru prima dată pe Mirela Mustacă. „În acea zi purta pantaloni roz şi un tricou. Avea un zâmbet luminos. A intrat, şi-a dat seama că începuse cursul, dar n-a încercat să se ascundă. Eu am făcut o glumă: «Cineva trebuia să fie ultimul, dar probabil ea a vrut atenţie». Ea s-a înroşit toată, sala a râs, eu mi-am continuat cursul“, îşi aminteşte David Hadaller.

Mirela Mustacă n-a gustat gluma: „Am rămas blocată când l-am auzit pe David. Avusesem doar profesori români până atunci, niciodată un lector american. În plus, întârziasem pentru că mă blocasem în lift, iar când a făcut acea remarcă, m-am simţit ofensată. De aceea, când ne-a invitat pe toţi la el acasă să vedem filme pe casete video, eu nu m-am dus“. 

GALERIE FOTO CU IAŞIUL DE ATUNCI, VĂZUT DE DAVID 

Sus - David, la Iaşi / Jos - Studenţii săi de la curs Sursa Arhiva personală

A doua zi de dimineaţă, la curs, toţi dormeau cu capetele pe bancă. Seara de filme se prelungise până la răsărit cu o petrecere ad-hoc şi mult vin moldovenesc. S-au distrat atât de bine încât şi-au propus să repete experienţa, iar colegii au convins-o şi pe Mirela să li se alăture. „Ceilalţi au insistat, foarte încântaţi, să merg şi eu la seara de video, aşa că am acceptat, în cele din urmă. Am dat fiecare câte 5 lei pentru vin şi ne-am înfiinţat la uşa lui David“, spune ea.

În apartamentul din cartierul ieşean Tătăraşi, discuţiile despre filme, cărţi şi literatură i-au apropiat pe David şi Mirela. 

Turnaţi la Securitate de studenţii lui 

Când a aflat că Mirela este, de fapt, din Constanţa, David şi-a amintit că auzise de acest loc de la Ambasada SUA, care anunţase că în oraşul de la malul mării avea să aibă loc, la 1 Mai 1988, un mare concurs de gimnastică la care participa şi Nadia Comăneci. Aşa că de 1 Mai, David a mers la Constanţa şi a rugat-o pe Mirela să-i fie ghid. Americanul a fost impresionat de ce a văzut, dar mai ales de româncă.

De la prima întâlnire, David a surprins-o pe Mirela cu o declaraţie de dragoste: „Zece americani dac-ar fi aici, toţi mi-ar zice c-aş fi nebun să nu mă însor cu tine“. Mirela l-a dus acasă, însă l-a prezentat rudelor ca pe un prieten, iar tatălui nici măcar nu i l-a arătat. Provine dintr-o familie de aromâni, pentru care tradiţia e sfântă când vine vorba de relaţii: nu orice pretendent trece pragul casei dacă nu are intenţii serioase.

Dar deşi nu-şi oficializase relaţia nici în faţa apropiaţilor, cuplul avea deja pe urme oameni ai Securităţii. În plimbările prin Constanţa şi Mamaia, David şi Mirela s-au întâlnit cu studenţi de-ai lui de la Iaşi. „Ce surpriză, ce faceţi aici?“, i-a întrebat americanul bucuros. „Am venit şi noi la mare de 1 mai“, au spus ei.

După deschiderea arhivelor de la CNSAS, în dosarul lui David Hadaller au fost găsite zeci de poze din acele zile şi toate conversaţiile avute. Informatori fuseseră chiar acei studenţi cu care se întâlniseră „întâmplător“ la mare. 

„La noi nu merge aşa. Vii şi-mi ceri mâna“

David şi Mirela şi-au luat rămas-bun în iunie 1988, când el a părăsit ţara cu promisiunea că vor ţine legătura până va reveni, în toamnă. În acel an, însă, Fulbright n-a mai trimis lectori în România. Şi nici David n-a mai dat niciun semn. Abia spre finalul verii a telefonat pentru a anunţa că nu mai poate veni deloc, pentru că tatăl său a suferit un atac de cord. „Nu l-am crezut, i-am sunat rudele şi mi-au confirmat că tatăl lui era grav bolnav. Atunci am înţeles că nu mă minţise şi că era serios“, mărturiseşte Mirela.

Timp de aproape un an, cei doi au corespondat, iar David voia să-i facă mai repede chemarea în SUA pentru a se căsători. Mirela l-a temperat: „Stai puţin, că la noi nu merge aşa. Întâi vii şi-mi ceri mâna de la părinţi. Apoi depun actele de emigrare“. 

„Oi fi tu american...“

Americanul s-a conformat şi a venit în ţară pregătit să-i câştige încrederea viitorului socru. „Când i-am spus tatălui meu că sunt prietenă cu un american, mi-a răspuns: «Să vină cu familia, ca să-l cunoaştem şi noi. Ce ştiu eu de unde o fi, din Honolulu!». Întâmplarea face că David chiar din Honolulu era, deoarece copilărise în Hawaii, unde tatăl lui lucra pentru Marină. Când mi-a cerut mâna, Dave i-a spus tatălui meu: «Mister Mustacă, you are losing a daughter but gaining a son!» (n.r. – «Domnule Mustacă, pierdeţi o fiică, dar câştigaţi un fiu»). La care tata a răspuns: «O să vedem!»“.

Domnul Mustacă s-a lăsat înduplecat, însă autorităţile comuniste au încercat din răsputeri s-o convingă pe Mirela că face o mare greşeală. Au chemat-o la Securitate şi i-au spus că David e agent CIA. Corespondenţa ei era deschisă pentru ca tânăra să fie conştientă că „ei ştiu“.

În ziua de 13 mai 1989, David Hadaller şi Mirela Mustacă s-au logodit la Constanţa. Petrecerea tradiţională au făcut-o la unul dintre localurile în vogă: restaurantul Bulevard, acum demolat, din Parcul Tăbăcărie. Apoi au depus actele de căsătorie. Dacă nu venea Revoluţia din Decembrie 1989, aprobarea ar fi durat ani de zile. „A trebuit să-l ucidem pe Ceauşescu să ne căsătorim“, râd cei doi. 

GALERIE FOTO DE LA LOGODNA, CUNUNIA ŞI NUNTA LUI DAVID CU MIRELA 

Mirele David dansând macedoneşte la nunta lor, sub privirile miresei Sursa arhiva personală

În 19 martie 1990, David şi Mirela au făcut cununia civilă la Constanţa devenind soţii Hadaller. Nunta mare aveau să o facă în State, ca să împace ambele familii.

La petrecerea de după cununie, aromânii au cântat şi l-au rugat şi pe David să le cânte ceva. El a interpretat un vechi cântec american, „Old Man River“. „David a fost profund impresionat de armonia şi cultura noastră. La un moment dat a şi spus: <Eu m-am însurat cu o întreagă cultură!>. Ceva amuzant - când a venit la noi în Constanţa tot auzea în aromână: <Cai? Cai vini?>. Adică <Cine? Cine vine?>. El ştia ca acest cuvânt, <cai>, înseamnă în engleză <horses>. Se tot gândea: <Unde naiba sunt caii ăştia?>“, se amuză Mirela.

Superlativul din România, mai puternic decât America

Tânăra pereche a plecat din România chiar în 13 iunie 1990, de mineriadă. Peste Ocean, în locul unde valuri de aromâni au plecat în timpul comunismului, Mirela s-a acomodat greu, deşi a fost primită cu braţele deschise. Avea de toate, dar dorul de casă era sfâşietor.

În vara aceea, Mirela a lipsit de la nunţile verilor ei, ceea ce a întristat-o profund. Aromânii sunt vestiţi pentru lanţul de petreceri fastuose şi mulţimea de invitaţi cu care este sărbătorit fiecare eveniment din viaţa lor, de la care nu poate lipsi nimeni. „A fost o durere pentru mine...“, mărturiseşte ea. Abia peste 3 ani a putut să ajungă la nunta următorului văr. Dorul de casă i-a mai fost ostoit de vizita fratelui ei mai mic, Cristian, un cunoscut fotbalist de la Farul, care i-a cucerit prietenele din America cu gesturi galante pe care americanii nu le fac - cum ar fi să sărute mâna femeilor.

„Dorul era atât de mare, deşi David se purta foarte frumos cu mine, aveam tot ce trebuie, socrii mă acceptaseră din prima, prietenii lui la fel. Aveam şi serviciu, am predat din primul an rusa la facultate, lucram şi la bibliotecă, nu aveam nicio problemă. Dar eram foarte legată de România, nici nu pot exprima... Îmi era dor de aerul sărat de Constanţa, de drumuri, uitasem tot ce era urât, blocasem totul. Acasă era totul la superlativ. Aveam o situaţie foarte bună în România, am avut o copilărie foarte frumoasă, cei mai frumoşi ani ai mei acolo au fost… Nu dau anii mei, pe nimic nu dau. Acolo era o capsulă a timpului. În cartierul meu, pe strada mea, cu vecinii mei, îţi aduci aminte totul la simpla vizită. Totul era la fel cum ştiam“, spune Mirela.

Machedonii din America. Copiii au rădăcini puternice

Dar vremea a trecut şi Mirela Mustacă Hadaller a învăţat să se bucure de America rămânând aromâncă din România.

„Era extrem de important pentru mine să păstrăm limba şi cultura română, precum şi tradiţiile aromâne. Am avut şi marele noroc să am un soţ care este îndrăgostit de cultura noastră! Socrii mei, când au venit la botezul copiilor, au admirat serviciul religios, deşi era mult mai lung decât la ei şi nu pricepeau o boabă. Eu am ţinut morţiş ca ai noştri copii să vorbească româneşte, dar şi macedoneşte! Copiii sunt într-adevăr macedoneni deoarece sunt înnebuniţi după pita de praz pe care le-o face mama mea, maia (bunica), care locuieşte cu noi şi care-i răsfaţă cu toate bunătăţile artei culinare româneşti şi macedoneşti“, spune ea. 

GALERIE FOTO CU FAMILIA HADALLER ACUM

Soţii Hadaller au doi băieţi, David (26 ani) şi Nicholas (19 ani) (foto sus). Ambii au trăsături aromâne, fizice sau de caracter - mai ales mezinul Nick, care este machedon sadea, râde mama lui. Fiul cel mare, David (al 7-lea cu acest nume din familie), se însoară tot cu o macedoneancă, pe care a cunoscut-o în SUA. Tinerii vor să facă nunta în România.

„Anul care mi-a schimbat viaţa“

Acum câteva zile, în casa lor din New York, soţii Hadaller, David (65 ani) şi Mirela (57 ani), au sărbătorit cei 30 ani de căsnicie. Telefoanele au sunat din toată America şi din colţul României, de la Marea Neagră. 

David Hadaller, americanul fascinat de România Mirelei lui, a creat o pagină de Facebook, My Fulbright Year in Romania, unde îşi descrie, prin fotografii, aventura din ţara comunistă, care intrase cu salturi mari în libertate, dar care învăţa democraţia cu paşi mici şi nesiguri.

Toată experienţa sa din România acelor ani va fi cuprinsă şi într-o carte de memorii, „Singurul american din Iaşi“, care va fi publicată în America, apoi tradusă în română.

David povesteşte: „Anul meu Fulbright în România comunistă a început cu aproape 2 ani înainte să sosesc în Bucureşti, în anul 1987. Mentorul meu de la Universitatea Gonzaga, dr. Fran Polek, era absolvent Fulbright care ţinuse cursuri în Timişoara, în anul universitar 1984-1985. Spre finele lui 1985 i-am spus profesorului despre visul meu de a lucra şi a trăi în Europa şi să experimentez viaa de zi cu zi mai degrabă decât să fiu turist. <Am un loc pentru tine“> a zis imediat Fran.

La acel moment, nu ştiam mai nimic despre România, istoria şi limba ei. Am fost fascinat de ideea lui Fran de a preda în România şi de descrierea lui vie, aproape poetică a oamenilor şi a ţării în sine. <Vechea Europă e încă acolo, îţi spun eu>, a zis el.

Am aplicat pentru un lectorat Fulbright în România în august 1986. Am aşteptat 6 luni ca să fiu confirmat drept candidat. În vara lui 1987 am studiat româna timp de 8 săptămâni la Institutul Lingvistic pentru Studii Est-Europene de la UCLA. Dar tot aveam de aşteptat, pentru că nu era disponibil niciun post în România. Nicio veste de la oficialii comunişti, deşi le era reamintit, diplomat, că în sistemul de studiu american planul de carieră se face în avans cu un an. Era doar o tactică din partea autorităţilor comuniste din România de descurajare a venirii lectorilor americani care veneau să lucreze, până la urmă. În ultima zi din septembrie, am primit aprobarea şi am putut cumpăra biletul spre Bucureşti.

Marea aventură în Blocul Estic începuse. Acel an mi-a schimbat viaţa. În primul semestru am întâlnit-o pe Mirela, viitoarea mea soţie. Iar România a devenit a doua mea casă“

David şi Mirela Hadaller, 30 ani de căsnicie Sursa arhiva personală

David Hadaller a creat pagina de Facebook la 13 ianuarie 2018, ca o cronică a anului academic 1987-1988 în care a fost lector Fulbright de Literatură Americană la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

„Aici povestesc aventurile mele din călătoriile prin alte regiuni din România, dar şi din Iugoslavia şi Europa de Vest. Am avut parte de provocări în perioada 1989-1990, m-am confruntat cu birocraţia comunistă şi postcomunistă, care mi-a zădărnicit planul de a mă căsători cu o româncă. Această pagină prezintă o viziune personală asupra lumii aşa cum era în urmă cu 30 ani, când comunismul din Europa de Est îşi trăia ultimele zile. Dacă doreşte cineva să contribuie la tabloul acelui timp, mă poate contacta pentru a-şi împărtăşi experienţa din acele vremuri critice“, spune David Hadaller, penultimul lector Fulbright de la Iaşi din România comunistă. 

Pe aceeaşi temă: 

Planul lui John F. Kennedy de a scoate România de sub influenţa URSS. Ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintele american n-ar fi fost asasinat

Istoria unei fotografii-simbol a Revoluţiei din ’89: „Copiii noştri vor fi liberi“